Pr. Zaharia Zaharou: Există o singură Biserică, Sfântă, Sobornicească și Apostolească, așa cum mărturisim în Crez…
11:03, luni, 11 decembrie, 2023 | Cuvinte-cheie: Arhim. Zaharia Zaharou, Zaharia Zaharou

… Nu socotesc că mă aflu printre români, consider că mă aflu printre frații și surorile mele din România, pentru că nu există o Biserică Ortodoxă Română sau o Biserică Ortodoxă Greacă sau o Biserică Ortodoxă Rusă, ci există o singură Biserică, Sfântă, Sobornicească și Apostolească, așa cum mărturisim în Crez.
Biserica se află în tot locul stăpânirii Domnului, în diferite țări, și prima noastră identitate este aceea de a fi mădulare ale acestei Sfinte Biserici Ortodoxe unice, o cinste infinit mai mare decât faptul de a fi român, sau grec sau rus. Așadar, astăzi mă socotesc a fi printre frații mei din România.
Arhim. Zaharia Zaharou, Cunoscute mi-ai făcut mie căile vieții, Ed. Episcopia Devei Si Hunedoarei, p. 136-137

Atunci când iubeşti un om, e bine să îi spui verbal sau să laşi să se deducă din fapte? –...

În localitatea Lingura, r. Cantemir, a fost dat startul Campaniei „De Crăciun devii mai bun!”, ediția a VII-a
Liturghie arhierească la hramul de iarnă al Mănăstirii Țigănești
Liturghie arhierească la hramul parohiei „Sfântul Ierarh Nicolae” din Răspopeni, r. Șoldănești
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat un mesaj de felicitare Episcopului Nicolae, cu prilejul zilei onomastice
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat un mesaj de felicitare ÎPS Arhiepiscop Sava, cu prilejul zilei onomastice
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXVII-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat Episcopului Filaret de Căpriana, un mesaj de felicitare cu ocazia prăznuirii ocrotitorului ceresc