Răspunsuri ale Sfântului Varsanufie despre vise şi vedenii către credincioşi

Dacă un păcătos are o vedenie, nu trebuie să fie sigur că provine de la Dumnezeu?

Când i se întâmplă aşa ceva unui păcătos, este evident că provine de la diavoli care vor să-i înşele sufletul său ticălos şi să-l ducă la pierzanie. Prin urmare, niciodată nu trebuie să se încreadă în asemenea vedenii, ci să-şi recunoască păcatele şi slăbirea lui duhovnicească şi să-şi petreacă viaţa cu frică şi cutremur.

Oare chiar şi atunci când apar în chipul Mântuitorului Hristos, chiar şi atunci trebuie să-i privim cu repulsie?

Atunci cu atât mai mult trebuie să-i respingem şi să anatemizăm viclenia şi amăgirea lor. Aşadar, frate, niciodată să nu te amăgeşti din pricina unei asemenea apariţii diavoleşti şi aşa-zis descoperitoare. Căci arătările dumnezeieşti li se întâmplă doar sfinţilor, dar totdeauna înainte de a se petrece aceste arătări, inimile sfinţilor se umplu de linişte, pace şi bucurie. Dar cu toate acestea, deşi cunosc de unde provine arătarea, se consideră pe ei nevrednici. Cu mult mai mult deci păcătoşii nu trebuie să se încreadă în asemenea arătări, cunoscând bine nevrednicia lor.

Spune-mi, părinte, cum îndrăzneşte diavolul, fie prin vedenii, fie prin vise, să arate chipul Mântuitorului Hristos sau Sfânta Împărtăşanie?

Nu are diavolul putere să arate nici pe Mântuitorul Hristos, nici Sfânta Împărtăşanie. Ci ne amăgeşte luând chipul unui anumit om sau forma pâinii obişnuite. Ia aminte însă că nu poate lua forma Sfintei Cruci, întrucât nu poate înfăţişa Crucea într-o formă diferită. Ştie că noi cunoaştem semnul adevărat şi tipul Crucii şi nu îndrăzneşte să-l folosească deoarece prin aceasta şi-a pierut puterea şi a fost rănit de moarte. Pe Mântuitorul Hristos însă nu L-am văzut şi nu L-am cunoscut întrupat şi diavolul se străduieşte să ne înşele şi să ne convingă că este cel arătat de el, ca să credem adevărată această amăgire şi să pierim. Când vezi în visul tău forma Crucii, să ştii că visul este adevărat şi vine de la Dumnezeu. Ai grijă însă ca visul să-ţi fie tâlcuit de Sfinţii Părinţi şi să nu crezi în ce spune cugetul tău.

Am auzit că, dacă cineva are de trei ori acelaşi vis, înseamnă că visul este adevărat. Acest lucru este adevărat, părinte?

Nu este adevărat, nici corect şi nu trebuie să crezi în acest vis. Pentru că cel care apare o dată, ca să înşele, poate face asta şi de trei şi chiar de mai multe ori. Aşadar, nu-l lăsa pe satana să te batjocorească, ci ai grijă de tine, frate!

Sunt momente în care disting foarte limpede şi foarte adânc în interiorul meu cum cugetările viclene mi-au înconjurat mintea ca fiarele sălbatice, dar nu mă vătămează în nici un fel. Ce este aceasta?

Este înşelăciunea vrăjmaşului şi ascunde în ea păcatul mândriei, ca să te convingă că cugetările viclene nu-ţi pot face nici un rău, şi astfel să ţi se înfumureze inima. Tu însă să nu te amăgeşti, ci să ţii minte cât de bolnav eşti, să ţii minte, de asemenea, şi păcatele tale. Şi să chemi numele sfânt al lui Dumnezeu, care te va ajuta împotriva vrăjmaşului.

Poate susţine cineva că în omul păcătos locuieşte Duhul Sfânt? Iar dacă zice că în acesta nu poate sta Duhul Sfânt, în ce fel sunt păziţi şi ocrotiţi păcătoşii?

Sfinţii se învrednicesc să primească Duhul Sfânt şi devin templul Lui. Pentru că zice: „Voi locui în ei şi voi umbla şi voi fi Dumnezeul lor” (II Corinteni 6, 16). Pe când păcătoşii sunt străini de o situaţie ca aceasta, după cum s-a spus: „Înţelepciunea nu pătrunde în sufletul viclean” (Înţelepciunea lui Solomon 1, 4), aşadar, sunt păziţi şi ocrotiţi numai cu voia bunătăţii dumnezeieşti.

Când mă supăr şi mă întristez de ceva, mă rog şi Dumnezeu mă ajută cu nespusa Lui bunătate. Atunci, mintea mea se umple de mândrie şi trufie la gândul că mi s-a ascultat rugăciunea. Cum să procedez în această situaţie?

Când te rogi şi simţi că rugăciunea ţi-a fost ascultată, dar în acelaşi timp te mândreşti pentru aceasta, este limpede că nici rugăciunea ta nu a fost la Dumnezeu şi nici de la Dumnezeu n-a fost ajutorul, ci puterea rugăciunii a fost de la diavoli pentru ca inima ta să se mândrească. Căci atunci când puterea rugăciunii izvorăşte, din harul lui Dumnezeu, sufletul nu-ţi cade în trufie, ci se smereşte. Şi se minunează de marea milă a lui Dumnezeu Care e atât de îngăduitor şi milos cu păcătoşii nevrednici care Îl mânie mereu. Şi aduce mulţumire nespusei şi slăvitei bunătăţi a Lui, pentru că nu ne lasă să pierim în păcatele noastre, ci în marea Lui îngăduinţă rabdă şi miluieşte. Şi astfel, păcătosul nu numai că nu se laudă, ci tremură şi-L slăveşte.