Prima vizită arhierească în parohia Dumbrava
23:28, luni, 22 iunie, 2015 | Cuvinte-cheie: Chisinau, dumbrava, episcop ioan mosnegutu
Cu binecuvântarea ÎPS Mitropolit Vladimir, în seara zilei de luni, 22 iunie, Preasfinţitul Episcop Ioan, vicar mitropolitan, s-a deplasat în parohia în construcţie din localitatea Dumbrava, Chişinău.
În această zi este rânduit acatistul săptămânal în cinstea ocrotitorului ceresc al bisericii şi, respectiv, a satului – Sfântul Ierarh Petru Movilă.
Astfel, episcopul a săvârşit slujba acatistului, după care a rostit un cuvânt de învăţătură, amintind din viaţa, faptele şi învăţătura Sf. Petru Movilă.
La rândul său, preotul-paroh Octavian Moşin, a mulţumit PS Ioan, transmiţând sincere mulţumiri mitropolitului pentru grija părintească şi sfintele rugăciuni întru edificarea acestui locaş divin. Părintele a făcut o succintă incursiune istorică, menţionând că Dumbrava este o localitate tânără, ce s-a constituit acum un sfert de veac, dar şi comunitatea este încă fragedă şi urmează a fi consolidată în jurul bisericii.
La final, credincioşii au primit binecuvântarea arhierească, dar şi cărţulii de rugăciuni şi iconiţe, spre întărire duhovnicească.
Sursa: http://www.localitateadumbrava.md/