Preasfinţitul Petru a venit cu un ajutor material pentru familiile care au suferit din urma ploii cu grindină - Portalul "Moldova Ortodoxă" | Portalul "Moldova Ortodoxă"
Header image

Preasfinţitul Petru a venit cu un ajutor material pentru familiile care au suferit din urma ploii cu grindină

18:25, joi, 23 iunie, 2016 | Cuvinte-cheie: , ,

„Fericit cel ce caută la sărac şi la sărman, că în ziua cea rea îl va izbăvi pe el Domnul” (Ps. 40,1), ne spune psalmistul David. Iar Hristos ne îndeamnă să fim milostivi, că doar aşa vom fi miluiţi de El, (Mt. 5,7).

Aceste cuvinte scripturistice, cît şi alte îndemnuri la milostenie, au fost dintotdeauna motivul duhovnicesc, prin care Preasfinţitul PETRU, Episcop de Ungheni şi Nisporeni, grija părintească, dragostea creştinească şi compasiunea duhovnicească faţă de oamenii ajunşi într-un moment al vieţii de greutate şi de încercare. Întru cît în urma ploilor cu grindină, de pe 18 iunie, care au adus prejudicii materiale, multe familii au avut de suferit, astfel Preasfinţitul Petru, a venit cu un ajutor material, pentru unele din asemenea familii. Preasfinţia Sa a procurat  foi de ardezie care au fost oferite la trei familii, din satul Petreşti, pentru a pute să-şi acopere casele întru cît acoperişul le-a fost deteriorat de ploaia cu grindină.

În adoua jumătate a acestei zile Preasfinția Sa deplasat în această localitate unde a discutat cu aceste familii care au suferit din urma ploilor cu grindina. Familiile care au beneficiat de ajutorul mărinimos al Preasfinţiei Sale, au adus sincere mulţumiri, cu recunoştinţă profundă, pentru faptul că Preasfinţia Sa PETRU, Episcop de Ungheni şi Nisporeni le-a întins o mînă de ajutor în acest moment de greutate.Presfințitul a avut o discuție cu Primarul acestei localități discutînd despre durerea acestor oameni.

Biroul de Presă al Episcopiei de Ungheni și Nisporeni

Contact Form Powered By : XYZScripts.com