Preasfințitul Siluan a oficiat slujba de Sfințire și Sfânta Liturghie în Paraclisul – Icoana Maicii Domnului „Bucuria tuturor scârbiților” din cadrul Spitalului de Psihiatrie din Mun. Orhei
18:56, marți, 6 noiembrie, 2018 | Cuvinte-cheie: episcop siluan, Icoana Maicii Domnului „Bucuria tuturor scârbiților, vicariatul de orhei

Astăzi, 06 noiembrie 2018, Preasfințitul Siluan, Episcop de Orhei, Vicar al Mitropoliei Chișinăului și a Întregii Moldove, însoțit de către un sobor de preoți, a oficiat sfințirea mica a Paraclisului din cadrul Spitalului de Psihiatrie Orhei și Sf. Liturghie în prezența angajaților, dar și a pacienților instituției medicale.
În dimineața zilei, Episcopul Orheiului a fost întâmpinat călduros de către Directorul Instituției – dl. Dr. Gheorghe Cornea care i-au urat bun venit Arhiereului.
Slujba de sfinţire a Paraclisului vine în urma parteneriatului stabilit între Spital şi Vicariatul de Orhei. La eveniment au participat directorul spitalului, ctitori de seamă dar și personalul medical.
Alături de Preasfinția Sa a coliturghisit: Prot. Mitr. Rodion Melnic, Prot. Mitr. Roman Leu, Prot. Mitr. Serghei Stângaci și Prot. Dumitru Burlacu.
La vohodul mic, Protoiereul Serghei Stângaci, parohul bisericii „Sf. Arh. Mihail și Gavriil” din sectorul Slobozia doamnei, a fost decorat de către Arhiereu cu dreptul de a sluji Sf. Liturghie cu Ușile deschise până la Rugăciunea Domnească – „Tatăl nostru”.
Mai târziu Preasfinția Sa dimpreună cu preoții prezenți, a oficiat un Te – Deum de mulțumire, apoi a ținut un cuvânt de învâțătură. Preasfințitul Siluan a subliniat importanța intervenției Bisericii în actul medical și a bunei conlucrări dintre instituții în folosul celor care din nevoie apelează la serviciile medicale. Preasfințitul Siluan a vorbit despre conclucrarea dintre Spital și Biserică, dintre medici și preoți care se dovedeste a fi importanți și necesari pentru societate.
„Dorim tuturor celor ce lucrează aici dar și celor bolnavi, multă sănătate, cu deosebitul eveniment de astăzi, să aveți cu toții răsplătire cerească și mulțumirea celor împlinite și aceasta spre slava lui Dumnezeu”, a menționat PS Siluan.
Preasfinția Sa a mulțumit conducerii Spitalului de Psihiatrie și cadrelor medicale pentru buna conlucrare cu Vicariatul de Orhei, nădăjduind la realizarea a cât mai multor proiecte împreună. De asemenea și Directorul Instituției, a mulţumit Arhiereului şi tuturor slujitorilor pentru prezență astfel fiind binecuvântată şi munca care se depune aici.
Cu acest prilej, Episcopul Orheiului a oferit următoarele distincții bisericești:
• Dl Gheorghe Cornea decorat cu ordinul – „Sfântul Ierarh Gavriil Bănulescu-Bodoni” de gradul II
• Dl Valentin Rusu decorat cu Diplomă Arhierească
Episcopul Vicar a mulţumit pentru bunăvoinţa şi eforturile lor, exprimându-şi speranţa că şi în continuare, cu acelaşi zel vor da dovadă de fapte bune şi binecuvântate.
La rândul lor şi-au manifestat recunoştinţa faţă de Arhiereu pentru frumosul Său gest, asigurându-L că şi de acum înainte vor munci spre binele Bisericii Ortodoxe din Moldova.
Înainte de a-și lua rămas bun, Preasfințitul Siluan a împărțit spre binecuvântare celor prezenți, iconițe cu chipul „Maicii Domnului” cea care ne primește și ascultă cu dragoste rugăciunile noastre.
La final împreună cu colaboratorii spitalului a vizitat pacienții și au împărțit daruri bolnavilor pregătite de rețeaua de magazine Linella.
Răspunsurile liturgice au fost date de corul mănăstirii Curchi.
Biroul de presă al Vicariatului de Orhei
Sursa: www.manastireacurchi.md

































În Duminica a XX-a după Cincizecime, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Mitropolit Vladimir, Preasfințitul Siluan, Episcop de Orhei și Vicar mitropolitan, a...
La 5 octombrie 2025, în Duminica a XVII-a după Cincizecime (a Pescuirii Minunate), cu binecuvântarea Întâistătătorului Bisericii Ortodoxe din Moldova,...
Biserica Ortodoxă cinsteşte astăzi, 11/24 septembrie, pe Sfântul Cuvios Siluan Athonitul. Zi în care, Preasfințitului Siluan, Episcop de Orhei și...
Preasfințitul Siluan, Episcop de Orhei, vicar mitropolitan, aniversează sâmbătă, 19 aprilie 2025, ziua de naştere. Cu acest prilej, Înaltpreasfințitul Mitropolit...
„Să ne apropiem dar toți, cu frică, de masa cea de taină, să luăm pâinea cu suflete curate, petrecând împreună...
„Vânarea peștilor lăsând, Apostole, pe oameni ai vănat cu trestia învățăturii, aruncând ca undiță îndemnarea la buna credință, și scoțând...
Cine a fost rănit de viață, cine șovaie neștiind pe ce cale să o apuce, trebuie să-i cheme în ajutor...
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova
Sfânta Liturghie în ziua prăznuirii Intrării în Biserică a Maicii Domnului, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a avut o întrevedere cu Premierul Alexandru Munteanu
Ieromonahul ADRIAN (Adrian Teodorescu), a fost oprit de a oficia cele sfinte
Preoții circumscripției Telenești s-au reunit în comuniune liturgică, marcând începutul Postului Nașterii Domnului
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXV-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Apel de ajutor pentru continuarea lucrărilor la biserica „Sf. M. Mc. Dimitrie” de pe lângă IMSP INN „Diomid Gherman” din Chișinău