Principala intervenție a IPS Ierotheos Vlachos, în Adunarea Episcopilor Bisericii din Grecia, cu privire la Sinodul din Creta

La ultima Adunare a Episcopilor Bisericii din Grecia (23-24 noiembrie 2016), IPS Theologos, Mitropolit de Serres, a citit raportul său intitulat „Informații cu privire la lucrările efectuate de Sfântul și Marele Sinod al Bisericii Ortodoxe” și o discuție foarte amplă a urmat pe seama conținutului acestuia; apoi au fost luate decizii.

Raportul a constat din trei puncte principale: în primul rând, sistemul sinodal al Bisericii și pregătirea Sfântului și Marelui Sinod, în al doilea rand, contribuția continuă a Bisericii noastre în pregătirea și formarea textelor sale [ale Sinodului n.n.] și, în al treilea rând, propuneri cu privire la subiectul lor. De fapt, raportul s-a axat pe informarea membrilor Adunării Episcopilor [Bisericii Ortodoxe a Greciei] despre Sinodul din Creta și deciziile care ar trebui să le ia aceasta. Pe durata sesiunilor [Adunării Episcopilor], am intervenit oral de două ori, și am depus un text ca proces-verbal, în care am analizat mai în detaliu opiniile mele. Voi publica mai jos principala mea intervenție care a avut loc în prima zi a Adunării.

Am ascultat cu atenție raportul IPS Mitropolit de Serres și Nigriti, Theologos, și îi mulțumesc pentru osteneala sa, mărturia sa de la început și pentru propunerile sale. Cu privire la ceea ce voi susține, ulterior, voi proceda la anumite detalieri. Am scris un text, pe care îl depun ca proces verbal, în care am fost nevoit să subliniez câteva puncte-cheie cu privire la cel de-al șaselea text, decisiv, intitulat „Biserica Ortodoxă și restul lumii creștine”.

1. Pregătirea acestui Sinod nu a fost suficientă. Textul care a fost elaborat de cea de-a 5-a Conferință pregătitoare Presinodală nu a fost cunoscut de ierarhie [toți ierarhii Bisericii Ortodoxe a Greciei n.tr]. L-am primit cu semnăturile Întâistătătorilor în ianuarie 2016. Era potrivit să existe o dezbatere în Adunarea Episcopilor [a Bisericii Ortodoxe a Greciei n.tr.fr.] înainte de semnarea acestora de către Întâistătători. De asemenea, delegații noștri la a 5-a Conferință pregătitoare Presinodală au informat Sinodul Permanent [al Bisericii Ortodoxe a Greciei], că textul final intitulat „Relațiile Bisericii Ortodoxe cu restul lumii creștine”, „exprimă absolut poziția panortodox pe teme concrete într-un mod echilibrat și în cadrul ecleziologiei ortodoxe, așa cum a fost formulat și păstrat de Tradiția patristică și sinodală a  Bisericii Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolească”. Ori, aceste constatări nu sunt corecte, deoarece textul, așa cum a fost exprimat de mulți oameni, a fost problematic, motiv pentru care a fost corectat.

2. Sinodul, care s-a reunit în Creta, așa cum am subliniat în repetate rânduri, a fost un Sinod al Întâistătătorilor și suitei lor. După finalizarea tuturor lucrărilor Sinodului din Creta, observ că există, de asemenea, puncte pozitive, care au fost menționate în raportul [Episcopului Theologos] pe care le-am notat  în textul meu care a fost publicat. Este de datoria noastră să le subliniem. Primele cinci texte sunt, în general, bune, există unele neajunsuri, motiv pentru care a fost necesar pentru mine să exprim în scris rezervele mele, în ambele cazuri. Două dintre cele cinci texte, le-am semnat cu rezerve explicite în ceea ce privește sensul persoanei și consecințele ecleziologice ale cãsãtoriei mixte.

