PS Petru, Episcop de Ungheni și Nisporeni, alături de creștinii municipiului Ungheni în a II-a Duminică după Paști
12:20, duminică, 5 mai, 2019 |

Cuprinşi fiind de bucuria Sărbătorii Pascale, creştinii Catedralei Episcopale ,,Sf. Bnc. Knz. Alexandru Nevski” din mun. Ungheni, l-au avut în mijlocul lor în cea de a doua duminică după Paşti, numită şi Duminica Tomii, pe ierarhul locului, Preasfinţitul PETRU, Episcop de Ungheni şi Nisporeni.
Preasfinţia Sa a fost întâmpinat călduros de creştinii Catedralei şi pelerinii veniţi de peste hotarele ţării la această slujbă arhierească.
Alături de Chiriarh la această sinaxă euharistică au participat și suita Ierarhului. În cadrul Sfintei Liturghii a fost citită pericopa evanghelică de la Ioan 20, 19-31, în care este relatată întâlnirea Domnului Iisus Hristos cu Sfântul Apostol Toma.
La final Episcopul împreună cu soborul de preoţi a săvîrşit Parastasul de obşte pentru cei adormiţi, care are o rînduială deosebită cu canonul învierii ce se săvîrşeşte doar la Paștele Blajinilor.
Sursa: www.episcopia-ungheni.md







În localitatea Lingura, r. Cantemir, a fost dat startul Campaniei „De Crăciun devii mai bun!”, ediția a VII-a
Liturghie arhierească la hramul de iarnă al Mănăstirii Țigănești
Liturghie arhierească la hramul parohiei „Sfântul Ierarh Nicolae” din Răspopeni, r. Șoldănești
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat un mesaj de felicitare Episcopului Nicolae, cu prilejul zilei onomastice
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat un mesaj de felicitare ÎPS Arhiepiscop Sava, cu prilejul zilei onomastice
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXVII-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat Episcopului Filaret de Căpriana, un mesaj de felicitare cu ocazia prăznuirii ocrotitorului ceresc