Puterea înălţării noastre
14:26, miercuri, 5 decembrie, 2012 | Cuvinte-cheie: ortodox

Fiecare trece prin ispite, are căderi, dar important este să avem dorinţa şi puterea de a ne ridica, de a ne curăţa de noroiul păcatelor. Mântuitorul este mereu alături de noi şi aşteaptă ridicarea, îndreptarea şi creşterea continuă întru virtute. Domnul ne ajută, dar numai atunci când simte efortul nostru duhovnicesc.

Astfel, să ne înălţăm cu toţii sufletele spre cer, ca împreună cu Hristos să înfruntăm greutăţile acestei vieţi, să învăţăm a fi mai buni şi mai răbdători.
Să venim mereu în Biserica lui Hristos, să ne închinăm Lui şi să-L rugăm să ne dăruiască cu ceea ce este de folos sufletelor şi trupurilor noastre.
Să fie vii în sufletele noastre cuvintele, pe care le-a rostit Apostolilor: „Iată, Eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfârşitul veacului” (Matei 28, 20).

De cauți un indicator care să arate cât de necreștin ești, uită-te la modul în care îți crești copiii. La...
Ingrediente: 200 g orez, două cepe, un morcov, un ardei gras , un dovlecel, două roșii, mărar, pătrunjel verde, sare,...
Astăzi este o mare sărbătoare. Astăzi este Duminica I din Post, Duminica Ortodoxiei. Dar ce este, iubiţii mei, Ortodoxia? Ortodoxia...
Obstacole de ordin religios În prezent principalul obstacol religios pentru administrarea Cununiei este apartenenţa la altă confesiune creștină sau la...
Rugăciuni care se citesc înainte de orice AcatistCONDACELE şi ICOASELE: Condacul 1 Făcatorule de minuni şi preaminunate Cuviosule cel ales...
În luna decembrie, în ziua a 13-a, se face pomenirea slăvitului și întru tot lăudatului ierarh Dosoftei, Mitropolitul Moldovei. Sfântul...
Această carte se adresează nu numai preoţilor şi slujitorilor Bisericii ci şi tuturor creştinilor ortodocşi şi neortodocşi care vor putea...
