Preotul care hrăneşte 117 copii: părintele se zbate zi de zi pentru a putea asigura o masă caldă orfanilor din Suceava
15:06, sâmbătă, 5 septembrie, 2015 | Cuvinte-cheie: biserica, copii, fapte bune, milostenie, orfani, preot, suceava
Părintele Mihai Negrea de la Mănăstirea „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel“, judeţul Suceava, reuşeşte, cu ajutorul oamenilor cu inimă, să schimbe viaţa a peste 100 de copii săraci. Dacă pentru 15 micuţi orfani sau săraci preotul oferă un acoperiş deasupra capului, alţi peste 100 primesc zilnic cel puţin o masă caldă din partea părintelui Negrea.
Pe drumul ce leagă Moldova de Ardeal, undeva aproape de Vatra Dornei, în localitatea Podu Coşnei, din comuna Poiana Stampei, judeţul Suceava, trăieşte un preot care a ales să nu fie doar păstor de suflete, ci şi părinte pentru 117 copii care provin din familii sărace sau sunt orfani. Părintele Mihai Negrea slujeşte, din anul 2006, la Mănăstirea „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel“ din Podu Coşnei, loc în care a ridicat un cămin pentru orfani unde trăiesc 15 suflete.
Pe lângă aceştia, preotul Negrea asigură zilnic o masă caldă pentru 32 de copii, cu vârste cuprinse între 6 şi 15 ani, care locuiesc alături de părinţii lor, în localităţile Coşna şi Poiana Stampei. Alţi 70 de copii din zona Dornei cu diverse probleme sociale primesc ajutor din partea preotului sucevean, care le oferă de mâncare într-un centru de zi deschis la Vatra Dornei într-o clădire pe care a reabilitat-o cu bani din donaţii.
„Pentru aceşti copii primesc un ajutor lunar de la Primăria Vatra Dornei în valoare de 4.000 de lei“, a precizat părintele Mihai Negrea.
A slujit în Afganistan
Preotul Negrea nu este străin de greutăţile vieţii. Până în anul 2006, când a ajuns la Podu Coşnei, Mihai Negrea a fost preot militar în Afganistan, experienţă care l-a făcut să preţuiască mai mult viaţa şi să-şi dorească să-i ajute pe cei din jur.
De-a lungul timpului, pe unde a fost, părintele Negrea a reuşit să lase în urma sa ceva. El a construit o biserică în curtea spitalului din oraşul Broşteni, precum şi un lăcaş de cult în incinta Unităţii de vânători de munte din Vatra Dornei, cazarmă unde a slujit ultima dată.
Din anul 2006, de când a ajuns la Mănăstirea din Podu Coşnei, preotul Mihai Negrea a construit un cămin pentru copii, cu sală de mese, bibliotecă şi cabinet medical. Pe lângă călugării de la mănăstire, în sprijinul părintelui au sărit o profesoară pensionară din sat ce îi ajută pe copii la teme şi două localnice care le fac zilnic de mâncare micuţilor nevoiaşi.
„Când am venit pentru prima dată la Podu Coşnei am cam răbdat de foame, aşa că mi-am promis ca oricine va trece pragul mănăstirii să mănânce măcar un colţ de pâine“, a spus părintele Negrea.
Primii copii ajunşi la Mănăstirea „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel“ din Podu Coşnei au fost patru fraţi care locuiau în zonă. Rămaşi orfani de mamă, după ce femeia a murit înecată, cu un tată paralizat care nu putea să aibă grijă de ei, cei patru fraţi au fost luaţi în grijă de părintele Negrea. La început, micuţii mergeau zilnic să mănânce la mănăstire, iar într-o zi au rămas cu totul acolo.
După cei patru fraţi, au urmat alţi şi alţi copii care au ajuns în grija preotului Negrea. Unii dintre cei care i-au trecut pragul abia ştiau să scrie şi să citească, însă acum părintele se poate mândri că a schimbat destine, având tineri care se pregătesc pentru facultăţi sau şi-au terminat deja studiile. Părintele de la mănăstirea din Podu Coşnei are o singură grijă, cea ca în fiecare zi să fie mâncare pe masă, ca nu cumva să rămână cineva flămând sub acoperişul lui.
