PS Părinte Ioan al Sorocii: Suntem chemați să câștigăm Împărăția lui Dumnezeu
14:20, duminică, 30 decembrie, 2018 | Cuvinte-cheie: episcop ioan mosnegutu, soroca

În Duminica a XXXI-a după Cincizecime, PS Ioan, Episcop de Soroca, Vicar mitropolitan, a oficiat Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Catedrala Episcopală „Adormirea Maicii Domnului” din municipiul Soroca.
Preasfinția Sa a explicat în cuvântul de învățătură pilda celor poftiți la cină.
„Pilda pe care am ascultat-o astăzi are două planuri: mai întâi planul de mântuire al lui Dumnezeu trimițând pe singurul Său Fiu ca să slujească oamenilor cum El Însuși spune să vestească Evanghelia și prin jertfa Sa pe Cruce, prin patimile Sale cele mântuitoare să mântuiască întreg neamul omenesc și al doilea plan este cel al mântuirii subiective, ceea ce facem noi oamenii după ce Dumnezeu a arătat atâta dragoste cu noi. Suntem chemați prin această pildă ca să câștigăm Împărăția lui Dumnezeu”, a spus PS Părinte Ioan al Sorocii.
După Rugăciunea Domnească „Tatăl Nostru” – numeroşi credincioşi, care s-au mărturisit și au primit dezlegare de la duhovnic, au fost învredniciți să se împărtășească cu Sfintele Taine.
Sursa: www.ioanmosnegutu.info















Învierea cea de obşte mai înainte de Patima Ta încredinţând-o, pe Lazăr din morţi l-ai sculat, Hristoase Dumnezeule. Pentru aceasta...
Învierea cea de obşte mai înainte de Patima Ta încredinţând-o, pe Lazăr din morţi l-ai sculat, Hristoase Dumnezeule. Pentru aceasta...
În a doua parte a zilei de luni, 7 aprilie 2025, am vizitat orașul Rîșcani, unde am săvârșit rânduiala punerii...
„Să luăm aminte…” din 23 martie 2025 // Sărbătoarea Duminicii Sfintei Cruci. Sursa: Teleradio Moldova...
În cadrul lucrărilor Sinodului Bisericii Ortodoxe din Moldova, Înaltpreasfințitul Vladimir, Mitropolitul Chișinăului și al Întregii Moldove, i-a conferit Preasfințitului Ioan,...
Mari sunt faptele credinţei! În izvorul văpăii ca într-o apă de odihnă Sfântul Mucenic Teodor s-a bucurat. Că în foc...
În Duminica a 32-a după Pogorârea Sfântului Duh, 2 februarie 2025, Preasfințitul Ioan, Episcop de Soroca și Drochia, cu binecuvântarea...
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova
Sfânta Liturghie în ziua prăznuirii Intrării în Biserică a Maicii Domnului, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a avut o întrevedere cu Premierul Alexandru Munteanu
Ieromonahul ADRIAN (Adrian Teodorescu), a fost oprit de a oficia cele sfinte
Preoții circumscripției Telenești s-au reunit în comuniune liturgică, marcând începutul Postului Nașterii Domnului
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXV-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Apel de ajutor pentru continuarea lucrărilor la biserica „Sf. M. Mc. Dimitrie” de pe lângă IMSP INN „Diomid Gherman” din Chișinău