Preşedintele Poloniei respinge educaţia LGBT în şcoli: ‘Părinţii noştri nu au luptat 40 de ani împotriva comunismului pentru ca o nouă ideologie să apară’
12:50, luni, 15 iunie, 2020 |
Preşedintele Poloniei, Andrzej Duda, a comparat “ideologia LGBT” cu doctrina comunistă, într-un discurs de campanie, sâmbătă, în contextual în care drepturile LGBT au devenit un subiect intens dezbătut înaintea alegerilor prezidenţiale din 28 iunie, relatează Reuters, potrivit news.ro.
Duda este un aliat al Partidului naţionalist Dreptate şi Justiţie, care exclude promovarea acordării drepturilor comunităţii LGBT, considerând că această influenţă străină ar submina valorile tradiţionale ale Poloniei.
Miercuri, Duda a prezentat câteva propuneri electorale legate de familie, inclusiv promisiunea de a nu le permite cuplurilor de acelaşi sex să se căsătorească sau să adopte copii, precum şi interzicerea predării în şcoli a subiectelor legate de LGBT.
“Generaţia părinţilor mei a luptat 40 de ani pentru eliminarea ideologiei comuniste din şcoli, ca să nu fie învăţaţi copiii cu forţa. Pentru ca tinerii, copiii, soldaţii şi organizaţiile de tineret să nu poat fi îndoctrinaţi. Ei nu au luptat pentru ca o nouă ideologie, chiar mai distructivă, să apară”, a spus Andrzej Duda la un miting la Brzeg.
Candidaţii opoziţiei şi grupurile de susţinere a drepturilor LGBT au condamnat discursul lui Duda.
Grupul Love Does Not Exclude a afirmat că propunerile lui Duda sunt similare cu decizia guvernului rus de a interzice “propaganda homosexuală”.
Autor: Florin Pușcaș, Redactor
Sursa: https://www.stiripesurse.ro/