Copiii care locuiesc la mănăstire merg fie la şcoală, fie la grădiniţă, în funcţie de vârstă. Ei nu pleacă la cursuri fără a avea lecţiile făcute, un pacheţel în ghiozdan şi bani de buzunar. Preotul ar vrea să facă mult mai mult pentru copiii nevoiaşi, însă nu are banii necesari: „Eu sunt tot timpul pe drumuri şi practic cerşesc. Din cerşit fac totul“. Mihai Negra spune că niciunul dintre copii care ajung la mănăstirea din Podu Coşnei nu este lăsat să plece din centru până când nu reuşeşte să termine o şcoală sau să îşi întemeieze o familie.
Tineri salvaţi de la dependenţa de droguri
O poveste pe care o spune cu mândrie preotul Negrea este cea a adolescenţilor cu probleme legate de alcool şi droguri adunaţi de pe străzile Bacăului. La începutul lui 2010, zece băieţi şi fete, consumatori de alcool, etnobotanice sau droguri, au fost aduşi la Mănăstirea din Podu Coşnei pentru a încerca să scape de dependenţa lor. Tinerii au fost susţinuţi moral de preot şi au luat parte la o terapie ce consta în rugăciune, muncă şi meditaţie. Niciunul dintre cei zece nu a dezamăgit şi, cu sprijinul părintelui Negrea, dar şi al celorlalte persoane de la mănăstire, toţi au scăpat de vicii. De câte ori au ocazia, tinerii din Bacău îl vizitează pe preotul din vârf de munte care a avut încredere în ei şi le-a oferit şansa la o viaţă normală.
Pentru tot ceea ce a făcut în vara anului 2014, preotul Mihai Negrea a primit titlul de „Cetăţean de Onoare al comunei Poiana Stampei“. „De când a venit în Podu Coşnei, părintele Mihai Negrea a început să ajute persoanele nevoiaşe din zonă. El şi-a început opera de binefacere în urmă cu aproape zece ani, când a deschis un centru de asistenţă socială la Mănăstirea Podu Coşnei. În mai puţin de doi ani, preotul Negrea a reuşit să construiască în Poiana Stampei un centru pentru 15 copii năpăstuiţi de soartă“, a confirmat primarul comunei Poiana Stampei, Viluţ Mezdrea.
Birocraţia, duşmanul orfanilor
Preotul Mihai Negrea mai are un singur vis, spune el, acela de a transforma clădirea din Vatra Dornei, locul în care în prezent 70 de copii iau zilnic o masă caldă, într-un centru pentru minorii fără adăpost. Chiar dacă imobilul a fost renovat, cele 17 camere cu două şi trei paturi nu pot fi folosite ca internat pentru orfani din cauza birocraţiei. Legislaţia nu permite Ministerului Mediului să acorde licenţă pentru acest centru decât dacă preotul angajează personal căruia să-i plătească salarii. Părintele Negrea a arătat că nu dispune de fonduri pentru a angaja persoane să lucreze la acest centru şi că toţi cei care vor să-i ajute pe aceşti prunci săraci sunt voluntari.
Lăsaţi fără lumină pentru neplata facturilor
La mijlocul lunii trecute, Mănăstirea din Podu Coşnei, locul în care şi-au găsit casă 15 orfani, a rămas fără curent electric. În după-amiaza zilei de 11 august 2015, reprezentanţii E.ON au sistat furnizarea energiei electrice pe motiv de neplată. Valoarea facturii se ridică la suma de 13.000 de lei, iar preotul Mihai Negrea, cel care se zbate zilnic ca zeci de micuţi să aibă ce mânca, a reuşit cum-necum să remedieze pentru moment problema.
„Am reuşit să fac rost de 4.500 de lei şi să negociez cu cei de la E.ON să-mi reeşaloneze restul datoriei, însă după debranşare şi rebranşare a rămas că avem de plătit în jur de 10.000 de lei, sumă pe care trebuie să o achităm până în luna octombrie a acestui an, plus ce se mai adună până atunci. Lunar, factura la curent a mănăstirii ajunge la 3.000–4.000 de lei, bani mulţi consider eu pentru două maşini de spălat şi trei frigidere, dar nu avem ce face, avem încrederea că totul se va rezolva“, a povestit preotul Mihai Negrea.
sursa adevarul.ro