Proiectul inedit al unui preot: bloc de locuinţe şi biserică pentru românii din Viena
11:09, vineri, 28 iunie, 2019 | Cuvinte-cheie: biserica, Proiect inedit, ştiri ortodoxe, ştiri religioase, Viena

Părintele Emanuel Nuţu din Viena a demarat un proiect unic în diaspora, şi anume construirea unei biserici, dar şi a unui bloc de locuinţe destinat românilor, chiar în apropierea lăcaşului de cult.
Proiectul este implementat în proximitatea Parcului Prater şi susţinut financiar de Primăria din Viena.
„Este o șansă dată nouă, românilor, de Primăria Vienei nu doar de a construi o biserică minunată într-o zonă atât de centrală, ci prin Sozialbau și şansa de a ne aduna din împrăștiere, de a ne bucura unii de alții fără a fi străini de vecini, de a avea o locuință nouă, bine proiectată şi lucrată, la un preț avantajos”, a notat părintele Emanuel Nuţu pe pagina sa de Facebook.
Conceptul a fost realizat de Arhitecţii Georg Baldass și Mihaela Ionescu, membri ai comunităţii românilor din Viena.
Părintele Emanuel a explicat că viitorii locatari se vor bucura „de mult spațiu verde în apropierea clădirii, de spații comune pentru diferite activități pentru copiii, pentru maturi și pentru cei mai cărunți”.
Pr. Emanuel Nuţu semnând contractul cu Sozialbau AG. Foto credit: Pr. Emanuel Nuţu/Facebook.
Conceptul blocului de locuinţe include „o grădinița creștină, un magazin cu produse românești, un magazin bisericesc, o agenție de pelerinaje”.
„În luna noiembrie se vor primi cheile”, notează încrezător părintele Emanuel Nuţu pe contul de Facebook.
Părintele Emanuel este originar din Gura Humorului, Suceava. Locuieşte în Viena, împreună cu familia şi cei cinci copii, încă din anul 2009 de când a fost numit preot la parohia din capitala Austriei.
A absolvit Facultatea de Teologie din Iaşi, apoi studiile doctorale le-a urmat în Viena.
Este hirotonit preot în anul 2003.
Sursa: basilica.ro

„Şi învăţa Iisus într-una din sinagogi sâmbăta.” (Luca 13,10) Era, zice Evanghleia de astăzi, într-o sâmbătă, când Hristos s-a dus...
O vorbă veche spune un adevăr cum nu se poate mai grăitor: „Cum îi creştem, aşa îi avem”. Această axiomă...
După cum semănătorii n-au nici un folos dacă aruncă seminţele pe cale, tot aşa şi noi n-avem vreun folos de...
În prima sâmbătă din luna noiembrie, Biserica Ortodoxă a rânduit să se facă pomenirea celor adormiţi, zi cunoscută din străvechi...
În vremurile cumplite cele mai de pe urmă, cînd s-au înmulţit păcatele noastre, s-au înmulţit şi primejdiile asupra noastră, încît...
Sfântul Ioan s-a născut cu puţin timp înainte de anul 10 d.Hs., în Betsaida Galileii, primind numele de Ioan, care...
Era un om oarecare, stăpîn al casei sale, care a sădit vie. A împrejmuit-o cu gard, a săpat în ea...

Liturghie arhierească la hramul de iarnă al Mănăstirii Țigănești
Liturghie arhierească la hramul parohiei „Sfântul Ierarh Nicolae” din Răspopeni, r. Șoldănești
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat un mesaj de felicitare Episcopului Nicolae, cu prilejul zilei onomastice
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat un mesaj de felicitare ÎPS Arhiepiscop Sava, cu prilejul zilei onomastice
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXVII-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat Episcopului Filaret de Căpriana, un mesaj de felicitare cu ocazia prăznuirii ocrotitorului ceresc
Prăznuirea Sfântul Apostol Andrei, la Mănăstirea „Sfintele Femei Mironosițe Marta și Maria” Hagimus