PS Petru, Episcop de Ungheni și Nisporeni: Îndoiala în credinţă a adus lumea la marginea prăpastiei
23:46, duminică, 22 martie, 2015 | Cuvinte-cheie: Episcopia de Ungheni şi Nisporeni
Duminică, 22 martie 2015. În a IV-a duminică din sfîntul şi Marele Post numită şi a Sfîntului Ioan Scărarul dar cînd Biserica Ortodoxă face şi pomenirea Sfinţilor 40 de Mucenici, Preasfinţitul PETRU, Episcop de Ungheni si Nisporeni a oficiat Sfînta şi Dumnezeieasca Liturghie la Mănăstirea ,,Cuvioasa Parascheva”,Hîncu. Slujba a avut loc la primul nivel al Catedralei „Sf. Ap. Petru şi Pavel” cu Hramul „Sf. Mare Mc. Pantelimon” din complexul mănăstirii.
În dimineața zilei Preasfinţia Sa, a fost întîmpinat de Stareţa acestui aşezămînt monastic, Egumena PARASCHEVA (Cazacu), împreună cu obştea monahală și slujitorii sfintei mănăstiri.
Alături de Ierarh au coliturghisit soborul de preoți și diaconi ai mănăstirii.
În cadrul Sfintei Liturghii după citirea pericopei evanghelice, Preasfinţitului PETRU, a explicat ideia evangheliei de astăzi: ,,Iubiţi credincioşi, Dacă vrem să ne mîntuim şi să fim miluiţi de Hristos, să avem credinţă tare, vie, curată, statornică. Altfel nu ne aude repede Dumnezeu. Sau ne răspunde ca omului din Evanghelia de azi: De poţi crede, toate sînt cu putinţă celui credincios! Să avem credinţă puternică şi toate le vom dobîndi.
Îndoiala în credinţă a adus lumea aici, la marginea prăpastiei. Îndoiala în credinţă a creat atîtea secte şi a adus dezbinarea în Biserică, în familie şi peste tot. Cum ne putem întări în credinţă ca să scăpăm de îndoială şi de cumplitele ei urmări? Numai prin rugăciune şi post, prin deasă spovedanie şi împărtăşire şi prin citirea cărţilor sfinte. Căci aşa a răspuns Mîntuitorul ucenicilor Săi care L-au întrebat: Pentru ce noi n-am putut să-l scoatem? Pentru puţina voastră credinţă (Matei 17, 19-20). Acest neam de diavoli cu nimic nu poate fi scos, fără numai cu rugăciune şi cu post! (Marcu 9, 28-29).
Vedeţi ce ne răspunde Hristos? Vedeţi puterea rugăciunii ajutată de post? Vedeţi puterea postului ajutat de rugăciune? În zadar unii vorbesc de rău postul. În zadar alţii se roagă, dacă nu vor să postească. Uniţi rugăciunea cu postul, mergeţi regulat la Sfînta Liturghie, spovediţi-vă curat, mai ales acum în Sfîntul şi Marele Post. Împăcaţi-vă, ajutaţi-vă în greutăţile vieţii şi creşteţi-vă copiii în credinţă şi frică de Dumnezeu, ca să nu fie robiţi de diavolul prin păcatele tinereţii. Doar vedeţi cîţi părinţi suferă pentru copiii lor bolnavi, neascultători şi răi.”
Tot aici Chiriarhul a vorbit puţin din viaţa sfinţilor 40 de mucenici ,,Iata ce infricosate chinuri au rabdat Sfintii 40 de Mucenici, pentru dragostea lui Hristos. I-au batut si inchis in temnita, dar ei nu s-au infricosat. I-au aruncat goi, iarna, in lacul inghetat, dar ei nu s-au lepadat de credinta in Dumnezeu. Strigau paginii care ii chinuiau: „Inchinati-va zeilor si veti lua de la noi cinste si averi”. Iar ei raspundeau: „Noi sintem crestini si nu ne trebuie cinste si avere pe pamint. Averea noastra este credinta in Hristos si viata vesnica!” Apoi le ziceau: „Iesiti din apa inghetata si intrati in baie, ca sa fiti vii si sa jertfiti idolilor!” Iar ei strigau: „Nu ne lepadam de Hristos! Raminem in ger sa murim pentru El, decit sa traim in baie impreuna cu diavolul!”
Vedeti, fratilor, credinta mucenicilor, rabdarea si barbatia lor? Vedeti cit de greu s-a aparat dreapta credinta in Dumnezeu pina astazi? I-au batut, i-au aruncat goi in lacul inghetat, i-au ispitit cu cinste, cu averi si baia cea calda, dar ei nicidecum nu s-au lepadat de Hristos. Le-au zdrobit picioarele pina si-au dat sufletele, iar ei strigau pina in ultima clipa: „Sintem crestini si nu ne lepadam de Hristos!” Numai unul s-a lepadat si a murit, dar Dumnezeu a ales pe altul in loc. Fericiti sint Sfintii 40 de Mucenici, caci, cu rabdarea si credinta lor, ne-au imbarbatat pe toti sa ne aparam dreapta credinta de secte si de necredinta! Fericiti sint cei ce rabda necazurile vietii cu curaj si nadejde in Dumnezeu. Fericiti cei ce nu-si vind sufletul diavolului pentru averi si cinste trecatoare!”
La finele cîntării Herovimice Diaconul Marin ALBU, a fost sfinţit în trepta de preot.
După rugăciunea “Tatăl nostru…” creştinii care s-au mărturisit și au primit dezlegare de la duhovnic s-au împărtăşit cu Sfintele Taine.
Sursa: http://episcopia-ungheni.md/