Prin rugăciunea „Doamne şi Stăpânul vieţii mele…”, ni se arată ce preocupări trebuie să avem fiecare dintre noi în perioada Sfântului Post

Iubiţi credincioşi

În perioada Sfântului și Marelui Post, am putea spune că, cea mai recunoscută rugăciune este cea a Cuviosului Efrem Sirul „Doamne şi Stăpânul vieţii mele…”, ce se rostește de mai multe ori, în cadrul slujbelor bisericești, dar și în practica de rugăciune a fiecărui creştin. Fără îndoială, când Sfânta Biserică a așezat această rugăciune în cultul ei, a avut în vedere marea bogăție de cugetări și sințăminte folositoare pentru nevoile noastre duhovnicești, ce se cuprind în ea.

Această rugăciune Sf. Efrem a scris-o după mulți ani de pustnicie, nevoință, post și rugăciune, ajungând după duh și fapte înger în trup, numărat fiind printre marii sihaștri și apărători ai credinței, împodobind vechea Biserică creștină, prin toate aceste caracteristici ce-i sunt pe merit atribuite. Astfel, vedem că această rugăciune a izvorât dintr-o minte luminată și-o inimă purificată, plină de focul dragostei către Dumnezeu și aproapele. Chiar dacă este scurtă, prin această rugăciune ne sunt înșiruite cele mai mari virtuți, care vin să împodobească sufletul creștin.

De luat aminte este că Sf. Efrem, după ce s-a smerit în fața lui Dumnezeu ca un rob adevărat, numindu-L „Domn și Stăpîn al vieții”, se roagă mai apoi ca să îndepărteze de la el patimile cele vătămătoare de suflet: duhul trândăviei, al grijii de multe, al iubirii de stăpânire și al grăirii în deșert, care sunt şi cele mai vătămătoare patimi pentru sufletul omenesc. Iar după aceasta cere de la Dumnezeu să-i dea în inima, deja curățită de patimi : duhul curăției, al smereniei, al răbdării și al dragostei, cele mai importante virtuţi pentru un creştin adevărat. Din aceste relatări trebuie să înţelegem că suntem datori mai întâti să ne curățim sufletul și inima, de pofte și patimi, de toată necurăţia, ca mai apoi Dumnezeu să pună în sufletul nostru darurile Sale, ca pe nişte mărgăritare, într-o cămară curată, ce va deveni împodobită.  Şi, să pună virtuţile în inima noastră, ca o sămânţă într-un pămînt bun, ce vor rodi fapte bineplăcute.

Dintru începutul rugăciunii, Sf. Efrem ne arată că, cel mai primejdios în calea nevoinței, pe perioada Sfântului Post, dar și în afara lui, este duhul trîndăviei. De aceea, el se roagă lui Dumnezeu, ca mai întâi să-l izbăvească de acest duh, căci izbăvit fiind de trândăvie, va putea săvârși şi împlini cu râvnă și dragoste, faptele cele bune și sfintele porunci.

În încheierea rugăciunii sfântul accentuiază importanța vederii propriilor păcate și neosândirea aproapelui prin cuvintele: „Așa, Doamne, Împărate, dăruiește-mi să-mi văd păcatele mele și să nu osîndesc pe fratele meu”.

Totodată datori să înţelegem că, prin această frumoasă şi umilincioasă rugăciune, ni se arată ce preocupări trebuie să avem fiecare dintre noi, pe perioada Sfântului Post, adică să ne smerim, să ne curățim sufletul, să dobândim virtuți și să ne împăcăm cu aproapele, iertând tot ce avem împotriva lui, ca și Dumnezeu să ierte ale noastre fărădelegi și nelegiuiri.

Dragii mei

Cred că aceste îndemnuri, sfaturi şi învăţături cuprinse în această scurtă, dar mult folositoare rugăciune, ca să fie cât mai vii şi prezente în mintea, inima şi viaţa noastră, ar fi foarte bine dacă să o rostim cât mai des și cu cât mai multă evlavie, însoțită de metaniile şi închinăciunile respective după putinţă.

† PETRU,

Episcop de Ungheni şi Nisporeni