Raport oficial: peste o sută de milioane de creștini din întreaga lume sunt persecutați pentru credința lor
13:59, vineri, 7 august, 2015 | Cuvinte-cheie: creștini persecutați, crestinism, prigoana creştinilor

Mai mulţi creştini din oraşele Alep şi Rakka au fost crucificaţi în ultimele luni de jihadiştii care deţin controlul în zonă. La Alep, nouă oameni au fost răstigniţi în public, acuzaţi fiind de părăsirea credinţei islamice. Unul dintre ei a reuşit să supravieţuiască, după ce a fost crucificat pentru opt ore. Trupurile altor creştini au fost lăsate în piaţa principală a oraşului timp de trei zile, pentru ca locuitorii să afle că Statul Islamic deţine puterea şi că orice creștin care vrea să trăiască trebuie să se convertească la islam…
Sunt știri fugitive din lumea în care trăim, în anul 2015. Iată că a venit și confirmarea oficială – Caritas Italiana, o asociație mondială de protejare a creștinilor a publicat în cotidianul L’Osservatore Romano, un raport sociologic care demonstrează că religia creștină este, actualmente, cea mai persecutată. Orientul Mijlociu, cu precădere Siria, Irak și Iran, Coreea de Nord, acolo unde între 50.000 și 70.000 de creștini sunt ținuți în lagăre de detenție, țări africane precum Sudan, Nigeria, Libia au fost, în anul 2014, țările în care creștinii au suferit din pricina credinței lor sincere în Mântuitorul Iisus Hristos.
Din urmă vine și monitorizarea organizației americane Open Doors, dată publicității în Christian Post: peste o sută de milioane de creștini sunt persecutați în întreaga lume. Tipurile de persecuție analizate au variat de la violență efectuată de grupuri teroriste, la cele provocate de autoritățile locale sau naționale.
sursa doxologia.ro


Persecuțiile împotriva creștinilor au cunoscut o creștere îngrijorătoare în ultimii doi ani, potrivit unui raport realizat în 18 țări de Fundația de...
În marea de cancanuri şi încăierări politice dâmboviţene a trecut cu totul neobservat un raport publicat de organizaţia ACN International...
Persecuţiile împotriva creştinilor sunt mai grave decât în orice moment al istoriei,iar în mai multe cazuri genocidul şi alte crime împotriva...
Patriarhul Kirill al Moscovei și al Întregii Rusii a declarat că întâlnirea sa recentă cu Papa Francisc, din Havana ,...
Renunțând la idealurile celei mai înalte morale, morala creștină, omenirea se bestializează, se autocondamnă la degenerare și alterare masivă. O...
„Acesta este atât un genocid uman cât și unul cultural”, le-a transmis miercuri dimineață parlamentarilor de la Comisia de afaceri...
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova
Sfânta Liturghie în ziua prăznuirii Intrării în Biserică a Maicii Domnului, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a avut o întrevedere cu Premierul Alexandru Munteanu
Ieromonahul ADRIAN (Adrian Teodorescu), a fost oprit de a oficia cele sfinte
Preoții circumscripției Telenești s-au reunit în comuniune liturgică, marcând începutul Postului Nașterii Domnului
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXV-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Apel de ajutor pentru continuarea lucrărilor la biserica „Sf. M. Mc. Dimitrie” de pe lângă IMSP INN „Diomid Gherman” din Chișinău