PS Siluan de Orhei a oficiat Sf. Liturghie și a participat la Festivalul Cântecului Pascal în Protopopiatul Râșcani
16:11, marți, 10 aprilie, 2018 | Cuvinte-cheie: festival pascal, protopopiatul riscani, Răcăria
Cu ocazia Sfintelor Sărbători de Paşti, cu binecuvântarea ÎPS Mitropolit Vladimir, în cea de-a treia zi a Praznicului Învierii Domnului, marți din Săptămâna Luminată, Protopopiatul Râșcani, în frunte cu Pr. Protopop Sveatoslav Ungureanu, în colaborare cu Direcția de Cultură Râșcani, a organizat cea de-a X-a ediție a Festivalului Cântecului Pascal cu genericul „Hristos a înviat!”.
Acest eveniment a avut loc în data de 10 aprilie 2018 în cadrul parohiei „Nașterea Maicii Domnului” din s. Răcăria, r-nul Râșcani, în prezența PS Siluan, Episcop de Orhei, Vicar mitropolitan și Egumen al Sf. Mănăstiri Curchi, a Părintelui Protopop, a reprezentanților autorităților locale și centrale, a preoților din parohii, cât și a mulțime de enoriași.
Astfel, în dimineața zilei, ierarhul Orheiului a fost întâmpinat călduros de către credincioșii și tinerii Bisericii, în frunte Pr. Paroh, Prot. Constantin Rîciu.
Preasfinția sa a oficiat Sfânta Liturghie, fiind înconjurat de un sobor de preoți din cadrul Protopopiatul de Râșcani, printre care au coliturghisit și Prot. Sveatoslav Ungureanu, Protopop al acestei circumscripții, și Prot. Constantin Rîciu, Parohul Bisericii.
După rugăciunea domnească, cu binecuvântarea PS Siluan, Prot. Maxim Remeșevschi, parohul bisericii cu hramul „Acoperământul Maicii Domnului” din s. Vasiliuți, r-nul Râșcani, a rostit un scurt cuvânt de învățătură.
După Sfânta Liturghie, întreaga adunare s-a deplasat în curtea bisericii, unde s-a desfășurat Festivalul Cântecului Pascal cu genericul „Hristos a înviat!”, ce a reprezentat un adevărat spectacol de muzică sacră, dar și o frumoasă întâlnire pascală de suflet, la care s-a simțit și trăit marea dorinţă de-a vesti prin cântec și versuri Învierea lui Hristos de către ansamblurile vocale și corurile venite din parohiile protopopiatului. Majoritatea formațiilor s-au prezentat cu repertorii foarte bogate şi bine pregătite.
La eveniment au fost prezenți reprezentanți ai autorităților publice centrale și locale, printre care primarul comunei Răcăria, Dna Valentina Nadulișneac, dar și Șefa Direcției Cultură Râșcani, Dna Emilia Garbuz.
Sărbătoarea a fost declarată deschisă de către Episcopul de Orhei, PS Siluan, care a vorbit celor prezenți despre bucuria Învierii și importanța organizării unui asemenea Festival în cadrul Protopopiatului de Râșcani.
De asemenea, Preasfinția Sa a transmis celor prezenți, dar și colectivelor participante, arhiereștile și părinteștile binecuvântări ale ÎPS Mitropolit Vladimir, mulțumind totodată ansamblurilor participante pentru interpretarea deosebită a cântecelor pascale, prin care au vestit Învierea Domnului Iisus Hristos și au revărsat din plin, asupra sufletelor tuturor celor prezenți la festival un val de bucurie şi de speranţă, căci sărbătoarea Învierii este, în mod deosebit, sărbătoarea bucuriei duhovnicești.
De asemenea, Episcopul vicar a menționat că acest lucru s-a observat și prin faptul că de fiecare dată, interpreţii, nu au ratat şansa de a enunța în prezentările lor frumosul salut festiv „Hristos a Înviat!”, care a fost și genericul festivalului din acest an.
Potrivit Protopopului de Râșcani, participanţii au reuşit şi în acest an să impresioneze prin ţinuta scenică, nivelul măiestriei interpretative, autenticitatea şi veridicitatea melodiilor, portul, dar şi conţinutul materialului adus în scenă.
Entuziasmul participanţilor, dar şi bunăvoinţa organizatorilor ediţiei din acest an, este un indiciu concludent care motivează organizarea unor noi şi noi evenimente de acest fel, menite să-L proslăvească pe Hristos şi să propage frumosul printre oameni. Toţi cei prezenţi, în deplină împlinire, au mulţumit Domnului pentru ajutor, lăudându-I numele şi proslăvindu-I bunătatea, dar și părintelui paroh Constantin Rîciu, pentru găzduire și buna organizare a evenimentului din acest an.