Părintele Mihail Costandachi: Prin post arătăm că ne pasă de Dumnezeu, că vrem ca El să facă parte din viaţa noastră

Părintele Mihail Costadache este preot slujitor la Mănăstirea „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” de la Suruceni. A acceptat cu simplitate și modestie să discutăm despre rostul postului Sfinților Apostoli Petru și Pavel, în care creștinii au intrat de o săptămână, chiar dacă a trebuit să renunțe la puținele ore de odihnă între slujbele mănăstirești de dimineață și seară.

– Părinte Mihail, suntem în Postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel. De ce a rânduit Biserica Ortodoxă acest post, cât durează și ce foloase poate avea din el creștinul obișnuit, care, cea mai mare parte a timpului său, se zbate să câștige un ban pentru el și pentru familie?

– Postul Sfinților Apostoli a fost instituit relativ târziu în Biserică, inițial fiind un post mai mult pentru monahi. Are o durată variabilă, în funcţie de sărbătoarea Paștelui. Uneori el poate fi doar de câteva zile, alteori, cum s-a întâmplat în anii precedenți, poate dura șase săptămâni. Din punct de vedere alimentar este un post relativ ușor, cu dezlegări la vin și undelemn, iar în zilele de sâmbătă, duminică și de sărbătorile mai mari se dezleagă și la pește. Postul începe de obicei după Duminica tuturor sfinților (anul acesta, pe data de 15 iunie) și sfârșește odată cu sărbătoarea închinată Soborului Sfinților Apostoli Petru și Pavel (29 iunie, stil nou/12 iulie, stil vechi).

Se știe că postul este o perioadă în care creștinii intensifică rugăciunea și toate celelalte lucrări duhovnicești ca citirea Scripturilor, faptele bune, practicarea altor virtuți creștine. Bineînțeles, postul nu poate fi pentru nimeni obligatoriu, însă încă marii dascăli ai pocăinței și cunoscători subtili ai sufletului omenesc au remarcat că pentru a-L simți și a-L aduce pe Dumnezeu mai aproape de om, este nevoie de o lucrare și o sârguință deosebită pe care ei au numit-o asceză. Omul poate să nu postească, căci postul este manifestarea maximă a voinței și libertății omenești. Prin post arătăm că ne pasă de Dumnezeu, că vrem ca El să facă parte din viața noastră. De aceea, Isaac Sirul spunea: „A mânca este o lege a firii, a posti însă ţine de libertatea omului”, din acest motiv animalele nu postesc.

Postul este, de asemenea, o ocazie de a aduna în sufletul nostru mai multă lumină. Tocmai de aceea, bucuria și roadele pe care le aduce, le poate simți și descrie doar cel care postește. Iar postul poate aduce, în primul rând, liniște, pace, curățenie lăuntrică, mai multă claritate în activitățile pe care le avem și, desigur, bucurie, chiar și în lucrurile mici din viața noastră de zi cu zi pe care nu prea le observăm.

Prin urmare, postul nu trebuie privit doar ca pe o restricţie alimentară, ci, mai întâi de toate, ca pe o pocăință, ca pe o schimbare a modului nostru de a fi și de a trăi. Este o perioadă de înfrânare de la orice exces material, o înfrânare de la tot ce este rău.

– Postul Sfinților Apostoli din acest an coincide cu o competiţie sportivă de mare anvergură – Campionatul mondial de fotbal din Brazilia. După o zi de lucru mai mult sau mai puțin obositoare, chișinăuienii se retrag pe la terase și baruri ca să vizioneze cu prietenii un spectacol în care 22 de sportivi în floarea vârstei aleargă într-o nebunie după o minge. Cum se împacă postul cu fotbalul și, mai ales, cu cantitățile industriale de bere care se consumă în timpul vizionării unui meci?

