PS Petru, a liturghisit la Mănăstirea „Adormirea Maicii Domnului” din Hîrbovăț
12:49, marți, 25 decembrie, 2018 | Cuvinte-cheie: manastirea hirbovat, sfântul spiridon

Marți, 25 decembrie 2018, cînd Biserica Ortodoxă îl prăznuiește pe Sfîntul Părinte Ierarh Spiridon al Trimitundei, PS Petru, Episcop de Ungheni și Nisporeni a Liturghisit în cetatea duhovnicească a Hîrbovățului.
În dimineața zilei, Ierarhul a fost întîmpinat călduros de omagiatul zilei de astăzi, Arhimandritul Spiridon (Marin), Egumenul sfintei mănăstirii, care își sărbătorește ocrotitorul ceresc, împreună cu Secretarul Eparhial, Protoiereul Vadim COROSTINSCHI.
Liturghia de astăzi a fost oficiată într-o atmosferă de sărbătoare la care au luat parte mai mulți preoți și mireni care au venit să fie alături de Părintele Arh.SPIRIDON la acest ceas de sărbătoare.
La finele Sfintei Liturghii a fost oficiat un Te Deum de mulțumire pentru toate binefacerile revărsate asupra robului lui Dumnezeu omagiatul Arh. SPIRIDON. Preasfinția Sa, a ținut un cuvînt de felicitare prin care i-a urat omagiatului: Multă sănătate, putere să fie un stîlp trainic și neclintit pentru Sfînta Mănăstire asemeni Sfîntului Spiridon care a fost stîlp neclintit al Ortodoxiei la primul Sinod Ecumenic.
Sursa: www.episcopia-ungheni.md






















Vineri, 14 martie, Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a efectuat o vizită la Mănăstirea Răciula, prilej în care a felicitat pe Preacuvioasa...
Duminică, 15 octombrie, 2023, Înaltpreasfințitul PETRU, Arhiepiscop de Ungheni și Nisporeni, Sfințit Arhimandrit al Mănăstirii Hîrbovăț, a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie la Mănăstirea „Adormirea...
Dragi creștini, cu aleasă bucurie duhovnicească, Vă invităm Duminică, 17 octombrie, 2021, la Sfînta Mănăstire ,,Adormirea Maicii Domnului”, din s....
În urma raportului înaintat Sinodului Bisericii Ortodoxe din Moldova de Preasfințitul PETRU, Episcop de Ungheni și Nisporeni, în anul 2018, s-a hotărât prin Decizie Sinodală ca,...
Dragi creștini, cu aleasă bucurie duhovnicească, Vă invităm Duminică, 20 octombrie, 2019, la Sfînta mănăstire ,,Adormirea Maicii Domnului”, din s....
În data de 21 octombrie, la Mănăstirea Hârbovăț a fost oficiată prima Sf. Liturghie în cinstea Icoanei Maicii Domnului de...
Nădejdea creștinilor, Maică Prealăudată, lauda monahilor și a Moldovei ocrotitoare, vindecă neputințele sufletelor și ale trupurilor noastre, acoperă-ne pe noi...
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova
Sfânta Liturghie în ziua prăznuirii Intrării în Biserică a Maicii Domnului, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a avut o întrevedere cu Premierul Alexandru Munteanu
Ieromonahul ADRIAN (Adrian Teodorescu), a fost oprit de a oficia cele sfinte
Preoții circumscripției Telenești s-au reunit în comuniune liturgică, marcând începutul Postului Nașterii Domnului
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXV-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Apel de ajutor pentru continuarea lucrărilor la biserica „Sf. M. Mc. Dimitrie” de pe lângă IMSP INN „Diomid Gherman” din Chișinău