Prima parte a Marelui Canon a Sfîntului Andrei Criteanu, citit în Catedrala Episcopală ,,Sf. Bnc. Knz. Alexandru Nevski” din orașul Ungheni
19:33, luni, 11 martie, 2019 | Cuvinte-cheie: Canonul cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul., Episcopia de Ungheni şi Nisporeni
În seara primei zile a Postului Sfintelor Paşti, PS Petru, Episcop de Ungheni şi Nisporeni, a oficiat în prezența slujitorilor Catedralei şi a numeroşilor credincioși, slujba Pavecerniţei Mari împreună cu Canonul Sfântului Andrei Criteanul în Catedrala Episcopală “Sf. Bnc. Knz. Alexandru Nevski” din oraşul Ungheni.
Canonul cel Mare este cel mai important imn despre pocăinţă pe care îl are Biserica Ortodoxă, în întreg cultul ei liturgic şi imnografic.
La finele canonului, cu binecuvântarea Preasfinţiei Sale, Protoiereul Ștefan RÎMBU, cleric al catedralei, a rostit un cuvânt de învăţătură pe marginea canonului Sfântului Andrei Criteanul și despre Taina Sfintei Mărturisiri.
Acest Canon cuprinde 266 de strofe, în care se face pomenire de multe episoade şi personaje din Vechiul şi Noul Testament atenţionând sufletul nostru că de foarte multe ori noi ne asemănăm cu cei care au greşit şi că este necesar ca să ne îndreptăm şi să apelăm mai ales la mila lui Dumnezeu. De altfel, această pripeală “Miluieşte-mă Dumnezeule, miluieşte-mă!”, care se cântă după fiecare strofă a acestui Canon, însoţită de închinăciunea până la pământ nu face altceva decât să creeze o comuniune între toţi cei care sunt prezenţi în biserică, o comuniune întru pocăinţă.
O atenţie deosebită este acordată în Canon răscumpărării omului din robia păcatului, mijlocită de Mântuitorul prin Jertfa Sa pe Cruce. Căderea omului în păcat, răscumpărarea lui prin Întruparea şi Jertfa Mântuitorului, Taina Pocăinţei, dogma Sfintei Treimi, preacinstirea Maicii Domnului sunt principalele teme dogmatice pe care autorul le abordează.
Sursa: www.episcopia-ungheni.md