Prin credinţă omul ajunge să scape de păcat, ajunge la mântuire, la eliberarea de toate formele răului

Păcatul nu este firesc pentru om, deşi noi aproape că am putea crede că ţine de firea omului să fie păcătos, pentru că ne-am trezit în lumea aceasta cu înclinări păcătoase (patimi), considerăm că păcatul face parte din firea noastră.

Dar, de fapt, nu e aşa, ci păcatul este ceva adăugat. Firea omului, aşa cum a vrut-o Dumnezeu, este nepăcătoasă, este în afară de păcat. De aceea, Fiul lui Dumnezeu a putut să se întrupeze în om, luând asupra Sa toate ale omului, afară de păcat. Asta e foarte important când e vorba de mântuire, pentru că mântuirea e adusă de Mântuitorul nostru Iisus Hristos Cel fără de păcat şi poate Domnul Hristos să ne ajute şi nouă să scăpăm de păcate. Adică, El a fost ispitit, dar n-a păcătuit. În Epistola către Evrei se spune că întru ceea ce a pătimit Însuşi fiind ispitit, poate şi celor ce se ispitesc să le ajute. De ce? Pentru că nu a fost supus păcatului. A şi zis Domnul Hristos cândva către iudei: Cine Mă va vădi pe Mine de păcat?

Ştiind lucrurile acestea, să vedem pricinile care duc la păcat, care favorizează păcatul, care sunt pricinile care înmulţesc păcatele în viaţa oamenilor? În Sfânta Evanghelie de la Marcu e scris că Domnul Hristos i-a trimis pe ucenici la propovăduire, şi după Sfânta Sa Înviere le-a spus: Propovăduiţi Evanghelia la toată făptura. Cel ce crede se va boteza şi se va mântui, iar cel ce nu va crede se va osândi. Dacă luăm aminte la aceste cuvinte ale Domnului Hristos, ne dăm seama că prin credinţă omul ajunge să scape de păcat, ajunge la mântuire, la eliberarea de toate formele răului.

Din Arhimandrit Teofil Părăian, Cum putem deveni mai buni – Mijloace de îmbunătăţire sufletească, Editura Agaton, p. 150