Radu Preda – Răspuns ateilor
10:40, miercuri, 20 februarie, 2013 |
Am rămas dator cu un răspuns celor care reclamă ruperea oricărei legături financiare dintre bugetul public şi Biserica majoritară. Pe fundalul crizei şi al stagnării economice, apelul pare justificat. Şi totuşi nu este. De ce?
Apoi, contestatarii raporturilor actuale dintre stat şi culte fac dovada unei crase inculturi. Nu îi interesează istoria social-teologică, pe alocuri dramatică, la capătul căreia s-a ajuns, prin legea din 2006, la instituirea parteneriatului dintre autorităţile publice şi confesiunile religioase. Se poate imagina un sistem viitor. Ca de atâtea ori la noi, din păcate, dezbaterea este însă ratată fundamental printr-o punere în pagină deficitară.
Nu în ultimul rând, se trece prea repede cu vederea că societatea românească este majoritar religioasă. Se declară astfel. Cetăţeanul plătitor de taxe nu poate fi separat de credincios. Sigur, trebuie discutat despre modul concret prin care banii circulă între stat şi culte, despre transparenţa cheltuirii lor şi ordinea priorităţilor. Toate acestea însă presupun un dram de bună credinţă.
Agitatorii temei sunt nu doar incorecţi cu cifrele, manipulând, dar îşi arată lipsa de onestitate prin toate elementele demersului. Ştiu că nu vor avea imediat câştig de cauză. Menţin subiectul cald. Poate, poate. Ca şi cu religia în şcoală. Fac trimiteri urechiste la legislaţii europene diferite, Europa neavând un model unic în domeniu. Se coalizează în numele unui „umanism” căruia ar trebui, cinstit, să îi spună pe nume: ateism.
Nu este o ruşine să te declari ateu. Asta dacă, într-adevăr, te-ai lămurit în forul tău lăuntric că eşti din punct de vedere religios, vorba lui Max Weber, unmusikalisch. Să te ascunzi în spatele grijii pentru banul public, să invoci drepturile omului, să agresezi concetăţeni paşnici şi să faci uz de calomnie, asta este, dimpotrivă, ruşinos.
Cum arată şi ultimele sondaje, Biserica majoritară se confruntă cu un curent antireligios. La formarea acestuia au contribuit propriile stângăcii de comunicare publică şi clericalizarea excesivă, culminând în abuzuri strigătoare la cer, intoleranţa faţă de criticile constructive, din interior mai ales, de unde tendinţa de a prezenta propagandistic realitatea, lipsa unei dimensiuni profetice şi în general impresia, accentuată dureros în ultimii ani, că totul se reduce la bani. Iată de ce, răspunsul cel mai convingător ar fi demonstrarea faptului că nu este aşa. Că Biserica lui Hristos din România nu este atât de slabă moral pe cât pretind ateii că sunt oameni drepţi.
Sursa: http://adevarul.ro/