Episcopul Petru a oficiat Slujba Sfințirii Prestol și Dumnezeiasca Liturghie în biserica “Cuv. Parascheva” din s. Zagarancea, r-nul Ungheni
16:08, luni, 26 noiembrie, 2018 |
Luni, 26 noiembrie 2018, Preasfinţitul PETRU, Episcop de Ungheni şi Nisporeni, a oficiat Slujba Sfințirii Sfîntului Prestol și Dumnezeiasca Liturghie în biserica nou zidită “Cuv. Parascheva” din s. Zagarancea, r-nul Ungheni.
Această frumoasă biserică și întreaga parohie a apărut în urma deciziei luate de Preasfinţitul Episcop PETRU şi locatarii acestui sat, care erau dornici de a avea un sfânt locaş în localitatea lor, tot aici prin binecuvântarea Ierarhului, pînă în prezent a activat un paraclis unde se oficiau slujbele și tainele bisericești iar la 11 iulie 2014 a fost pusă piatra de temelie pentru noua biserică sfințită astăzi. Protoiereul Pavel MUSTEAȚĂ, din momentul numirii sale, de către Ierarh în funcția de paroh a muncit zi și noapte împreună cu enoriașii, pentru aduce la bun sfîrșit construcția acestui sfînt locaș, pentru a se înălţa aici de acum în colo, rugăciuni către Bunul Dumnezeu şi creştinii să găsească acea alinare sufletească de care vor avea nevoie.
În dimineața zilei Chiriarhul a fost întâmpinat călduros de Protopopul circumscripției Ungheni, Protoiereul Bartolomeu TURTUREANU, parohul bisericii, primarul localităţii – Dn Mihail BURLACU și mulțime de credincioși.
Anticipat Sfintei Liturghii, a fost oficiată rînduiala Sfințirii Sfîntului Prestol după care a urmat Dumnezeieasca Liturghie. Stăpînul nostru a fost înconjurat la această slujbă solemnă, de un sobor de preoţi şi diaconi, din cuprinsul episcopiei, în frunte cu Secretarul Eparhial – Protoiereul Vadim COROSTINSCHI.
În timpul Vohodului mic, parohul bisericii a fost decorat pentru truda, osteneala și munca depusă la consolidarea tinerei parohii, cu dreptul de a purta Paliță și Crucea cu Pietre Scumpe.
După citirea pericopei evanghelice, Preasfiţia Sa, a ţinut un cuvânt de învăţătură din viaţa şi învăţăturile Sfântului Ioan Gură de Aur, accentuând despre numeroasele scrieri ale acestui sfânt părinte şi despre importanţa cunoaşterii acestor opere de mare valoare creştinească.
La finele slujbei a urmat un Te Deum de multumire, după care Vlădica a adus sincere felicitări şi mulţumiri, Protoiereului Pavel MUSTEAŢĂ, pentru eforturile depuse la înfrumuseţarea şi amenajarea Bisericii din localitate, pentru prezenţa activă a creştinilor, după care au urmat cuvinte de felicitare şi înmânarea Medaliilor și Diplomelor Arhierești Ctitorilor și binefăcătorilor bisericii astăzi sfințite. Parohul bisericii a adus sincere felicitări și mulțumiri Preasfinţiei Sale, pentru vizita arhipăstorească şi slujba săvârşită în comun.
Astăzi la Slujba Praznicală a fost prezent și un prieten al părintelui paroh, un preot din România, Iași pe stil vechi, care la final a discutat cu Ierarhul mai multe întrebări de ordin duhovnicesc.
Sursa: www.episcopia-ungheni.md