3. Textul care a constituit baza Sinodului a fost cel de-al șaselea, intitulat „Biserica Ortodoxă și restul lumii creștine”. Textul final prezintă multe probleme, în ciuda unor formulări bune, cu caracter general. Dar, atunci când [urmărim] procesele-verbale al Sinodului, unde sunt reflectate punctele de vedere autentice ale celor care au decis și semnat textele, va apărea atunci în mod clar că a dominat în Sinod teoria ramurilor, teologia baptismală și, în special, Teoria incluziunii, adică alunecarea principiului excluderii [comunităților heterodoxe, din conceptul Bisericii Una n.tr.fr] spre principiul includerii. Acest al șaselea text nu a fost gata pentru decizie și semnătură, motiv pentru care am propus diferite corecții, care însă nu au fost adoptate, și pe care le-am notat în textul pe care l-am trimis tuturor membrilor ierarhiei [Bisericii Ortodoxe a Greciei]. Este semnificativ că textul [Sinodului] a fost corectat în cele patru limbi, după finalizarea lucrărilor Sinodului. În orice caz, se pot observa pasaje contradictorii. După părerea mea, acest text nu este teologic, ci diplomatic. Dar unitatea Bisericii nu se bazează pe texte diplomatice, așa cum s-a văzut în istorie, precum Ekthesisul Împăratului Heraclie și Typosul Împăratul Constans al II-lea. Apoi, în timpul lucrărilor Sinodului din Creta au fost exprimate unele falsificări ale adevărului în ceea ce privește Sfântul Marcu al Efesului, Sinodul din 1484 și textul sinodal al Patriarhilor Răsăriteni din 1848 cu privire la cuvântul „Biserică”, folosit pentru creștinii care s-au rupt de Biserica Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolică.

4. În cel de-al șaselea paragraf al celui de-al șaselea text, a fost acceptat de către Bisericile prezente noua propunere adusă de Biserica noastră. În mod concret, decizia [inițială a] ierarhiei [a Bisericii Ortodoxe a Greciei] a fost: „Biserica Ortodoxă cunoaște existența istorică a altor Confesiuni și Comunități creștine care nu se află în comuniune cu ea”. După opoziția altor Biserici, Biserica noastră a făcut o nouă propunere: „Biserica Ortodoxă acceptă denumirea istorică altor Biserici și confesiuni heterodoxe care nu se află în comuniune cu ea” Dar noi nu am fost mandatați de ierarhia [Bisericii Ortodoxe a Greciei] de a putea modifica deciziile acesteia, după cum au menționat numeroși ierarhi [ai Bisericii Ortodoxe a Greciei] prezenți [la Sinodul din Creta]. Apoi, nu au existat discuții pentru a accepta schimbarea în cauză, a existat doar un simplu vot și încă în viteză. Alte propuneri, precum ar fi „restul lumii creștine”, „neortodoxe”, „cele care sunt în afara ei [a Bisericii]”, etc. ar fi putut fi adoptate. In plus, prin noua propunere au avut loc numeroase schimbări, care, în opinia mea sunt problematice, și anume expresia „Biserica Ortodoxă cunoaște” prin sintagma „Biserica Ortodoxă acceptă”.

Sintagma „existența istorică” a fost înlocuită cu sintagma „denumire istorică”. Nu există denumire fără existență, căci altfel este exprimat un nominalism ecleziologic. În caz contrar, să acceptăm denumirea de „Macedonia”, pentru Statului Skopje, folosită de mai mulți ani.

Expresia „Comunități și confesiuni creștine”, a fost înlocuită cu sintagma „Biserici și confesiuni creștine heterodoxe”. Cuvântul „heterodox”, în relație cu Biserica Ortodoxă înseamnă eretic. Prin urmare, atribuirea adjectivului heterodox pentru Biserică este contradictorie. Cuvântul Sfântului Marcu al Efesului este elocvent: „Nu printr-o cale de mijloc, omule, problemele bisericești au fost corectate. Nu există nicio părtășie între adevăr și minciună”. De asemenea, trebuie menționat faptul că termenul de Biserică nu este nici un descriptiv, nici o imagine, ci că manifestă Trupul real al lui Hristos, potrivit învățăturii Sfântului Apostol Pavel: „Şi toate le-a supus sub picioarele Lui şi, mai presus de toate, L-a dat pe El cap Bisericii, Care este trupul Lui, plinirea Celui ce plineşte toate întru toţi” (Efes. 1, 22-23). Acest lucru înseamnă că Biserica este identificată ca fiind Trupul divino-uman al lui Hristos și, așa cum Capul este unul, Hristos, și Trupul lui Hristos este unul: „Este un trup şi un Duh, precum şi chemaţi aţi fost la o singură nădejde a chemării voastre; Este un Domn, o credinţă, un botez, Un Dumnezeu şi Tatăl tuturor, Care este peste toate şi prin toate şi întru toţi” (Efeseni 4, 4-6). Astfel, noua propunere nu respectă „spiritul ierarhiei [a Bisericii Ortodoxe a Greciei]”, așa cum se menționează în comunicatul de presă [al Bisericii Ortodoxe a Greciei] din acea zi (25. 06. 2016), dar constituie o propunere diplomatică.

