Preasfințitul Ioan al Sorocii a liturghisit în „Duminica Sfinţilor Strămoşi”, la catedrala mitropolitană „Nașterea Domnului” din Chișinău
12:54, duminică, 24 decembrie, 2023 | Cuvinte-cheie: episcop ioan mosnegutu

24 decembrie 2023, în Duminica Sfinţilor Strămoşi după trup ai Domnului nostru Iisus Hristos, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Vladimir, la catedrala mitropolitană „Nașterea Domnului” din Chișinău Sfânta și Dumnezeeasca Liturghie a fost oficiată de către Preasfințitul Ioan, episcop de Soroca, vicar mitropolitan împreună cu clericii slujitori.
În cuvântul predicatorial, episcopul Ioan a vorbit credincioșilor prezenți despre Împărăția lui Dumnezeu, care poate sălășlui în sufletul fiecăruia dintre noi. Povețele duhovnicești ale ierarhului, întemeiate pe învățătura patristică, s-au întrețesut cu exemple din pericopa evanghelică duminicală. Chemarea la cină reprezintă apelul pe care Dumnezeu îl face fiecărui creștin în parte. Dobândirea comuniunii cu El și a fericirii veșnice depinde de atitudinea și conștiința individuală, în acest fel opțiunea liberă a fiecărui om pecetluindu-i starea în viața de apoi.
La finalul Sfintei Liturghii, ierarhul a binecuvântat pe cei prezenți, vorbindu-le despre importanța pregătirii fiecărui creștin prin rugăciune și post pentru praznicului Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos.
Sursa: https://ioanmosnegutu.info/































Învierea cea de obşte mai înainte de Patima Ta încredinţând-o, pe Lazăr din morţi l-ai sculat, Hristoase Dumnezeule. Pentru aceasta...
Învierea cea de obşte mai înainte de Patima Ta încredinţând-o, pe Lazăr din morţi l-ai sculat, Hristoase Dumnezeule. Pentru aceasta...
În a doua parte a zilei de luni, 7 aprilie 2025, am vizitat orașul Rîșcani, unde am săvârșit rânduiala punerii...
„Să luăm aminte…” din 23 martie 2025 // Sărbătoarea Duminicii Sfintei Cruci. Sursa: Teleradio Moldova...
În cadrul lucrărilor Sinodului Bisericii Ortodoxe din Moldova, Înaltpreasfințitul Vladimir, Mitropolitul Chișinăului și al Întregii Moldove, i-a conferit Preasfințitului Ioan,...
Mari sunt faptele credinţei! În izvorul văpăii ca într-o apă de odihnă Sfântul Mucenic Teodor s-a bucurat. Că în foc...
În Duminica a 32-a după Pogorârea Sfântului Duh, 2 februarie 2025, Preasfințitul Ioan, Episcop de Soroca și Drochia, cu binecuvântarea...

Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXVIII-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană
Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova împlinește astăzi 33 de ani de slujire în treapta de Mitropolit
În localitatea Lingura, r. Cantemir, a fost dat startul Campaniei „De Crăciun devii mai bun!”, ediția a VII-a
Liturghie arhierească la hramul de iarnă al Mănăstirii Țigănești
Liturghie arhierească la hramul parohiei „Sfântul Ierarh Nicolae” din Răspopeni, r. Șoldănești
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat un mesaj de felicitare Episcopului Nicolae, cu prilejul zilei onomastice
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat un mesaj de felicitare ÎPS Arhiepiscop Sava, cu prilejul zilei onomastice