Puteţi oare să-l amăgiţi pe Dumnezeu?

Există un banc despre doi evrei care au venit să-şi mărturisească păcatele. Rabinul le-a poruncit, pentru ispăşirea păcatelor, să stea cu picioarele pe mazăre o zi. Mazărea trebuia turnată în ciorapi, iar apoi să încalţe papucii.
Evreii au făgăduit că vor împlini aceasta. A doua zi rabinul a venit să cerceteze cum îndeplinesc ei canonul dat şi l-a găsit pe unul din evrei fără cunoştinţă. Rabinul a ordonat să fie descălţat, să i se verse mazărea şi să i se bandajeze picioarele. Amintindu-şi de celălalt, i-a îngăduit şi aceluia să-şi verse mazărea din ciorapi. Acela însă a mulţumit rabinului pentru compătimire şi a spus că vrea să stea pe mazăre până al sfârşit.
„Dar poţi să te răneşti şi tu…” – i-a zis rabinul.
„O, nu! – a răspuns acela, mie nu mi-e greu să stau, deoarece înainte de a turna mazărea în ciorapi, eu am fiert-o.”
***
Nu se ştie dacă această întâmplare a fost în realitate sau nu, dar astfel de vecleşuguri se practică şi la creştini. Uneori ştim bine că ceea ce facem e păcat, însă dacă despre aceasta nu este scris sau se poate cumva de îndreptăţit ceea ce facem, săvârşim păcatul cu îndrăzneală. Dar pe Dumnezeu nu-l putem amăgi. Oricum am înfrumuseţa noi răul şi oricum l-am dosi, înaintea sfinţeniei divine el tot rău rămâne.

În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie! Împărate ceresc, Mângâietorule,...
Facere a monahului Gherasim Micraghiannaitul După obişnuitul început, se zic: Condacele şi IcoaseleCondacul 1 : Luminătorule al dreptei credinţe,...
Troparul Sfântului Sfinit Mucenic Ierotei, Episcopul Atenei Glasul al 4-lea Bunătate învăţându-te şi îmbărbătându-te întru toate, cu bună cunoştinţă, ca...
Troparul Sfântului Mucenic Laurențiu Arhidiaconul, glasul al 4-lea Mucenicul Tău, Doamne, Laurențiu, întru nevoinţa sa, cununa nestricăciunii a dobândit de la...
Pe Cuviosul Atanasie, cel vrednic de laudele celor fără de moarte, l-a odrăslit în viața cea muritoare și omenească cetatea...
Despre înfricoşata Judecată de apoi Pentru că noi toţi trebuie să ne înfăţişăm înaintea Judecăţii lui Hristos, ca să ia fiecare...
În săptămâna care urmează Duminicii Vamesului şi a Fariseului (26 februarie – 2 martie) nu se posteşte miercurea şi vinerea....
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova
Sfânta Liturghie în ziua prăznuirii Intrării în Biserică a Maicii Domnului, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a avut o întrevedere cu Premierul Alexandru Munteanu
Ieromonahul ADRIAN (Adrian Teodorescu), a fost oprit de a oficia cele sfinte
Preoții circumscripției Telenești s-au reunit în comuniune liturgică, marcând începutul Postului Nașterii Domnului
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXV-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Apel de ajutor pentru continuarea lucrărilor la biserica „Sf. M. Mc. Dimitrie” de pe lângă IMSP INN „Diomid Gherman” din Chișinău