Președintele Ucrainei în vizită la Patriarhia Română
16:56, joi, 21 aprilie, 2016 | Cuvinte-cheie: patriarhia română, patriarhul daniel, petro porosenko, presedintele ucrainei

Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, l-a primit astăzi, 21 aprilie 2016, la Reședința Patriarhală, pe Excelenţa Sa Domnul Petro Poroșenko, Președintele Ucrainei.
În cadrul întrevederii, Preafericirea Sa și-a exprimat bucuria pentru vizita președintelui ucrainean şi a subliniat importantele legături istorice şi duhovnicești între cele două popoare vecine. În acest sens, Patriarhul României a amintit de Sfântul Ierarh Petru Movilă, Mitropolitul Kievului, de origine română, precum şi de Sfântul Cuvios Paisie de la Neamţ, stareț de origine ucraineană al Mănăstirii Neamț în secolul al XVIII-lea. Frăţietatea duhovnicească dintre cele două popoare durează până astăzi, acest lucru fiind dovedit și de mulţimea pelerinilor români care vizitează locurile cele mai importante din punct de vedere spiritual din Ucraina.
Domnul Preşedinte Petro Poroșenko a mulțumit Preafericitului Părinte Patriarh Daniel pentru amabilitatea de a fi primit în această vizită şi pentru eforturile depuse în direcţia apropierii dintre cele două popoare, care au foarte multe lucruri în comun ca ţări majoritar ortodoxe în care Biserica se bucură de prețuirea deosebită a poporului.
În ceea ce priveşte situaţia bisericească din ţara sa, Președintele Ucrainei a adresat rugămintea ca Patriarhul României să susțină și să faciliteze realizarea dorinței ucrainenilor de a avea o Biserică Ortodoxă unită. De asemenea, şeful statului ucrainean a menţionat că în Ucraina există peste 100 de parohii ortodoxe în care slujbele religioase se oficiază în limba română şi, în acest context, a exprimat dorinţa ca și ucrainenii din România să poată avea slujbe religioase în limba maternă, inclusiv în Bucureşti.
Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a amintit domnului președinte că, în România, funcționează un Vicariat Ortodox Ucrainean, care are 32 de biserici parohiale şi 3 mănăstiri, în care slujbele religioase se oficiază în limba ucraineană. În acest sens, Preafericirea Sa a exprimat disponibilitatea pentru înfiinţarea unei parohii care să deservească comunitatea ucraineană din capitala României.
Biroul de Presă al Patriarhiei Române, http://basilica.ro/





Sfânta Liturghie arhierească și slujba de sfințire a picturii Catedralei Naționalea României – Sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul...
Sanctitatea Sa Bartolomeu I, Patriarhul Ecumenic, și Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, au sfințit duminică pictura în mozaic...
Evenimentele legate de Sfințirea picturii Catedralei Naționale, edificiu reprezentativ al spiritualității românești, vor avea loc duminică, 26 octombrie 2025, după următorul...
Biserica Ortodoxă Română își reafirmă clar neutralitatea în timpul campaniilor electorale, prin delimitarea de orice act de politică partinică și prin evitarea implicării în susținerea publică a vreunuia dintre candidații care...
Tipografia Cărților Bisericești anunță lansarea volumului „Părinții de ieri, Sfinții de azi”, apărut la Editura Basilica și dedicat duhovnicilor și mărturisitorilor creștini...
Orice manifestare culturală este benefică și educativă în măsura în care respectă, fără a deforma, simțul sacrului. Folosirea simbolurilor religioase...
Biserica Ortodoxă Română a proclamat 16 noi sfinți mărturisitori ai secolului XX. Trei dintre ei, ne sunt băștinași, de pe...
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova
Sfânta Liturghie în ziua prăznuirii Intrării în Biserică a Maicii Domnului, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a avut o întrevedere cu Premierul Alexandru Munteanu
Ieromonahul ADRIAN (Adrian Teodorescu), a fost oprit de a oficia cele sfinte
Preoții circumscripției Telenești s-au reunit în comuniune liturgică, marcând începutul Postului Nașterii Domnului
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXV-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Apel de ajutor pentru continuarea lucrărilor la biserica „Sf. M. Mc. Dimitrie” de pe lângă IMSP INN „Diomid Gherman” din Chișinău