Praznicul mariologic al Bunei Vestiri, la Catedrala mitropolitană „Nașterea Domnului” din Chișinău
14:53, joi, 7 aprilie, 2022 |

În ziua Praznicului mariologic al Bunei Vestiri, 7 aprilie 2022, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului VLADIMIR, Mitropolitul Chișinăului și al întregii Moldove, Preasfințitul Ioan, Episcop de Soroca, Vicar mitropolitan a săvârșit Sfânta Liturghie în Catedrala mitropolitană „Nașterea Domnului” din Capitală.
Buna Vestire – Sărbătoarea Bunei Vestiri, denumită în popor Blagoveștenie (după termenul slavon), este rânduită pentru amintirea zilei în care Sfântul Arhanghel Gavriil a vestit Sfintei Fecioare că va naște pe Fiul lui Dumnezeu. Biserica a rânduit cinstirea ei în ziua de 25 martie / 7 aprilie, cu nouă luni înainte de Nașterea Domnului, pentru că acum are loc întruparea Fiului Lui Dumnezeu (Luca 1, 35-38). Temeiul scripturistic al sărbătorii îl găsim în primul capitol al Sfintei Evanghelii după Luca, versetele de la 26 la 38.
La predică, Episcopul Ioan a reliefat rolul Sfintei Fecioare Maria în iconomia mântuirii, subliniind importanța generoasei sale disponibilități de a colabora cu harul dumnezeiesc, care se constituie în model de viață și acțiune pentru orice credincios.
De asemenea, Preasfinția Sa a menționat faptul că Buna Vestire este cea mai veche sărbătoare atestată, dedicată Maicii Domnului, fiind prăznuită deopotrivă în întreaga Biserică creștină, ceea ce-i conferă un caracter ecumenic.
Biserica ne cheamă să ne bucurăm în ziua Bunei Vestiri şi această bucurie şi nădejde a mântuirii noastre la care suntem chemaţi să o trăim cu inima deschisă în fiecare zi a vieţii noastre.
Sursa: https://ioanmosnegutu.info/

























În localitatea Lingura, r. Cantemir, a fost dat startul Campaniei „De Crăciun devii mai bun!”, ediția a VII-a
Liturghie arhierească la hramul de iarnă al Mănăstirii Țigănești
Liturghie arhierească la hramul parohiei „Sfântul Ierarh Nicolae” din Răspopeni, r. Șoldănești
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat un mesaj de felicitare Episcopului Nicolae, cu prilejul zilei onomastice
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat un mesaj de felicitare ÎPS Arhiepiscop Sava, cu prilejul zilei onomastice
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXVII-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat Episcopului Filaret de Căpriana, un mesaj de felicitare cu ocazia prăznuirii ocrotitorului ceresc