Provenienţa denumirii de “crez” sau “simbol” şi formele primare ale Crezului creştin

Provenienţa denumirii de “crez” sau “simbol”

Cine spune cred, spune “ader la ceea ce noi credem”. Comuniunea în credinţă are nevoie de un limbaj comun credinţei, normativ pentru toţi şi unindu-i în aceeaşi mărturisire de credinţă.

Încă, de la origini, Biserica apostolică şi-a exprimat şi şi-a transmis credinţa în formule scurte, şi normative pentru toţi (Rom. 10, 9; l Cor. 15, 3-5); etc.). Ea a tins de foarte timpuriu să adune esenţialul credinţei sale în rezumate organice şi articulate, destinate în special pretendenţilor la Botez.

Simbolul credinţei n-a fost alcătuit după părerile oamenilor, ci din toată Scriptura a fost adunat ceea ce este mai important, pentru a da o singură învaţătură completă, de credinţă. Şi după cum sămânţa de muştar închide într-un grăunte foarte mic mulţime de ramuri, tot astfel acest compendiu al credinţei închide în câteva cuvinte toată cunoaşterea adevăratei pietăţi cuprinse în Vechiul şi Noul Testament”.

Aceste sinteze de credinţă sunt numite “mărturisiri de credinţă” pentru că ele rezumă credinţa pe care o mărturisesc creştinii, ele mai fiind numite “Crez” după cuvânt: „cred”, sau “Simbol al credintei”.

Cuvântul grecesc „ziupoaov” desemna jumatatea unui obiect rupt în doua (de pilda o pecete) care era prezentat drept semn de recunoaştere. Părţile rupte erau alaturate pentru a verifica identitatea purtatorului. Simbolul credinţei este deci un semn de recunoaştere şi de comuniune între credincioşi. Deci, Simbolul credintei este culegerea principalelor adevăruri de credinţă, de aceea slujeşte ca punct de referinţă primar şi fundamental al catehezei.

Prima marturisire de credinşă se face la botez. Simbolul credintei” este în primul rând simbolul „baptistal”. Pentru că botezul este administrat ” în numele „Tatălui, Fiului şi Sfântului Duh” (Mt 28,19), adevărurile de credinţă mărturisite la botez sunt articulate pe baza referirii lor la cele trei Persoane ale Sfintei Treimi.

Formele primare ale „Crezului”

Forme mai mult sau mai putin succinte ale Simbolului – mai ales ca mărturisire a Sfintei Treimi – apar înca în epoca apostolica, cum aflăm în unele texte neotestamentine (Mt 3,18-19; l Cor. 15,3; l Petru 3,18-22 s.a.) în unele pasaje ale Parintilor Apostolici, Sf. Irineu s.a. În scrisoarea Apostolilor, c.5, aparută pe la 150 după Hristos, găsim această formulă a simbolului: „Credem în Tatal, stapânul întregii lumi, si în lisus Hristos, Mântuitorul nostru si în Duhul Sfânt, Mângaitorul, si în Sfânta Biserica, si în iertarea pacatelor”.

Deci vedem că Simbolul este împărţit în trei părti: în prima parte este vorba despre prima Persoană dumnezeiasca şi despre lucrarea minunăa a creaţiei; apoi, despre a doua Persoană dumnezeiasca şi despre taina Răscumpărarii oamenilor; apoi despre a treia Persoană dumnezeiască, izvor şi principiu al sfintirii noastre.

De-a lungul secolelor au fost numeroase mărturisiri sau simboluri ale credinţei, ca răspuns la diferite epoci: simbolurile diferitor Biserici apostolice şi vechi, Simbolul Quicumque, numit al Sfântului Atanasie, Simbolul de Credinta al Bisericii din Neo-Cezarea Pontului, Simbolul de Credinţă a Bisericii din Cezarea Palestinei, Simbolul de Credinţă a Bisericii din Alexandria şi mărturisirile de credinţă a unor sinoade. Aceste Simboluri de credinţă se deosebeau putin între ele, după cum aveau să apere credinţa Bisericii respective de o greşeală sau alta a ereziilor; dar ele erau identice în privinţa ideilor principale pe care le susţineau despre Sf. Treime, despre mântuirea noastră realizată de lisus Hristos, despre Biserica şi Sf. Taine, În continuare vom examina succint unele dintre Simbolurile mai vechi.

Crezul Apostolic

Simbolul apostolic, sau Crezul roman vechi, este socotit drept rezumat al credinţei apostolilor. Iată cum explică, Rufin, apariţia „Simbolului Apostolic” la începutul comentariului sau la Simbolul Apostolic: potrivit unei tradiţii primite din vechime, după înălţarea Domnului şi Coborârea Sfântului Duh asupra Apostolilor, cărora le-a dat să vorbească în diferite limbi, li s-a poruncit ucenicilor de către Domnul să predice Cuvântul lui Dumnezeu, fiecare mergând la câte în popor, înainte însa de a pleca, ei stabilesc, în comun, norma sau regula viitoarei lor lucrări misionare, pentru ca nu cumva, atunci când vor fi separaţi unii de alţii, ăa înfăţişeze ceva diferit celora care erau chemaţi la credinţa în Hristos. Adunaţi toţi la un loc şi plini de Duhul Sfânt, ei compun un simbol, semn sau lozincă scurta a viitoarei predici, punând la un loc ceea ce credea fiecare şi hotărăsc ca aceasta este regula de credinţă care trebuie dată credincioşilor.

Cred în Dumnezeu,

Tatal atotputernicul,

Creatorul cerului si pamântului.

Şi în lisus Hristos, Fiul sau unic,

Domnul nostru,

care s-a zamislit de la Duhul Sfânt,

s-a născut din Maria Fecioara;

a pătimit sub Ponţiu Pilat,

s-a rastignit, a murit şi s-a îngropat:

s-a coborât în iad, a treia zi a înviat din morţi:

s-a suit la ceruri,

şade de-a dreapta lui Dumnezeu,

Tatal atotputernicul:

de unde are sa vie

să judece pe vii şi pe morţi.

Cred în Duhul Sfânt:

Sfânta Biserica catolică:

împărtăşirea sfinţilor,

iertarea pacatelor,

învierea morţilor şi în viaţa veşnica.

Amin.

Crezul Atanasian

Alt crez care a fost cunoscut în Biserica este aşa numitul Crez Atanasian. Denumirea este convenţională deoarece nu a fost scris de Sfântul Atanasie (+373), iar partea a doua reflectă doctrina hristologică de la Calcedon (451). Acest crez apare în sec. al Vl-lea în limba latină. La începutul sec. Vlll-lea era recitat Duminica, la serviciile de dimineaţă. Partea l-a a Crezului Atanasian (26 articole) tratează despre doctrina Trinităţii. Distincţia Persoanelor reiese din atributele lor proprii: Tatăl este nenăscut, Fiul este născut, Duhul Sfânt este purces. Partea a ll-a a (art.17-40) tratează despre persoana lui lisus Hristos.

va urma