Preoţii şi mercedesurile

„Cel fără de păcat dintre voi, să arunce cel dintâi piatra„. i-a îndemnat Mântuitorul pe farisei şi cărturari. Mustraţi de cuget, nu au îndrăznit s-o facă. Din păcate, astăzi, sunt prea mulţi cei „fără de păcat”, care nu mai încetinesc de a arunca cu pietre în Biserică şi în slujitorii ei. Desigur că nici acest articol şi nici multe altele, nu-l vor putea schimba pe cel, care este doar în căutarea răului din lume şi a păcatelor celorlalţi  şi nicedecum nu e în stare să le vadă pe cele proprii, dar sper să aducă puţină lumină pentru cei, care cu adevărat o caută.

„ Toate sunt curate pentru cei curaţi; iar pentru cei întinaţi şi necredincioşi nimeni nu este curat, ci li s-au întinat lor şi mintea şi cugetul.”

(Cuvântul trăducătorului)

Preotul în viaţa parohiei este asemenea unui medic de sector. Mai mereu pe drumuri, obosit de la numeroasele solicitări: a murit cineva, e necesară împărtăşirea urgentă a unui bolnav sau trebuie botezat un copilaş. Soţia nici nu prea îl vede pe acasă, de aceea cu tot dreptul e nemulţumită. Forţe şi timp pentru toate nu prea sunt. Dar şi munca e foarte importantă, atât a medicului, cât şi a preotului.  De o importanţă mare, dar care nu prea bate la ochi. Doar nu e un atacant renumit al unei echipe de fotbal şi nici un cântăreţ cu renume. Şi mai pui că  imaginaţia bolnăvicioasă a multora, îl prezintă la orice pas pe preot, doar într-o maşină de lux.

E chiar obijduitor, pe cuvânt. Aţi văzut mulţi medici de sector într-un “Mercedes”? Desigur că şi medicii au maşini scumpe, dar la sigur nu e medicul dintr-un sătuc şi nici pediatrul policlinicii raionale. Mai există apoi şi acei medici, dacă îi putem numi aşa, care o transformă pe o „tanti” într-un „nene”…, dar totuşi nu mi se întoarce limba să-i judec pe toţi medicii. Cum nu ar fi, ne vindecă, ne salvează şi ne consultă. Şi trăiesc destul de modest în marea lor majoritate. Dar să-i ponegrim pe toţi preoţii ne permitem. De ce oare?

Probabil de atât, că venind la medic, îi prezentăm suferinţele trupeşti. Spunem «А-а-а» cu linguriţa-n gură, îndeplinim îndemnul «respiră-nu respira» ş.a. Iar cu Biserica suntem familiarizaţi doar din careva relatări şi poate nişte personaje literare. Astfel, pentru majoritatea celor necredincioşi, viaţa cotidiană a multor ierei rămâne o taină nedesluşită, iar preoţii care se flososec de rutiere şi autobuse – un adevărat miracol…

Dar de fapt, care e diferenţa ce mijloc de transport utilizează doctorul, dacă am venit la el după vindecare. «Circulă cu ce vrei, dar ajută-mă să mă izbăvesc de boala mea», – eu aşa consider. Şi aici totul e clar, deoarece cu durerea proprie şi frica pentru viaţa celor dragi toţi sunt cunoscuţi. Dar iată că cu boala propriului suflet, cu urăciunea ce zace în propriul interior, nu prea sunt familiarizaţi toţi. Şi aceia care nu vor să le cunoască, caută răul lumii – în exterior. Acestor neştiilă, adică celor care nu cunosc, că răul lumii există chiar în ei, cândva le-au fost adresate cuvintele: «Nu ucideţi muştile! Cauza infecţiei – voi sunteţi!»

***

Pentru preoţi, mii obijduitor, dar de fapt chiar pentru toţi. Deoarece nu mai avem profesii, pe care le-am privi cu admiraţie. Geologul, cosmonautul, savantul, poliţistul, medicul, profesorul….Doar acestea au fost cândva învăluite de ideia unei fapte demne de muncă, de jertfă şi de o mare dragoste a poporului. «Cine e minerul? – E un om neînfricoşat, care munceşte sub pământ, pentru ca în casele noastre să fie cald. Cine e profesorul? – Omul bun şi intelegent, care ne deschide uşile spre viaţa cea mare.»  Şirul poate fi continuat.

Şi astăzi? «Cine e minerul? – Un biet om, care pentru nişte bănuţi munceşte sub pământ şi ar vrea sărmanul să plece undeva, dar nu are unde. Cine e profesorul? – Omul care se plânge pe propria viaţă, dar de multe ori şi acel, care aduce propria nefericire în sufletele discipolilor săi. Cine e poliţistul? – Acelaşi bandit, doar în uniformă. Iar politicianul? – şi acesta un bandit, doar că nu în uniformă, ci în costum». Şi aşa la nesfârşit. Generaţia mai în vârstă nu este respectată, deoarce a trăit în timpul totalitarismului. Pe contemporani, nu-i respectăm deoarece oriunde ai privi, toţi observă sau li se năzăresc doar hoţi şi escroci. Având aşa o închipuire despre lume, cum să-ţi educi în propriii copii stima măcar faţă de tine, dacă faţă de nimeni nu mai are respect, iar stimă o detestă în principiu? Cum atunci copilul, ajuns matur, să nu-şi trimită tatăl sau mama la un azil de bâtrâni, dacă această otravă îi distruge sângele de mic?

