PS Siluan, Episcop de Orhei, a săvârșit Liturghia Darurilor mai înainte Sfințite la Catedrala Mitropolitană - Portalul "Moldova Ortodoxă" | Portalul "Moldova Ortodoxă"
Header image

PS Siluan, Episcop de Orhei, a săvârșit Liturghia Darurilor mai înainte Sfințite la Catedrala Mitropolitană

Astăzi, 10/23 februarie 2018, în ziua prăznuirii Sf. Mucenic Haralambie și cei împreună cu el, Preasfințitul Siluan, Episcop de Orhei, Vicar mitropolitan și Egumen al Sfintei Mănăstiri Curchi, a săvârșit cu binecuvântarea ÎPS Mitropolit Vladimir Liturghia Darurilor mai înainte Sfințite  împreunată cu vecernia, la Catedrala Mitropolitană „Nașterea Domnului” din Chișinău.

Ierarhul a fost înconjurat de către slujitorii Catedralei, dar și de enoriașii prezenți la dumnezeiasca slujbă.

La sfârșitul Sfintei Liturghii, credincioșii care au primit dezlegare de la duhovnic au fost împărtășiți cu Sfintele Taine de către ierarh.

După citirea rugăciunii Amvonului și a Canonului Marelui Mucenic Teodor Tiron, Preasfințitul Siluan a binecuvântat coliva, în amintirea minunii săvârșite de Sfântul Mucenic Teodor.

În încheiere, Preasfinția Sa a rostit un cuvânt de învățătură, în care a subliniat importanța zilelor din această perioadă a Postului Mare, dar și a rânduielilor bisericești care se săvârșesc în aceste zile.

„Sfintele Taine pe care le-am primit astăzi să ne fie spre sporirea puterilor noastre sufletești și spre întărire în continuarea biruințelor postului, iar rugăciunile primilor martiri și ale primilor creștini ai Bisericii să fie înălțate bunului Dumnezeu și pentru noi, așa încât prin rugăciunile ce le înălțăm către ei, să mijlocească de la Dumnezeu har, înmulțind în noi credința, nădejdea și dragostea. Har și bucurie, dragi părinți și iubiți credincioși!”, a menționat în adresarea Sa, Preasfințitul Părinte Siluan, Episcop de Orhei și Vicar al Mitropoliei Moldovei.

La final, PS Siluan a transmis credincioșilor mesajul părintesc și de binecuvântare al Întâistătătorului Bisericii Ortodoxe din Moldova, ÎPS Mitropolit Vladimir.

 * * *

Liturghia Darurilor mai înainte Sfinţite se oficiază doar în perioada Postului Mare şi îşi are originile în viaţa pustnicească a monahilor din Răsărit.

Sensul și importanța acestei slujbe este rezumat în ultima rugăciune a acestei Sfinte Liturghii, în care vedem legătura ei cu nevoința noastră din timpul Postului:

„Stăpâne, Atotțiitorule, Cel ce cu înțelepciune ai zidit toată făptura și pentru nespusa Ta purtare de grijă și multa bunătate a Ta, ne-ai adus pe noi întru aceste preacinstite zile, spre curățirea sufletelor și a trupurilor, spre înfrânarea poftelor și spre nădejdea învierii; care în patruzeci de zile ai dat în mâna slujitorului Tău Moise tablele cele cu dumnezeiești slove, dă-ne și nouă, Bunule, lupta cea bună să luptăm, calea postului să o săvârșim, credința nedespărțită să o păzim, capetele nevăzuților balauri să le sfărâmăm, biruitori asupra păcatului să ne arătăm și fără de osândă să ajungem a ne închina și sfintei Învieri”.

Conform rânduielii bisericești – Liturghia Darurilor înainte sfinţite este cea de-a treia Liturghie a Bisericii Ortodoxe şi se poate oficia de luni până vineri în Postul Mare, cu excepţia zilelor aliturgice, luni şi marţi din prima săptămână şi vineri în Săptămâna Patimilor, când nu se săvârşeşte nici o Liturghie din cele trei ale cultului creştin ortodox.

Prima săptămână din Postul Sfintelor Paşti are un caracter ascetic, cu un specific liturgic aparte. Este o liturghie mai specială, ea fiind de fapt o rânduială solemnă a împărtăşirii cu Trupul şi Sângele Mântuitorului nostru Iisus Hristos. În acest fel postul devine ceresc prin Euharistie, iar Euharistia se ia cu pregătire ascetică severă, vădindu-şi originea şi destinaţia cerească.

Având în vedere că Postul Paștilor este un timp înfrânării și al căinței, iar Liturghia un timp al bucuriei, Părinții Bisericii au decis ca în cazul în care sunt credincioși care doresc să se împărtășească și în cursul săptămânii, să se oficieze Liturghia Darurilor.

Potrivit tradiției, autorul Liturghiei Darurilor mai înainte Sfințite este considerat Sfântul Grigorie Dialogul, episcopul Romei (+604). Nu putem spune cu siguranță că Grigore cel Mare a înființat întreg oficiul liturgic al acestei Sfinte Liturghii, însă putem afirma că el a contribuit la îmbogățirea și la sistematizarea acestei Sfinte Liturghii pe vremea cât a stat la Constantinopol.

Sectorul Sinodal Comunicare Instituțională și Relații cu Mass-media, www.mitropolia.md

Contact Form Powered By : XYZScripts.com