Pr. Nicolae Tănase – Unde se fac astăzi cele mai multe avorturi?

Şi acum vă pun dvs. o întrebare cu conștiiţa că dacă Părintele Nicodim ar fi aici printre noi, cred că v-ar pune aceeaşi întrebare:

-Unde se fac astăzi cele mai multe avorturi? Nu se fac la spital, nu la ginecologie, nu la cabinete particulare, ci în biserică. Aşa să ştiţi dvs. care trebuie să plecaţi de acum cu această veste tristă, că cele mai multe avorturi se fac în biserică.

În biserică de zid, nu în biserica spirituală, să nu înţelegem greşit. Biserica este de zid, de lemn, de materie şi biserica sufletelor. Aici înăuntru se fac. Vă arăt. Vă dovedesc. Femeia se poate afla în faţa altarului şi în momentul acela se face în ea un avort. Poate că preotul este cu mâinile în sus pentru sfinţirea Darurilor, şi în burţile femeilor se săvârşesc avorturi. Ne-o spun medicii. Medicii ne spun că după zămislire copilul, timp de şapte zile, merge din trompă în uter. În alte şapte zile, încearcă să se lipească de uter şi se face placenta sau casa copilului. Şi în alte şapte zile, total 21, are loc prima zvâcnire a inimii, dar până atunci a fost viu, cu sistem nervos. Medicii ne-o spun. Ştiinţa ne-o spune.

Dar tot ei ne spun că un om poate vieţui nelipit de uter 14 zile, 7+7, după aceea moare. De aceea trebuie să se lipească de uterul mamei, de sânul matern, ca să înceapă să se hrănească din mamă.

Ei, bine! Steriletul împiedică lipirea copilului de uter şi copilul moare şi se produce avortul.

Anticoncepţionalele fac acelaşi lucru prin toxicitatea care se creează.

Sunt sigur că părintele Nicodim ar fi tunat şi ar fi fulgerat aici acum dacă ar fi ştiut asta. Şi ar fi scris un maldăr de cărţi împotriva acestui păcat, la care duhovnicul nu mai ştie ce să facă. Acum noi întrebăm o femeie: „Câte avorturi aţi făcut?” Şi răspunsul poate fi: „Nici unul, unul, două, trei, treizeci…”. Poate să spună o cifră. Şi în funcţie de asta şi de căinţă ei, şi de canonul pe care i-l dăm, noi stabilim când se împărtăşeşte. „

Acum urmează noi, duhovnicii, să punem întrebarea: „Câte avorturi aţi făcut?” şi să primim răspunsul: „Nici unul!” Şi să revenim cu întrebarea de care vorbeam şi să ne spună: „Nu ştiu”, că n-are de unde să ştie, că nu ştie că se produce, că nu se produce.

Şi atunci să ştim noi, că acuma urâciunea pustiirii stă în locul cel sfânt, pentru că se omoară om în biserică. Asta-i problema.

Am venit aici la mormântul părintelui. Brazi; drum; peste munte; frumuseţe. La ce folos? Fetele noastre merg la doctor şi împiedică naşterea copiilor, folosind anticoncepţionale. Sunt avortive.

O să strigăm la Dumnezeu: „Doamne, dă-ne apă!” Dumnezeu va zice: „Nu”. „Doamne, dă-ne aer!” Dumnezeu va zice: „Nu. Nici aer n-aveţi voie!”

De aceea, aşa urmează să ne stingem. De ce? Pentru că: înainte de a te fi urzit tu în pântecele maicii tale, te-am cunoscut Eu, Şi înainte de a ieşi din pântece, te-am sfinţit, zice Dumnezeu în cartea Proorocului Ieremia 1,5.

Acesta este textul din Scriptură care-ţi arată că cine luptă împotriva vieţii este criminal. Nu numai cine omoară, ci şi cine luptă. De aceea vă spun aceste puţine cuvinte în speranţa că veţi duce aceste cuvinte mai departe. Pentru că nu ne mântuim dacă facem numai noi binele, ci şi dacă determinăm pe alţii să facă binele.

Contraziceţi medicii! Contraziceţi tinerele care cred că au scăpat fără să facă crimă! Ele fac crimă, şi riscul este a face crimă în biserică. Nu ştim când, pentru că nu ştim când se zămisleşte, pentru că Dumnezeu este prezent în momentul zămislirii, căci în momentul acela dă sufletul care se uneşte cu trupul.