Iată şi prima lecţie. Ascultaţi toţi acei care iubesc tot să hulească, iar pe sine să se proslăvească! Ascultaţi toţi acei, pentru care nimic nu este sfânt, în afară de propriul cont bancar! Investiţi în aziluri de bătrâni, până nu e târziu. Nu-i exclus că acolo vă veţi petrece ultimile zile. Sau schimbaţi-vă închipuirea despre lume.

***

Desigur că în jur nu sunt puţine probleme şi nenorociri. Nimeni nici nu pune la îndoială. Dar dacă vezi doar răul produs de alţii, nu se va primi oare aşa, că cel, ce-i critică cu atâta râvnă pe toţi şi pe toate – e un înger, care nu prea e clar cum a nimerit între noi, cei păcătoşi? El se revoltă pe dreptate. El ştie pe cine şi pentru ce să pedepsească. Totuşi, aş vrea să văd îngeri întrupaţi în jurul meu şi încerc să-i depistez. Nu găsesc, din păcate.

Starea Îngerului e de rugăciune, cel ce doar crtitică şi strigă nu prea se mai roagă. Îngerul pe cei superiori sie nu-i discută şi dispreţuieşte, nici Arhanghelul Mihail şi nici chiar diavolul  «n-a îndrăznit să aducă judecată de hulă, ci a zis: „Să te certe pe tine Domnul!”» (Iuda. 1:9).  Cei fără de lege  «umblă după îmboldirile cărnii, în pofte spurcate şi dispreţuiesc domnia cerească. Îndrăzneţi, îngâmfaţi, ei nu se cutremură să hulească măririle» (2 Petru. 2:10). Din nou ne întoarcem la aceiaşi, care nu-şi observă propriul sine, pe omul invidios şi răutăcios, care de fapt şi Cuvântul Domnului nu-l cunoaşte, altfel ar ţine minte că în ochiul lui e o bârnă, iar în  ochiul celuilalt, doar un pai.

Dar fie că nu ştie Scriptura „iubitorul de dreptate”. Şi Biblia o are, dar este un elev cam prost. Dar măcar istoria poporului său ar trebui să o cunoască. Trebuie, dar nu o cunoaşte. Sau a uitat, cum alţii înşelaţi, cu ochii visători, chemau la distrugerea vechiului sistem imperial, şi au adus o dată o gloată de nebuni, care din obsesia lor de putere, au supt apoi tot sângele din popor. Sau au uitat? Sau memoria li-i cam scurtă. Doar nu demult a fost. Din nou cu lemne către cuptorul străin vă apropiaţi? Dar cunoaşteţi că omul priveşte lumea nu obiectiv, dar prin prisma propriilor căderi păcătoase.

Într-o mănăstire a văzut un călugăr, cum în noaptea ce se lăsase, a sărit gardul un frate şi s-a îndreptat către satul vecin. „E un desfrânat, care merge să se desfăteze în păcat” – s-a gândit el. Aceeaşi imagine a văzut-o şi un altul. „E un frate care s-a dus să fure ceva din sat”, -a gândit acesta. Al trelea s-a gândit: «Acesta e cineva dintre robii lui Dumnezeu, care s-a dus în taină să facă milostenie». De ce aceeaşi întâmplare este acceptată într-un mod total diferit? Deoarece fieacare judeca după propria stare interioară.

Pentru cel desfrânat, toată lumea e desfrânată. Pentru hoţ toată lumea e cuprinsă de furt.  Pentru robii lui Dumnezeu, toată lumea trăieşte după voia Domnului. Să ne cercetăm şi noi după acest tipar.  Dacă ne pare că toţi fură, atunci suntem hoţi după propria stare sufletească. Dacă pentru noi toţi sunt desfrânaţi, atunci suntem la fel. Şi dacă tu sau eu astăzi vom avea acces la guvernarea ţării, să ştiţi cât de mult vom mai mira lumea cu faptele noastre „dezinteresate”.  Deja îmi închipui imaginea, care va reprezenta exemplul de „muncă, cinste şi omenire».

***

De Anul Nou centrul oraşului la noi a fost înfrumuseţat cu numeroase ghirlande – o privelişte uimitoare. Iar într-o zi, aud cum doi bărbaţi discută despre acestea.

– Ţii minte ce trist arăta oraşul anul trecut de Crăciun. Nici o luminiţă, nici o ghirlandă.

– Păi „ei” doar nu meditează la popor. Doar să-şi umple buzunarele.

– Dar uite cât e de frumos anul acesta!

– Păi „ei” deja atât au reuşit să fure, că pot acum şi luminiţe să înşire.

Nu am mai asclultat în continuare. Mi-a părut brusc vesel, dar şi trist…şi lipsit de interes.

Un tablou obişnuit. Dacă ai în cap o gaură, atunci nici legile bune, nici cadourile şi nici banii nu vor ajuta la tămăduirea ei. Dacă molia a făcut o gaură în suflet sau nu mai ai bucurii în suflet, atunci şi să ai lumea toată – oricum sufletul gol va rămâne.

Şi mi-am reamintit de cuvintele lui Ioan Gură de Aur  «Căci pricina a tot răul aceasta este: necunoaşterea Scripturilor» Cu adevărat dacă mai mulţi cunoşteau cuvintele spuse de proroci , mai înţelepte le erau cuvintele, mai frumoasă le era viaţa. Spre exemplu aşa cuvinte:

«Iată că va pieri acela al cărui suflet nu este pe calea cea dreaptă, iar dreptul din credinţă va fi viu!» (Avacum 2:4)”

sursă www.pravoslavie.ru

Traducere şi adaptare Natalia Lozan