Prăznuirea Sfintei Întocmai cu Apostolii Maria Magdalena și a Sfântului Sfințit Mucenic Foca la Catedrala arhierească „Adormirea Maicii Domnului” din orașul Soroca - Portalul "Moldova Ortodoxă" | Portalul "Moldova Ortodoxă"
Header image

Prăznuirea Sfintei Întocmai cu Apostolii Maria Magdalena și a Sfântului Sfințit Mucenic Foca la Catedrala arhierească „Adormirea Maicii Domnului” din orașul Soroca

14:13, joi, 4 august, 2022 |

În ziua prăznuirii Sfintei Întocmai cu Apostolii Maria Magdalena și a Sfântului Sfințit Mucenic Foca, PS Ioan, Episcop de Soroca, Vicar mitropolitan a săvârșit Sfânta Liturghie la Catedrala arhierească „Adormirea Maicii Domnului” din orașul Soroca.

Sfânta Maria din Magdala a stat la umbra Crucii, a văzut taina morții Lui, dar a învrednicit-o Fiul lui Dumnezeu ca ea să vadă și taina Învierii Sale printre primii oameni de pe pământ.

În timpul Patimilor ea a plâns tot timpul lângă Maica Domnului și văzând unde a fost așezat trupul Mântuitorului a venit prima la mormânt încă noapte fiind. Ea a vestit pe apostoli că Hristos a înviat.

Sfântul Mucenic Foca a trăit în timpul împăratului Traian (98-117), fiind originar din orașul Sinope. Pentru viața virtuoasă a fost hirotonit episcop în Sinope.

În timpul unei persecuții împotriva creștinilor declanșate de împăratul Traian, Sfântul Mucenic Foca a fost prins, supus supliciilor și în cele din urmă a primit moarte martirică.

Moaștele Sfântului Sfințitului Mucenic Foca au fost mutate din Sinope, unde a fost episcop la Constantinopol, în ziua de 23 iulie 403 sau 404.

Sursa: https://ioanmosnegutu.info/

Contact Form Powered By : XYZScripts.com