Preasfințitul Siluan al Orheiului a liturghisit în Duminica Fiului Risipitor, la Mănăstirea Curchi
12:45, duminică, 16 februarie, 2025 | Cuvinte-cheie: duminica fiului risipitor, episcop siluan salari

În Duminica Fiului risipitor, Preasfințitul Siluan, Episcop de Orhei, Vicar al Mitropoliei Chișinăului și a Întregii Moldove, alături de un sobor de preoți și diaconi, a oficiat Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Mănăstirea Curchi.
A doua Duminică din perioada Triodului ne pune înainte pilda Fiului Risipitor (Luca 15, 11-32), o pildă despre puterea pocăinței și despre acel moment esențial al venirii în sine, care duce la întoarcerea către Tatăl ceresc din țara îndepărtată a păcatului.
Parabola rostită de Domnul Iisus Hristos ne prezintă un tată cu doi fii: unul ascultător, rămas acasă, și altul neascultător, care își cere partea de moștenire și pleacă într-o țară îndepărtată, unde își risipește averea. Tatăl din Evanghelie este Dumnezeu, iar fiii suntem noi, cei creați după chipul și asemănarea Sa, chemați la comuniune cu El. Cât timp rămânem în casa Tatălui, care este Biserica, ne bucurăm de darurile Sale. Împlinirea poruncilor ne face asemenea lui Dumnezeu, după cum spun Părinții: „dumnezei după har”.
Dar omul, asemenea fiului risipitor, alege uneori să se îndepărteze de Dumnezeu, căutând fericirea departe de casa părintească. Însă această fugă îl duce la robia patimilor și la foamea sufletească. Omenirea întreagă se oglindește în această pildă, cheltuindu-și darurile divine în lucruri trecătoare, fără a-și găsi pacea.
Și totuși, calea de întoarcere există. „Chipul slavei Tale celei negrăite sunt, deși port ranele păcatelor.” Important este să ne venim în sine și să luăm hotărârea: „Scula-mă-voi și mă voi duce la Tatăl meu…” Dumnezeu nu respinge pe nimeni, ci primește cu iubire pe cel ce se întoarce. Pocăința ne readuce în casa iertării, în Biserică, locul unde sufletul își găsește adevărata odihnă și mântuirea.
În cuvântul de învățătură adresat celor prezenți, Preasfințitul Siluan a vorbit despre faptul că în pericopa evanghelică prezentată de Biserică în această Duminică ne putem regăsi fiecare: „Ne îndepărtăm de Dumnezeu în țara păcatului și nu mai căutăm calea de întoarcere. Binecuvântat este cel care flămânzește după hrana cea dumnezeiască, după cum s-a întâmplat cu Fiul risipitor, binecuvântat este cel care găsește putere să se ridice din păcat și să se întoarcă către Dumnezeu. Pilda din această Duminică ne reamintește că oricât de mult am greși, avem un Tată bun și milostiv, care ne așteaptă cu brațele deschise să ne reîntoarcem la dragostea Sa și la demnitatea noastră de fii ai Săi”, a menționat Ierarhul Orheiului.
Sursa: https://manastireacurchi.md/






























„Tată, greşit-am la cer şi înaintea Ta; Nu mai sunt vrednic să mă numesc fiul Tău. Primeşte-mă ca pe unul...
În Duminica Întoarcerii Fiului Risipitor și după-prăznuirea Întâmpinării Domnului, pomenirea Sfântului și Dreptului Simeon și a Proorociței Ana, Înaltpreasfințitul Mitropolit...
La data de 16 februarie, Duminica Fiului Risipitor și după-prăznuirea Întâmpinării Domnului, pomenirea Sfântului și Dreptului Simeon și a Proorociței...
Scula-mă-voi şi mă voi duce la tatăl meu, şi-i voi spune: Tată, am greşit la cer şi înaintea ta (Luca...
„Pilda Fiului Risipitor tocmai acest rost are: să ne îndemne să alergăm degrabă la Tatăl, îndată ce ne-am văzut cum...
Am ascultat pilda lui Hristos despre fiul risipitor. Această pildă adânc mişcătoare, luminată de dumnezeiasca lumină a dragostei, ne învaţă...
Cele trei săptămâni de dinainte de Postul Mare – care încep cu a patra duminică de dinainte de Postul Mare...
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova
Sfânta Liturghie în ziua prăznuirii Intrării în Biserică a Maicii Domnului, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a avut o întrevedere cu Premierul Alexandru Munteanu
Ieromonahul ADRIAN (Adrian Teodorescu), a fost oprit de a oficia cele sfinte
Preoții circumscripției Telenești s-au reunit în comuniune liturgică, marcând începutul Postului Nașterii Domnului
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXV-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Apel de ajutor pentru continuarea lucrărilor la biserica „Sf. M. Mc. Dimitrie” de pe lângă IMSP INN „Diomid Gherman” din Chișinău