– Nu se împacă deloc, pentru că, de fapt, nici nu au ce împăca. Nu văd o problemă în a posti și a privi un meci de fotbal, a citi o carte sau a privi un film, dacă aceste lucruri se fac în limitele decenței și nu vin în contradicție cu scopul și esența postului, ca lucrare duhovnicească. Creștinismul nu înseamnă o îngrădire a libertății omului și personalității, ci punerea lor într-o nouă lumină. Biserica cunoaște mai multe cazuri a unor oameni ajunși mai apoi sfinți care erau și amatori ai sportului. De aceea, eu cred că cineva poate fi în egală măsură un bun creștin și amator de fotbal, dacă acest lucru nu naște în el ură, invidie și comportamente degradante. Pentru a folosi aici un cuvânt care s-a mai spus, până la urmă, „nu vinul este rău, ci beția; nu femeia este de vină, ci curvia; nu mădularele trupului sunt pricina, ci reaua lor folosință”, după cum spune Sfântul Petru Damaschin. Așadar, nu fotbalul sau alte lucruri sunt de vină, ci modul și felul în care știi tu să le privești. Un om care postește niciodată nu trebuie să întoarcă spatele lumii ca să se dedice propriului creștinism într-o manieră habotnică și fanatică.

– Sfântul Ioan Gură de Aur recomanda creștinilor un „standard” de postire care ar putea părea neobișnuit cel puțin pentru cei pentru care postul se reduce la o dietă alimentară. El zicea să avem milă de cei săraci, să ne împăcăm cu dușmanii, să ne întoarcem capul de la femeile frumoase. Și chiar mai mult, să postim nu doar cu gura și stomacul, dar și cu ochii, urechile și cu toate mădularele trupului nostru. „Mâinile voastre să postească rămânând curate şi de hrăpire şi de lăcomie. Picioarele, nealergând la privelişti urâte şi în calea păcătoşilor. Ochii, neprivind cu ispitire frumuseţile străine… Gura trebuie să postească de sudalme şi de alte vorbiri ruşinoase”, spunea sfântul ierarh. Cât de realizabile sunt aceste sfaturi pentru creștinii contemporani din Moldova, 80 la sută dintre care nu respectă nici măcar postul alimentar?

– Exemplele cu citate din Sfinții Părinți referitoare la modul în care trebuie să postim ar putea continua la nesfârșit. Același Ioan Gură de Aur ne spune că dacă postim trebuie să o arătăm și prin fapte, îndemnându-ne ca în timpul postului să procurăm alimente mai ieftine iar diferența de preț care ne rămâne să o dăruim săracilor. Iar Sfântul Vasile cel Mare spune și el că nu avem folos că postim dacă continuăm să bârfim și să săvârșim lucruri rele asemănându-ne în acest caz mai mult demonilor, care nu mănâncă niciodată, dar nu încetează să facă răul.

Trebuie să înțelegem că postul nu este o corvoadă, ci un lucru benevol pe care credinciosul trebuie să îl facă cum poate mai bine și, întâi de toate, sincer. Mult, puțin – după puterea fiecăruia. Așa că la întrebarea, cum postim? se poate răspunde omului de astăzi – doar sincer. Or, în acest sens, constatăm astăzi o îngrijorătoare lipsă de înțelegere între cei care postesc și cei care nu postesc. Unii consideră postul drept o chestiune depășită, care nu-și mai are locul în societatea contemporană, iar alții, la cealaltă extremă, dogmatizează și absolutizează valoarea postului ca pe ceva fără de care „nu se poate intra în Împărăția lui Dumnezeu”. Nu are sens să încarci pe nimeni cu rigoarea postului tău. Să nu confundăm fondul cu formele, or, postul este doar una din formele de purificare, fără a minimaliza bineînțeles valoarea și importanța duhovnicească a postului pentru omul credincios.