5. Ceea ce este însă cel mai important în acest caz este faptul că noua propunere, deși pare la prima vedere inofensivă, cu toate acestea, este antiortodoxă. Pentru a sprijini acest punct de vedere, voi menționa două comentarii teologice. Primul este acela că ideea conform căreia o Biserică poate fi caracterizată ca heterodoxă-eretică a fost condamnată de Sinoadele din secolul al XVII-lea prilejuită de „Mărturisirea Lukaris”, care pare să fi fost scrisă și adoptată de către Patriarhul Constantinopolului Chiril Lucaris. Este vorba de fraza [Patriarhului] conform căreia „este adevărat și sigur că Biserica pe calea ei poate sa greșească și să aleagă în locul adevărului, o minciună”. Deciziile Sinoadelor din secolul al XVII-lea au susținut că Biserica nu poate greși. Astfel, fie există o Biserică fără învățături eretice, fie există un grup eretic care nu poate fi numit Biserică. Al doilea comentariu teologic este că această nouă propunere exprimă viziunea protestantă asupra Bisericii nevăzute și Bisericii văzute, care este o „ecleziologie nestoriană”. La finalul textului [Sinodului din Creta], se spune: „Conform naturii ontologice a Bisericii, unitatea sa nu poate fi perturbată”. Aici este subînțeleasă Biserica nevăzută care este unită, ceea ce semnifică „ontologic”. Urmarea frazei, care este introdusă prin „cu toate acestea”, continuă astfel: „Biserica Ortodoxă acceptă denumirea istorică a altor Biserici și Confesiuni creștine eterodoxe, care nu sunt în comuniune cu ea”, ceea ce face subînțeles  că Biserica văzută este divizată. Luther, dar în primul rând, Calvin și Zwingli,  pentru a-și afirma identitatea lor când s-au despărțit de Roma, au dezvoltat teoria [protestanta a] Bisericii nevăzute și văzute. Potrivit acestui punct de vedere, unitatea Bisericii nevăzute este dobândită, în timp ce Bisericile văzute, pe pământ, sunt împărțite și luptă pentru găsirea unității. Vladimir Lossky, comentând această teorie, spune că acesta este un „nestorianism ecleziologic”, atunci când se împarte Biserica în cea care este nevăzută și cea care este văzută, după natura divină și umană în Hristos [cf. învățăturii lui Nestorie, n.tr.fr.]. Din această teorie derivă alte teorii, cum ar fi cea a ramurilor, teologia baptismală și altele.

6. Propunere. Dat fiind toate acestea, cred că, din moment ce textul conține o mulțime de contradicții, în cazul în care ierarhia nu îl respinge, acesta să aibă cel puțin rezerve cu privire la conținutul său și să decidă ca textul în cauză să fie obiectul reexaminării și revizuirilor de către un alt Sinod, care va avea loc în viitor, din următoarele motive:

a) Numeroși sunt cei care au înțeles că acest text a fost scris și decis în viteză și că nu este finalizat, dat fiind că, în plus, a fost semnat de către ierarhi duminică dimineața în timpul Sfintei Liturghii.

b) Sinodul din Creta și-a exprimat speranța că astfel de Sinoade să se repete în mod regulat pentru a regla diferite probleme. Mai mult decât atât, multe chestiuni au rămas nerezolvate, unele care necesită o acțiune imediată.

c) Biserica Antiohiei a considerat Sinodul [din Creta] ca Presinodal, ceea ce și Biserica Sârbă susține de asemenea, și, recent, Biserica Română a decis ca textele adoptate în Creta să poată fi retușate parțial si dezvoltate de către un viitor Sfânt și Mare Sinod al Bisericii Ortodoxe și perfecționate fără presiunea timpului și cu consensul panortodox.

d) Aceasta este practica uzuală în sistemul sinodal ortodox. Sinoadele Ecumenice au cunoscut numeroase sesiuni care au durat de-a lungul mai multor ani. Avem de asemenea, Sinodul Quinisext, care a completat pe drept canoanele celui de-al V-lea și al VI-lea Sinod Ecumenic, și încă Sinodul „proto-deftera” (861) și Sinoadele isihaste ale Sfântului Grigorie Palama, care sunt considerate ca un Sinod unic. O astfel de propunere va evita schismele care se pot produce în Biserică.

Traducere de Român Ortodox în Franța după Orthodixie.com,

Déclaration du métropolite de Naupacte Hiérothée au sujet du Concile de Crète

Sursa: www.corortodox.blogspot.md