PS Siluan, Episcopul Orheiului s-a aflat în mijlocul credincioșilor parohiei „Sfântul Ierarh Nicolae” din s. Puțintei, r. Orhei
12:28, marți, 26 noiembrie, 2024 | Cuvinte-cheie: episcop siluan salari

Marți, 26 noiembrie 2024, de praznicul Sfântului Ierarh Ioan Gură de Aur, Preasfințitul Siluan, Episcop de Orhei și Vicar al Mitropoliei Moldovei, a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în mijlocul credincioșilor din localitatea Puțintei, raionul Orhei.
În dimineața zilei, Preasfinția Sa a fost întâmpinat cu căldură de părintele Ioan Maxim, parohul bisericii. Înainte de începerea Sfintei Liturghii, Ierarhul Orheiului a citit rugăciunea pentru reînnoirea Bisericii. La eveniment au luat parte domnul Ion Celan, primarul comunei Puțintei, și numeroși credincioși.
„Mare armă e rugăciunea, vistierie neîmpuţinată, bogăţie niciodată cheltuită, liman neînvălurat, pricină de linişte! Rădăcină, izvor şi mamă a mii şi mii de bunătăţi este rugăciunea! Când zic rugăciune, nu înţeleg rugăciunea aceasta de formă şi plină de trândăveală, ci rugăciunea aceea făcută cu stăruinţă, făcută cu suflet îndurerat şi cu mintea adunată. Aceasta e rugăciunea aceea care se urcă la cer,” ne spune Sfântul Ioan Gură de Aur, cel care a trăit rugându-se și s-a rugat trăind.
Să nu încetăm să cerem rugăciunile acestui mare Sfânt și ocrotirea lui, pentru că, dacă vom înțelege ceea ce el s-a străduit atât de mult să ne transmită prin scrierile sale, viața noastră va fi mult mai plină de sens.
După săvârșirea Sfintei Liturghii, a fost oficiat un Tedeum de mulțumire către Bunul Dumnezeu.
În cuvântul de învățătură, Ierarhul a vorbit despre viața și activitatea Sfântului Ioan Gură de Aur, precum și despre Dumnezeiasca Liturghie ce îi poartă numele. „Sf. Ioan a fost numit încă din timpul vieții Hrisostom, adică Gură de Aur, pentru cuvintele sale pline de înțelepciune. Tot ceea ce rostea ajungea la inima omului și transfigura întreaga existență a celui ce asculta. A fost apărătorul celor săraci și învățătorul milosteniei. Prin slujbele și învățăturile sale, Sfântul Ioan le-a arătat oamenilor că Scriptura este cheia vieții veșnice, aducându-L pe Mântuitorul în mintea și inima fiecăruia,” a spus Preasfinția Sa.
Totodată, Preasfințitul Siluan a transmis mesajul de felicitare și binecuvântare al Înaltpreasfințitului Mitropolit Vladimir cu prilejul acestei sărbători.
La final, părintele paroh Ioan Maxim a mulțumit Ierarhului Orheiului pentru prezența și slujirea arhierească.
Sursa: https://manastireacurchi.md/




























Vineri, 19 decembrie 2025, în ziua prăznuirii Sfântului Ierarh Nicolae, Preasfințitul Siluan, Episcop de Orhei, Vicar al Mitropoliei Chișinăului și...
În Duminica a XXVII-a după Cincizecime, cu binecuvântarea Întâistătătorului Bisericii Ortodoxe din Moldova, Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir, Preasfințitul Siluan, Episcop de...
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Mitropolit Vladimir, în zilele de 12 și 13 decembrie 2025, cu ocazia prăznuirii Sfântului Apostol Andrei, cel...
Astăzi… în Biserica lui Dumnezeu luminat Fecioara se arată şi pre Hristos tuturor mai-nainte îl vesteşte” (Din Troparul Intrării în...
Sâmbătă, 22 noiembrie 2025, de Sărbătoarea Sfântului Ierarh Nectarie din Eghina, Preasfințitul Siluan, Episcop de Orhei, a săvârșit Sfânta și...
În ziua prăznuirii Soborului Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil și a tuturor Puterilor Cerești, Înaltpreasfințitul Arhiepiscop Anatolie, Chiriarhul Eparhiei de...
În Duminica a XXII-a după Pogorârea Sfântului Duh, 9 noiembrie 2025, Mănăstirea „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din s. Suruceni a...

Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXVIII-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană
Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova împlinește astăzi 33 de ani de slujire în treapta de Mitropolit
În localitatea Lingura, r. Cantemir, a fost dat startul Campaniei „De Crăciun devii mai bun!”, ediția a VII-a
Liturghie arhierească la hramul de iarnă al Mănăstirii Țigănești
Liturghie arhierească la hramul parohiei „Sfântul Ierarh Nicolae” din Răspopeni, r. Șoldănești
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat un mesaj de felicitare Episcopului Nicolae, cu prilejul zilei onomastice
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat un mesaj de felicitare ÎPS Arhiepiscop Sava, cu prilejul zilei onomastice