PS Petru, Episcop de Ungheni și Nisporeni a oficiat Sfânta Liturghie nocturnă, în cinstea Sfintei Mare Mucenițe Varvara
9:41, joi, 17 decembrie, 2020 |
Pe 17 decembrie 2020, miercuri noaptea înspre joi, cu ocazia pomenirii Sf. M. Mc. Varvara, Preasfinţitul PETRU, Episcop de Ungheni şi Nisporeni, a oficiat Sfânta Liturghie la Schitul Icoana Maicii Domnului „Potoleşte întristarea mea”, de la Curtea Domnească, din cartierul Dănuţeni, mun. Ungheni.
Preasfinția Sa a fost întâmpinat de către stareţa mănăstirii, Egumena ARSENIA (Bordeniuc), dimpreună cu obştea monahală, dar și de credincioșii prezenți ce au venit s-o cinstească pe Sf. M. Mc. Varvara.
După citirea Sfintei Evanghelii, Ierarhul, a ținut un consistent cuvânt de învățătură duhovnicească, desprins din frumoasa viață a pătimitoarei mucenițe Varvara, vorbind despre exemplul vieții sale cele sfinte, cum la iubit și la mărturisit pe Hristos, pătimind chinuri și grele pătimiri pentru dragostea Lui, fiind omorâtă chiar de tatăl ei pentru că nu a vrut să se lase de credința cea adevărată.
Credincioșii care s-au pregătit pentru Sfânta Împărtășanie, după rugăciunea „Tatăl nostru…”, au primit Sfântul Trup și Scumpul Sânge al Mântuitorului.
După aceasta, Preasfinția Sa, a felicitat obștea monahală și credincioșii prezenți, dar mai cu seamă pe acele surori creștine, omagiate, care poartă numele Sf. M. Mc. Varvara.
La final, maica stareţă, Egumena ARSENIA, a mulţumit sufleteşte Preasfinţiei Sale pentru oficierea Sfintei Liturghii la acest aşezământ monahal, rămânând recunoscătoare cu întreaga obște şi pentru sfaturile şi îndemnurile părinteşti ce au fost oferite în cuvântul predicatorial.
Biroul de presă al Episcopiei de Ungheni și Nisporeni
Sursa: http://episcopia-ungheni.md/