Prima parte a Canonului Sfântului Andrei Criteanul, luni seara, la Catedrala soroceană
20:50, luni, 15 martie, 2021 | Cuvinte-cheie: episcop ioan mosnegutu

„De unde voi începe a plânge faptele vieţii mele celei ticăloase? Ce începere voi pune, Hristoase, acestei tânguiri de acum? Ci ca un Milostiv, dă-mi iertare greșelilor!”
Credincioșii soroceni au participat în prima zi a Postului Mare la Slujba Canonului Sfântului Andrei Criteanul, oficiată la Catedrala Episcopală din municipiul Soroca. Serviciul divin a fost săvârșit de Preasfințitul Ioan al Sorocii, Episcop Vicar mitropolitan, împreună cu clericii Catedralei Episcopale.
În această perioadă a Postului Mare, slujbele sunt împodobite cu o rugăciune deosebită, a Sfântului Efrem Sirul, o creaţie unică şi plină de învăţături.
Canonul cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul este una dintre cele mai frumoase creaţii liturgice şi teologice, prin care preoţii şi credincioşii intră în atmosfera duhovnicească de pocăinţă şi smerenie specifică Postului Sfintelor Paşti.
La finalul slujbei, Episcopul Ioan a adresat celor prezenţi un cuvânt de învăţătură în care a arătat, printre altele, că Sfântului Andrei Criteanul a lăsat acest canon ca un testament sau ca un mare dar tuturor care iubesc pocăinţa şi vor să se apropie de Domnul.
Sursa: https://ioanmosnegutu.info/











Învierea cea de obşte mai înainte de Patima Ta încredinţând-o, pe Lazăr din morţi l-ai sculat, Hristoase Dumnezeule. Pentru aceasta...
Învierea cea de obşte mai înainte de Patima Ta încredinţând-o, pe Lazăr din morţi l-ai sculat, Hristoase Dumnezeule. Pentru aceasta...
În a doua parte a zilei de luni, 7 aprilie 2025, am vizitat orașul Rîșcani, unde am săvârșit rânduiala punerii...
„Să luăm aminte…” din 23 martie 2025 // Sărbătoarea Duminicii Sfintei Cruci. Sursa: Teleradio Moldova...
În cadrul lucrărilor Sinodului Bisericii Ortodoxe din Moldova, Înaltpreasfințitul Vladimir, Mitropolitul Chișinăului și al Întregii Moldove, i-a conferit Preasfințitului Ioan,...
Mari sunt faptele credinţei! În izvorul văpăii ca într-o apă de odihnă Sfântul Mucenic Teodor s-a bucurat. Că în foc...
În Duminica a 32-a după Pogorârea Sfântului Duh, 2 februarie 2025, Preasfințitul Ioan, Episcop de Soroca și Drochia, cu binecuvântarea...

ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat mesaj de felicitare ÎPS Arhiepiscop Sava, cu prilejul zilei onomastice
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXVII-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat Episcopului Filaret de Căpriana, mesaj de felicitare cu ocazia prăznuirii ocrotitorului ceresc
Prăznuirea Sfântul Apostol Andrei, la Mănăstirea „Sfintele Femei Mironosițe Marta și Maria” Hagimus
La Chișinău a avut loc prima seară duhovnicească din Postul Nașterii Domnului
Duminica a XXVI-a după Cincizecime si Sf. M. Mc. Ecaterina, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova