PS Siluan, episcopul Orheiului, a săvârşit slujba Pasiei la Catedrala Mitropolitană „Nașterea Domnului” din Chișinău
22:14, duminică, 12 martie, 2023 | Cuvinte-cheie: episcop siluan salari

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Mitropolit Vladimir, în seara zilei de Duminică, 12 martie 2023, Preasfințitul Siluan, episcop de Orhei, vicar al Mitropoliei Moldovei a săvârşit slujba Pasiei (Acatistul Sfintelor Patimi) la catedrala mitropolitană „Nașterea Domnului” din Chișinău. Alături de Preasfinția Sa s-au rugat secretarul mitropolitan prot. mitr. Vadim Cheibaș, slujitorii catedralei și numeroși creștini.
Pasiile sunt oficiate de patru ori pe an (după numărul evangheliştilor): în serile din a doua, a treia, a patra şi a cincia duminică (sau vineri) din Postul Mare. Acatistul Sfintelor Patimi, care se citește în cadrul slujbei este atât de profund, plin de viață și puternic, încât ne poate purta cu mintea și cu sufletul alături de Domnul pe drumul Golgotei. Ascultându-l, simțim fiorii dragostei lui Dumnezeu pentru noi, a milei și a îndurărilor Sale față de noi toți, cei care continuăm să-L răstignim și să-L mâhnim cu păcatele pe care le săvârșim din neatenție, din neștiință sau din nebăgare de seamă.
La final, ierarhul Orheiului a adresat un cuvânt de învățătură către cei prezenți, în care a menționat: „Această sfântă slujbă să ne fie tuturor spre conștientizarea milei și dragostei lui Dumnezeu față de noi. Să ne ajute să devenim următori ai lui Hristos pe calea Postului, pe calea pocăinței. Să rămânem aproape de Crucea lui Hristos, iar ochii să ne fie mereu ațintiți către El, Cel care mereu este gata să ne ajute și ne sprijine.”
” Ştim, întru tot Îndurate Stăpâne, că pentru mântuirea noastră Crucea şi Pătimirile ai răbdat, ca pe noi să ne răscumperi din robia cea cumplită a vrăjmaşului. Ce dar vom aduce Ţie, Iubitorule de oameni, pentru toate câte ai pătimit pentru noi, păcătoşii?”
Sursa: https://manastireacurchi.md/




























În Duminica a XXVII-a după Cincizecime, cu binecuvântarea Întâistătătorului Bisericii Ortodoxe din Moldova, Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir, Preasfințitul Siluan, Episcop de...
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Mitropolit Vladimir, în zilele de 12 și 13 decembrie 2025, cu ocazia prăznuirii Sfântului Apostol Andrei, cel...
Astăzi… în Biserica lui Dumnezeu luminat Fecioara se arată şi pre Hristos tuturor mai-nainte îl vesteşte” (Din Troparul Intrării în...
Sâmbătă, 22 noiembrie 2025, de Sărbătoarea Sfântului Ierarh Nectarie din Eghina, Preasfințitul Siluan, Episcop de Orhei, a săvârșit Sfânta și...
În ziua prăznuirii Soborului Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil și a tuturor Puterilor Cerești, Înaltpreasfințitul Arhiepiscop Anatolie, Chiriarhul Eparhiei de...
În Duminica a XXII-a după Pogorârea Sfântului Duh, 9 noiembrie 2025, Mănăstirea „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din s. Suruceni a...
Marți, 4 noiembrie 2025, Înaltpreasfințitul Vladimir, Mitropolitul Chișinăului și al întregii Moldove, a adresat Preasfințitului Siluan, Episcop de Orhei, Vicar...

Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXVII-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat Episcopului Filaret de Căpriana, mesaj de felicitare cu ocazia prăznuirii ocrotitorului ceresc
Prăznuirea Sfântul Apostol Andrei, la Mănăstirea „Sfintele Femei Mironosițe Marta și Maria” Hagimus
La Chișinău a avut loc prima seară duhovnicească din Postul Nașterii Domnului
Duminica a XXVI-a după Cincizecime si Sf. M. Mc. Ecaterina, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova
Sfânta Liturghie în ziua prăznuirii Intrării în Biserică a Maicii Domnului, la Catedrala mitropolitană din Chișinău