Prohodul Maicii Domnului – aspecte istorice și liturgice

În ajunul praznicului Adormirii Maicii Domnului, numit în popor și „Paştele verii”, în toate bisericile și mănăstirile din țara noastră se oficiază slujba Prohodului Maicii Domnului.

Nu există slujbă în care să nu se facă rugăciuni sau cântări în cinstea Maicii Domnului. Alături de Mântuitorul, de sfinţi şi de celelalte evenimente sărbătorite în cultul ortodox, Maica Domnului este pomenită și invocată în slujba fiecărei zile liturgice (deci şi în zilele de rând) din cursul anului bisericesc, printr-o bogată imnologie (tropare, stihiri, canoane etc.)

Printre aceste imne se numără și Prohodul Maicii Domnului, slujbă alcătuită din trei stări, care cuprinde informații de ordin istoric și dogmatic, legate de împrejurările în care s-a săvârșit și s-a mutat la ceruri Născătoarea de Dumnezeu.

Părintele Ene Braniște notează că slujba Adormirii Maicii Domnului din Mineiul pe august a fost amplificată cu o nouă formă de pietate faţă de Sfânta Fecioară, menită să accentueze cultul de supravenerare, şi anume Prohodul Maicii Domnului. Acesta este o imitaţie a Prohodului Domnului nostru Iisus Hristos din slujba Utreniei Sâmbetei celei Mari (în Triod), alcătuită de Manuel Corinteanul la începutul secolului al XVI-lea, tradusă în româneşte de Ion Pralea şi tipărită de el, împreună cu originalul grecesc, la Iaşi, în anul 1820, sub titlul „Urmări pe mormânturi”, retipărită în 1869 şi apoi în broşuri separate, cu titlul „Prodohul Maicii Domnului”, având textul revizuit.

Generalizat mai ales în bisericile ruseşti, Prohodul Maicii Domnului se săvârşeşte în ajunul praznicului, după Vecernia Mare (la parohiile unde se face doar Vecernie) sau în cadrul Utreniei (acolo unde se face Priveghere), după troparul obișnuit „Dumnezeu este Domnul”.

Conform rânduielii care a fost descrisă în ediția Prohodului Maicii Domnului din anul 2012, apărută la Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă a Patriarhiei Române, după „Dumnezeu este Domnul”, strana cântă troparul praznicului, glasul I:

„Întru naștere fecioria ai păzit, întru adormire lumea nu ai părăsit, de Dumnezeu Născătoare. Mutatu-te-ai la viață, fiind Maica Vieții și, prin rugăciunile tale, izbăvești din moarte sufletele noastre”.

În acest timp, preoții îmbracă felonul, se trag clopotele, se aprind toate luminile din policandru și din sfeșnice, clericii iau făclii aprinse, protosul ia și cădelnița și ies toți, doi câte doi, din Sfântul Altar, prin Ușile Împărătești, în mijlocul bisericii. Protosul începe să cânte prohodul, cădind împrejur masa cu Epitaful Adormirii Maicii Domnului și pe cei de față.

Apoi, după slujba Prohodului, preoţii şi credincioşii înconjoară biserica, în glas de clopote și toacă, purtând cu ei Sfântul Epitaf, prapuri, cruci și felinare. La început, procesiunea cu Epitaful Maicii Domnului a fost oficiată în Ierusalim, iar de aici, această practică s-a răspândit, mai apoi, în Rusia și în celelalte țări ortodoxe.

Slujba Prohodului descrie modul în care Adormirea Maicii Domnului, transformată în Înviere, devine o reală garanție a propriei noastre Învieri. Prin Adormirea Sa, Maica Domnului îi ajută și îi poartă în rugăciuni pe toți membrii Bisericii, după cum citim și în Acatist:

„Bucură-te, ceea ce ești plină de dar, care întru adormirea ta nu ne lași pe noi!”

Sursa: doxologia.ro