PS Siluan al Orheiului a liturghisit la Biserica „Minunea Sf. Arhanghel Mihail” din satul Buciuşca, r. Rezina
16:10, duminică, 19 septembrie, 2021 | Cuvinte-cheie: episcop siluan salari
La data de 19 septembrie, în Duminica XIII-a după Cincizecime, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului VLADIMIR, Mitropolitul Chișinăului și al întregii Moldove, PS Siluan, Episcp de Orhei, Vicar mitropolitan a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în biserica „Minunea Sf. Arhanghel Mihail” din satul Buciuşca, raionul Rezina. Parohul acestei Biserici este arhimandritul Casian (Iurcu), clericul Mănăstirii Saharana, care cu sprijinul Părintelui Arhimandrit Adrian (Baciu), Starețul Mănăstirii Saharna, a depus un efort considerabil la renovarea bisericii din localitate.
Slujba de azi a fost prilejuită aniversării a 120 de ani de la înființarea Bisericii din localitate, dar și finisarea lucrărilor de restaurare din interiorul lăcașului sfânt. Înainte de începerea Sfintei Liturghi Ierarhul Orheiului a citit rugăciunea la reînnoirea Bisericii. La eveniment a fost prezent primarul localității Victor Macrii.
In cursul anului bisericesc avem parte de mai multe sărbători închinate Sfinților Arhangheli. Pe 6/19 septembrie facem pomenirea unei minuni a Sfântului Arhanghel Mihail, săvârșită în Chones, în Colose, din Frigia. Această sărbătoare reprezintă și hramul Bisericii din satul Buciuşca.
Parabola lucrătorilor răi (Mt. 21, 33-44), rânduită a se citi în această Duminică, ne prezintă atât istoria mântuirii neamului omenesc, cât și îndelunga răbdare a lui Dumnezeu şi purtarea Sa de grijă faţă de oameni. Marele Răscumpărător al omenirii, Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Care a fost trimis pe pământ pentru mântuirea oamenilor, a fost răstignit de ei.
În cuvântul de învățătură rostit, ierarhul a tâlcuit înțelesurile duhovnicești ale Evangheliei citite în cadrul Sfintei Liturghii (Matei 21, 33-44) și a explicat celor prezenți semnificația viei în pilda rostită de Mântuitorul. „Fiecare dintre noi este ca mlădiţa care a fost sădită în via Bisericii, adăpată cu Cuvântul Domnului şi de aceea trebuie să-I aducă lui Dumnezeu, Săditorului ei, rodul faptelor bune, adică al dragostei, al răbdării şi al pocăinței,” a menționat Preasfinția Sa.
După săvârșirea Sfintei Liturghii, a fost oficiat un Tedeum și înconjorul Bisericii.. În continuare Preasfințitul Siluan le-a mulțumit tuturor celor prezenți pentru rugăciunea comună din această zi, pentru lucrările frumoase realizate în parohie și i-a felicitat pe toți cu sărbătoarea hramului. Cu acest prilej de sărbătoare pentru această comunitate m-ai mulți creștini s-au învrednicit de mențiuni și distincții.
La final arhimandritul Casian (Iurcu) a adresat PS Siluan mulțumiri pentru slujirea arhierească, în mijlocul credincioșilor parohiei pe care o păstorește, dar și pentru purtarea de grijă.
După oficierea Sfintei Liturghii PS Siluan a înfăptuit o deplasare în localitatea Saharna Nouă pentru a vizita Biserica «Sfântul Mare Mucenic Dimitrie»
Sursa: https://manastireacurchi.md/