De aceea ne permitem să vorbim aici lângă biserică şi bisericii sufletelor dvs. despre aceste lucruri, care nu sunt lucruri secrete, nici lucruri ruşinoase, sunt lucruri care arată măreţia creaţiei lui Dumnezeu.

Savanţii au ajuns la concluzia că apariţia vieţii, zămislirea, este o minune mai mare decât universul. Când mari oameni au descoperit galaxiile, constelaţiile, au spus: „Iată măreţia creaţiei lui Dumnezeu”. Dar există o măreţie mai mare: zămislirea, la care noi suntem împotrivă.

Ne plângem de sectanţi, ne plângem de satanişti, ne plângem de buletinele cu semnul lui antihrist, ne plângem de discoteci, ne plângem de lipsa la biserică. Acestea sunt probleme mici.

Aceasta-i marea problemă a Bisericii Ortodoxe: omorârea copiilor în pântecele mamelor în biserică. Şi precum Dumnezeu plouă peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi, tot aşa Dumnezeu ne va râde pe toţi, drepţi şi păcătoşi. De ce? Pentru că iată, ne silim ca fata noastră să devină învăţătoare, să devină profesoară.

Pentru ce atâta silinţă? Costă mult. Meditaţii cinci ani, patru ani. De liceu, de scoală, de facultate, de întreţinere, de internat, o anumită îmbrăcăminte, că nu poţi trimite copilul oricum acolo între alţii. La ce acest efort? Cui vor preda aceste profesoare? Cui? Brazilor? Bătrânilor? Cui?

O şcoală din Bucureşti, în toamna anului 1998 a dat şase clase de-a-ntâia. În toamna anului trecut, 1999, au intrat în clasa întâi patru elevi. Cui o să predea aceste fete care ne silim să devină învăţătoare şi profesoare? Dar medicii care se formează, cu ce o să se ocupe? Cu bătrânii.

Să ştiţi că producerea anticoncepţionalelor este scumpă. Dar precum aţi văzut în anii trecuţi că se făcea compensare la unele alimente, tot aşa se face compensare şi finanţare din afară, pentru că nu putem intra în Europa un popor ortodox care naşte, care perpetuează. Nu se poate aşa! Ni se impune să admitem homosexualitatea, şi aproape am admis-o; Ni se impune să admitem divorţul rapid, şi l-am admis. O familie fără copii şi fără partaj pleacă dimineaţa la opt la tribunal şi la 12 este deja divorţată. Vă aduceţi aminte că înainte dura şase luni, opt luni. Oamenii se mai împăcau, se mai gândeau, nu prea mai aveau bani. Iar acum nici nu există taxă pentru divorţ, e nimica toată.

Am călătorit la o conferinţă împotriva avortului şi am văzut, ceea ce cred că o să apară şi la noi, că noi luăm tot ce-i rău. Am văzut nişte cutii imense şi băgai bani, puţini bani, cât pentru o pâine, şi-ţi veneau şase prezervative pe. loc. Cum sunt automatele de cartele pentru telefon. Şi de acolo le luau.

Dar zic: „Dar de ce a fost nevoie de aceste automate şi nu le vindeţi la farmacie?” Zice: „Unii copii se jenează, părinte, şi ca să nu se jeneze au astea în gară, la scoală, în curtea şcolii”.

Am văzut cu ochii mei. Nu am auzit, am văzut! Ce facem? Ne schimbăm sau nu? Dacă nu ne schimbăm, nu ne mai întâlnim la anul. Nu mai putem. Se va întâmpla ceva.

Fraţilor, să avem convingerea că azi lipseşte Părintele Nicodim. El e prezent cu duhul, dar ne lipseşte pentru că nu e altul încă să mânuiască cuvântul şi să sesizeze gravitatea trăirii noastre acum. De aceea e greu şi grav că nu mai este. Că nu s-a ivit altul ca să sesizeze acestea, cum a sesizat el la vremea lui. Aţi citit. Unde pătrundea el dispăreau cârciumile, lăutarii. Nu mai era nimic. Era numai: „Pre noi înşine şi unii pe alţii, şi toată viaţa noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm”. Amin.

sursa http://stiripentruviata.ro