PS Siluan: Sfântul Mare Mucenic Dimitrie să ne aprindă dorul și dragostea de Dumnezeu
18:47, luni, 8 noiembrie, 2021 | Cuvinte-cheie: episcop siluan salari

În ziua prăznuirii Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, ocrotitorul spiritual al orașului Orhei și al Catedralei episcopale, la data de 08 noiembrie 2021, cu binecuvântarea ÎPS Vladimir, Mitropolit al Chişinăului şi al întregii Moldove, Preasfințitul Siluan, Episcop de Orhei, Vicar mitropolitan a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Catedrala Episcopală „Sf. Mare Mucenic Dumitru” din orașul Orhei.
Praznuirea Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir a unit numeroși credincioși într-o atmosferă de bucurie duhovnicească și rugăciune. La eveniment a fost prezenți reprezentanți ai autorităților locale, printre care dl Dinu Țurcanu, Președintele raionului Orhei și dl Pavel Verejanu, Primarul de Orhei.
În timpul Sfintei Liturghii a fost hirotonit în treapta de diacon tânărul Fală Leonid.
Ne rugăm sfinților, le cerem ajutorul și mijlocirea, însă a-i cinsti pe sfinți înseamnă și a le urma credința lor în Hristos, iubirea lor nețărmuită față de oameni și față de Dumnezeu, nădejdea lor neclintită că viața aceasta poate fi sfințită, curajul și statornicia lor nebiruită cu care au luptat împotriva păcatului.
În cuvântul de învățătură, Ierarhul Orheiului a vorbit despre cinstirea sfinților, evocând personalitatea Sfântului Mucenic Dimitrie și modelul său de mărturie cu propria viață a dreptei credințe. „Îl cinstim astăzi pe Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, ocrotitorul cetății noastre. Un tânăr de viță nobilă, care a moștenit nu doar bogăția părinților, ci ți bogăția credinței dreptmăritoare. Nu l-a înspăimântat moartea, ci a primit mucenicia ca semn al dragostei față de Dumnezeu. A devenit o adevărată stea mărturisitoare și călăuzitoare, pentru toți creștinii. Ne rugăm ca Sfântul Mare Mucenic Dimitrie să ne aprindă și nouă dorul și dragostea de Dumnezeu, să ne ajute ca și noi să-L mărturisim pe Hristos prin viața și faptele noastre,” a menționat PS Siluan.
Slujba praznicală s-a încheiat cu un Tedeum către Dumnezeu și Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, pentru sănătatea slujitorilor, a ctitorilor, a enoriaşilor şi a tuturor celor care în această zi îşi sărbătoresc sfântul ocrotitor. În continuare Episcopul Siluan a adresat slujitorilor și credincioșilor orheieni un mesaj de felicitare cu prilejul celebrării Hramului orașului, dorindu-le tuturor ca Sfântul Mucenic Dimitrie, Ocrotitorul Orheiului să le fie tuturor protector și rugător fierbinte către Dumnezeu.
De asemenea cu un cuvânt de felicitare către cei prezenți s-a adresat primarul orașului Orhei, dl Pavel Verejanu. Prot. Mitr. Rodion Melnic a mulţumit Preasfinției Sale pentru bunăvoinţa de a împărtăşi bucuria hramului catedralei și a orașului.
În continuare Ierarhul Orheiului a depus flori la monumentul domnitorului Vasile Lupu, aflat în centru orașului. În cadrul manifestărilor dedicate Hramului, Preasfințitului Siluan i-a fost acordat Titlul de cetățean de Onoare a municipiului Orhei, în semn de înaltă recunoștință pentru contribuția esențială în promovarea valorilor creștin-ortodoxe și pentru promovarea raionului și municipiului Orhei.
Sursa: https://manastireacurchi.md/











































Vineri, 19 decembrie 2025, în ziua prăznuirii Sfântului Ierarh Nicolae, Preasfințitul Siluan, Episcop de Orhei, Vicar al Mitropoliei Chișinăului și...
În Duminica a XXVII-a după Cincizecime, cu binecuvântarea Întâistătătorului Bisericii Ortodoxe din Moldova, Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir, Preasfințitul Siluan, Episcop de...
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Mitropolit Vladimir, în zilele de 12 și 13 decembrie 2025, cu ocazia prăznuirii Sfântului Apostol Andrei, cel...
Astăzi… în Biserica lui Dumnezeu luminat Fecioara se arată şi pre Hristos tuturor mai-nainte îl vesteşte” (Din Troparul Intrării în...
Sâmbătă, 22 noiembrie 2025, de Sărbătoarea Sfântului Ierarh Nectarie din Eghina, Preasfințitul Siluan, Episcop de Orhei, a săvârșit Sfânta și...
În ziua prăznuirii Soborului Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil și a tuturor Puterilor Cerești, Înaltpreasfințitul Arhiepiscop Anatolie, Chiriarhul Eparhiei de...
În Duminica a XXII-a după Pogorârea Sfântului Duh, 9 noiembrie 2025, Mănăstirea „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din s. Suruceni a...

În localitatea Lingura, r. Cantemir, a fost dat startul Campaniei „De Crăciun devii mai bun!”, ediția a VII-a
Liturghie arhierească la hramul de iarnă al Mănăstirii Țigănești
Liturghie arhierească la hramul parohiei „Sfântul Ierarh Nicolae” din Răspopeni, r. Șoldănești
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat un mesaj de felicitare Episcopului Nicolae, cu prilejul zilei onomastice
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat un mesaj de felicitare ÎPS Arhiepiscop Sava, cu prilejul zilei onomastice
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXVII-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat Episcopului Filaret de Căpriana, un mesaj de felicitare cu ocazia prăznuirii ocrotitorului ceresc