– Chiar dacă nu are legătură nemijlocită cu tema postului, nu pot să nu vă întreb ce credeți despre legislatorii din Danemarca care au adoptat recent o lege prin care obligă toate bisericile să „cunune” cuplurile de homosexuali. La prima vedere s-ar părea că este prea puțin probabil ca în timpul apropiat Parlamentul de la Chișinău să ajungă în situația de a obliga biserica să cunune homosexuali. Dar dacă ne amintim că nu foarte demult legislatorii noștri au votat legea „egalității de șanse”, care apără persoanele discriminate din cauza „orientării” lor sexuale, că în timpul protestelor din mai 2014 împotriva paradei LGBT au fost reținuți doi preoți ortodocși, iar la începutul lunii curente Judecătoria Bălți l-a obligat pe episcopul de Bălți și Fălești să-și ceară scuze de la homosexuali și să plătească 22 de mii de lei avocaților acestora din organizația Gender Doc-M, atunci nu mai putem fi atât de siguri că peste 10-15 ani, Biserica Ortodoxă nu va fi pusă în situația bisericilor din Danemarca.

– Nu putem neglija ceva ce se petrece undeva în Danemarca sau în altă parte, pentru că efectele acestui proces de desacralizare vor lovi inevitabil creştinismul din întreaga Europă. Mi se pare că acest lucru a fost remarcat foarte bine de ieromonahul Savatie Baștovoi în romanul „Diavolul este politic corect”, în care ilustrează foarte reușit cum falsele „valori” ale lumii moderne, precum avortul, distrugerea familiei, promovarea homosexualității, reducerea populației, eutanasia și altele, pot găsi o justificare ideologică și științifică, dacă vreți, într-o societate a viitorului. Iată că această societate cu legi bizare, pe fondul unui ateism agresiv, nu mai este o simplă ficțiune, ci o realitate tot mai dură în mai multe țări europene.

Pe mine nu mă impresionează atât rapiditatea și haotismul cu care se adoptă unele legi ce afectează într-un fel sau altul viața confesiunilor religioase, cât ușurința sau iresponsabilitatea cu care acceptăm aceste reforme impuse din afară, fără a le mai digera măcar.

În ceea ce privește poziția Bisericii, ea nu poate fi alta decât cea exprimată de-a lungul veacurilor, chiar dacă ar fi să ne întoarcem și cu picioarele în sus. Problema sexualității pervertite nu este nici de ieri, nici de azi și ea a fost calificată dintotdeauna drept o anomalie a firii umane. După cum spune și Nicolae Steinhardt, Hristos nu i-a respins pe curve și pe hoți, dar nu spre a-i binecuvânta în poziția lor de curve și de hoți, ci pentru a-i ajuta să nu mai fie așa.

În acest sens, poziția Bisericii rămâne una clară și nu trebuie să ne ascundem după deget, iar o Biserică ce ar accepta să promoveze și alte „adevăruri” paralele, din zona gri, ar înceta de fapt să mai fie Biserică, pentru că s-ar supune mai mult voii și adevărului oamenilor decât legii lui Dumnezeu. Biserica nu s-a situat niciodată pe poziții comode, confortante într-o societate, ci dimpotrivă, a scandalizat și provocat prin mesajul și poziția ei. Problema este însă și de altă natură, ea ține de modul în care reușim noi să explicăm aceste adevăruri pentru a le face credibile în fața celor mulți care nu mai văd în ele niște adevăruri. Astăzi nu mai este suficient sentimentul credincioșilor că homosexualitatea este împotriva firii și a naturii și că nu este bine. Este în puterea Bisericii și a ierarhiei să explice cum se cuvine aceste lucruri, ca să nu-i lase pe credincioși să dibuie în asemenea probleme importante. Și este în puterea Bisericii să nu-i lase pe adepții „atracțiilor romantice” să se autoamăgească cu ideea că se pot apropia de Dumnezeu pe de-a îndoaselea, fără pocăință. Iar aici din partea autorităților bisericești se cer nu doar declarații oficiale, ci răspunsuri clare, explicite, materializate în programe concrete cu activități sistematizate.

– Vă mulţumesc pentru interviu.

– Să vă fie de bine.

A dialogat cu Pr. Mihail Costandachi, Igor Pânzaru, pentru www.flux.md