Preoteasa Irina Cij (1982 – 2020) – 3 ani de la plecarea ei la cele veșnice - Portalul "Moldova Ortodoxă" | Portalul "Moldova Ortodoxă"
Header image

Preoteasa Irina Cij (1982 – 2020) – 3 ani de la plecarea ei la cele veșnice

22:24, sâmbătă, 2 decembrie, 2023 |

Astăzi, 02 decembrie, cu inimile pline de amintiri și tristețe, ne-am adunat în biserica cu hramul,,Sf. Arh. Mihail”, din mun. Chișinău,  pentru a comemora trei ani de la  trecerea în veșnicie a preotesei Irina Cij. A fost o femeie devotată și soție iubitoare a părintelui Marin Cij, o mamă exemplară a opt copii binecuvântați și un model de credință pentru cei din jur.

În timpul vieții sale, ea a lăsat o amprentă puternică în inimile celor care au avut prilejul să o cunoască. Dragostea ei pentru Dumnezeu și dedicarea ei față de rugăciune, post și evlavie au făcut-o să strălucească ca un exemplu demn de urmat.

De-a lungul anilor, preoteasa Irina a dovedit o înțelepciune și o bunăvoință deosebită față de cei din jur. Viața ei, însă a fost zguduită în luna august 2020, când a primit diagnosticul de cancer la stomac, cu metastaze la ficat. În ciuda încercărilor multiple de a-i oferi ajutor și tratament în diverse locuri, boala a avansat rapid. După o luptă curajoasă și o serie de tratamente, preoteasa Irina Cij a plecat la Domnul în data de 2 decembrie 2020, la vârsta de doar 38 de ani.

Pentru a perpetua memoria preotesei Irina Cij, Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a binecuvântat înființarea unui Centru Social și de Caritate ce îi poartă numele. Acest centru, de pe lîngă biserica „Sf. Arh. Mihail”, din Chișinău, are misiunea de a promova virtutea creștină a ajutorării aproapelui prin diverse activități sociale. Colectarea de produse alimentare, haine, încălțăminte, rechizite școlare și produse de igienă personală – este doar începutul eforturilor de a aduce lumină în viața celor aflați în dificultate.

Astfel, preoteasa Irina Cij continuă să trăiască în amintirea noastră, iar prin faptele bune din cadrul Centrului Social și de Caritate, se păstrează o amintire vie și benefică pentru comunitatea în care a trăit și a slujit cu atâta devotament.

Veșnică odihnă, preoteasei Irina! Pomenirea ei din neam în neam!

comunitatea Sf. Arhanghel Mihail din mun. Chișinău

 

Contact Form Powered By : XYZScripts.com