Răstignirea – mângâierea tuturor păcătoşilor | Gândurile Sf. Teofan Zăvorâtul în ziua de vineri a Săptămânii Patimilor
0:26, vineri, 6 aprilie, 2018 | Cuvinte-cheie: jertfa pe Cruce, puterea crucii, saptamina patimilor, Sf. Teofan Zăvorâtul, sfaturi duhovnicești, vinerea mare

Vineri
Răstignirea Domnului şi soborul arhanghelului Gavriil! O nouă împreunare mângâietoare! Gavriil prevesteşte naşterea înaintemergătorului; Gavriil binevesteşte Fecioarei; pesemne tot el a vestit bucuria naşterii Mântuitorului; nimeni altul a vestit şi femeilor învierea lui Hristos Domnul. Aşadar, Gavriil este prevestitorul şi aducătorul a toată bucuria: iar răstignirea lui Hristos e bucuria şi mângâierea tuturor păcătoşilor.
Păcătosul venit în simţirea păcătoşeniei sale şi a atotdreptei dreptăţi a lui Dumnezeu nu are unde să se ascundă decât sub umbra crucii. Aici primeşte el încredinţarea că nu are iertare până ce nu va sta singur înaintea lui Dumnezeu cu păcatele sale şi chiar cu lacrimi pentru ele.
Singura mântuire pentru el se află în moartea Domnului pe cruce. Pe cruce a fost rupt zapisul tuturor păcatelor, şi oricine primeşte acest fapt cu credinţă deplină se face părtaş al acestei taine a miluirii. Pe măsură ce se pârguieşte această credinţă, se pârguieşte şi încredinţarea în milostivirea lui Dumnezeu şi totodată bucuria ce vine din simţirea omului că a intrat în starea de miluit pentru toţi vecii. Crucea este izvorul bucuriei, întrucât păcătosul se adapă din ea, prin credinţă, cu bucuria miluirii, în această privinţă, el este un fel de arhanghel care binevesteşte bucurie.
Sfântul Teofan Zăvorâtul, Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an, Traducere de Adrian și Xenia Tănăsescu-Vlas, Ediția a III-a, București: Editura Sofia, 2015

– Domnul poartă de grijă de toate: de starea firicelului de nisip din Sahara, de situaţia oricărei galaxii, de starea...
Nimeni nu este fără de greşeală, căci exisă în noi „ceva”, care ne „plimbă” pe valurile vieţii, când încolo, când...
Îmi scrii că eşti pierdut. Prietenii te-au părăsit. Unii îşi întorc capul când te văd, alţii râd de tine. Numai credinţa...

Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXVII-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat Episcopului Filaret de Căpriana, mesaj de felicitare cu ocazia prăznuirii ocrotitorului ceresc
Prăznuirea Sfântul Apostol Andrei, la Mănăstirea „Sfintele Femei Mironosițe Marta și Maria” Hagimus
La Chișinău a avut loc prima seară duhovnicească din Postul Nașterii Domnului
Duminica a XXVI-a după Cincizecime si Sf. M. Mc. Ecaterina, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova
Sfânta Liturghie în ziua prăznuirii Intrării în Biserică a Maicii Domnului, la Catedrala mitropolitană din Chișinău