PS Siluan, Episcopul Orheiului, a liturghisit de Sărbătoarea Întâmpinării Domnului la Catedrala Mitropolitană din Chișinău
21:00, luni, 15 februarie, 2021 | Cuvinte-cheie: episcop siluan salari

„Astăzi aleasa Maică merge de la Betleem la Ierusalim, iar dumnezeiescul Prunc Iisus în brațele ei ca un nor ușor este purtat. Iar noi, nevrednicii, întâmpinând pe Împăratul Slavei și pe Maica Fecioară Preasfântă, împreună cu bătrânul Simeon cântăm celei binecuvântate: Vino, Preacurată, Domnul este cu Tine și prin Tine împreună cu noi!”
În ziua slăvitului praznic al Întâmpinării Domnului, cu binecuvîntarea Întîistătătorului Bisericii Ortodoxe din Moldova, ÎPS Mitropolit Vladimir, Preasfințitul Siluan, Episcop de Orhei, Vicar mitropolitan, a săvârşit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Catedrala Mitropolitană „Nașterea Domnului” din Chișinău. Preasfinței Sale i-a coliturghisit soborul de slujitori ai Catedralei.
Biserica a stabilit ca această mare sărbătoare a lui Hristos și a Maicii Domnului să fie prăznuită pe 2/15 februarie, pentru că atunci se implinesc patruzeci de zile de la Nașterea lui Hristos după trup. Episodul aducerii lui Hristos la templu, este descris numai de către Sfântul Evanghelist Luca (Luca 2, 22-39).
Întâmpinarea Domnului nu este o sărbătoare care se referă doar la Împăratul Hristos, prin înfățișarea uneia dinte etapele dumnezeieștii iconomii, ci este și o sărbătoare a omului trăitor în Hristos.
Sfântul Atanasie cel Mare ne îndeamnă ca această sărbătaore să ne devie prilej să ne asemanăm cu Dreptul Simeon și cu Proorocița Ana. Trebuie și noi să Îl întâmpinăm pe Hristos îmbracați în nevinovăție, în pocăință, în cumințenie, în curăție si, în general, în dragoste de Dumnezeu și de oameni. Nimeni nu poate să Îl întâlnească într-un alt fel pe Hristos, Care este adevarata viață.
La finalul Sfintei Liturghii PS Siluan a adresat un cuvânt de învățătură către cei prezenți, după care a oficiat o panihidă întru pomenirea ostașilor căzuți în războiul din Afganistan. La slujba de pomenire au fost prezenți Ministrul Apărării, d-ul Victor Gaiciuc, veterani ai războiului, rude și prieteni a celor care și-au pierdut viața în conflictul militar.
Sursa: https://manastireacurchi.md/






















Vineri, 19 decembrie 2025, în ziua prăznuirii Sfântului Ierarh Nicolae, Preasfințitul Siluan, Episcop de Orhei, Vicar al Mitropoliei Chișinăului și...
În Duminica a XXVII-a după Cincizecime, cu binecuvântarea Întâistătătorului Bisericii Ortodoxe din Moldova, Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir, Preasfințitul Siluan, Episcop de...
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Mitropolit Vladimir, în zilele de 12 și 13 decembrie 2025, cu ocazia prăznuirii Sfântului Apostol Andrei, cel...
Astăzi… în Biserica lui Dumnezeu luminat Fecioara se arată şi pre Hristos tuturor mai-nainte îl vesteşte” (Din Troparul Intrării în...
Sâmbătă, 22 noiembrie 2025, de Sărbătoarea Sfântului Ierarh Nectarie din Eghina, Preasfințitul Siluan, Episcop de Orhei, a săvârșit Sfânta și...
În ziua prăznuirii Soborului Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil și a tuturor Puterilor Cerești, Înaltpreasfințitul Arhiepiscop Anatolie, Chiriarhul Eparhiei de...
În Duminica a XXII-a după Pogorârea Sfântului Duh, 9 noiembrie 2025, Mănăstirea „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din s. Suruceni a...

În localitatea Lingura, r. Cantemir, a fost dat startul Campaniei „De Crăciun devii mai bun!”, ediția a VII-a
Liturghie arhierească la hramul de iarnă al Mănăstirii Țigănești
Liturghie arhierească la hramul parohiei „Sfântul Ierarh Nicolae” din Răspopeni, r. Șoldănești
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat un mesaj de felicitare Episcopului Nicolae, cu prilejul zilei onomastice
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat un mesaj de felicitare ÎPS Arhiepiscop Sava, cu prilejul zilei onomastice
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXVII-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat Episcopului Filaret de Căpriana, un mesaj de felicitare cu ocazia prăznuirii ocrotitorului ceresc