Preasfințitul Filaret a liturghisit în Duminica a XXVIII-a după Pogorârea Duhului Sfânt (a vindecării celor zece leproși), la Mănăstirea „Adormirea Maicii Domnului” din Căpriana
13:25, duminică, 17 decembrie, 2023 | Cuvinte-cheie: episcop Filaret Cuzmin

Preasfințitul Filaret, episcop-vicar al Mitropoliei Chișinăului și a Întregii Moldova, a liturghisit în Duminica a XXVIII-a după Pogorârea Duhului Sfânt (a vindecării celor zece leproși), la Mănăstirea „Adormirea Maicii Domnului” din Căpriana.
Alături de ierarh au înălțat rugăciuni preoții slujitori și enoriașii veniți din mai multe zone ale țării iar răspunsurile liturgice au fost oferite de corul arhieresc al Mănăstirii Căpriana, condus de dl Vadim Ceban.
După evanghelie, Preasfinția Sa a venit cu un cuvânt predicatorial cu referire la evanghelia vindecării celor zece leproși dar totodată și viața Sfintei Mcucenițe Varvara și a Sfântului Cuvios Ioan Damaschin întrucât biserica face astăzi pomenirea lor.
Evangheliei vindecării celor zece leproşi ne chemă să arătăm recunoştinţă, să aducem rugăciuni de mulţumire Preasfintei Treimi pentru darul vieţii, pentru sănătate şi pentru tot ajutorul primit în viaţă, ne cheamă să mulţumim părinţilor după trup, care ne-au crescut, educatorilor, învăţătorilor, profesorilor şi duhovnicilor care ne-au format intelectual şi duhovniceşte, celor care ne-au ajutat în vreme de boală, celor care ne-au întărit când eram slabi.
Sectorul Sinodal Comunicare Instituțională și Relații cu Mass-media

























Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Mitropolit Vladimir, Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova, vineri, 19 decembrie 2025, în ziua prăznuirii Sfântului Ierarh Nicolae,...
În Duminica a 27-a după Cincizecime, 15 decembrie 2025, când Biserica Ortodoxă îl prăznuiește pe Sfântul și Dreptul Filaret cel...
Biserica Ortodoxă pomenește în rugăciuni la data de 14 decembrie, pe Sfântul și Dreptul Filaret cel Milostiv (+792), ocrotitorul ceresc...
În Duminica a XXVI-a după Cincizecime, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Mitropolit Vladimir, Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie de la Catedrala Mitropolitană a...
Mai-marilor Voievozi ai oștirilor cerești, rugați-vă pentru noi, nevrednicii, ca prin rugăciunile voastre să ne acoperiți cu acoperământul aripilor măririi...
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Mitropolit Vladimir, Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova, duminică, 16 noiembrie 2025, Episcopul-vicar, Preasfințitul Filaret de Căpriana, a...
În Duminica a XXII-a după Pogorârea Sfântului Duh, Preasfințitul Filaret, a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Mănăstirea „Adormirea Maicii...

În localitatea Lingura, r. Cantemir, a fost dat startul Campaniei „De Crăciun devii mai bun!”, ediția a VII-a
Liturghie arhierească la hramul de iarnă al Mănăstirii Țigănești
Liturghie arhierească la hramul parohiei „Sfântul Ierarh Nicolae” din Răspopeni, r. Șoldănești
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat un mesaj de felicitare Episcopului Nicolae, cu prilejul zilei onomastice
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat un mesaj de felicitare ÎPS Arhiepiscop Sava, cu prilejul zilei onomastice
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXVII-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat Episcopului Filaret de Căpriana, un mesaj de felicitare cu ocazia prăznuirii ocrotitorului ceresc