Râvna este asemenea unui foc pe care trebuie să îl aprindem

Părinții cei dinaintea noastră și sfinții din mănăstirile noastre ne sunt modele. Ne silim să urmăm pilda vieții lor, dar nu reușim întotdeauna din pricina patimilor noastre, din pricina acediei sau pentru că ceva din lume încă ne place. Sfinții și stareții înțeleg neputințele și arată iconomie în ceea ce privește persoanele și împreună-pătimesc, dar niciodată nu vor înceta să cheme pe toți la desăvârșire.

Prin urmare avem patimile noastre, dar avem și bucuria pocăinței. Dacă învingem o patimă, ne bucurăm. Dacă avem o izbândă, atunci suntem entuziaști. Nimic nu trebuie să ne înfricoșeze. Numai un lucru trebuie să ne pună pe gânduri: eul nostru. Nu trebuie să ne fie frică de el, dar nici să ne fie milă de el, ci să jertfim orice din acest eu. Putem să cădem, dar trebuie să ne ridicăm; păcătuim, dar și pe Dumnezeu îl preaslăvim; putem avea gânduri, dar asta nu înseamnă, însă, că nu vom cânta frumos la biserică Maicii Domnului.

Părintele stareț Emilianos ne înțelegea, dar nu îi era milă de noi, ci întotdeauna ne îndemna: veniți către rugăciunea și către dragostea în Dumnezeu. El se adresa numai celor care doreau să îl urmeze de bunăvoie. De aceea, starețul are ca responsabilitate să cultive voința omului cea bună. Dacă îți dorești, vei învinge toate patimile. Le vei scoate pe toate din inimă, una câte una, chiar dacă acest lucru doare, și vei împlini foarte multe din faptele și nevoințele părinților noștri, iar Dumnezeu îți va trimite binecuvântarea Lui. Dumnezeu binecuvintează ostașii Săi, chiar dacă ei cad, chiar și dacă mor; chiar dacă ostașul va arăta ca o jertfă sângeroasă, Dumnezeu îl va primi și îl va ridica.

Fiecare părinte din mănăstire are de la Dumnezeu o chemare, o vocație de a îmbrățișa viața monahală și de a-i urma lui Dumnezeu. Însuși Dumnezeu ne-a făcut această invitație. Apoi s-a întâlnit voința lui Dumnezeu cu voința noastră și s-au unit. Acestea două au devenit o cruce și această cruce este schima pe care o purtăm acum. Trebuie să avem această conștiință, că suntem chemați de Dumnezeu. Să nu aveți nicio îndoială: dacă avem râvnă, niciodată nu vom rămâne fără de izbândă în viața monahală, pentru că Duhul Sfânt ne-a ales din lume pentru a putea să ne bucurăm de darurile pe care Dumnezeu însuși dorește să ni le împărtășească. Râvna este asemenea unui foc pe care trebuie să îl aprindem. Odată aprins vom deveni noi înșine foc care va arde patimile, dar care se va arăta și ca o iubire față de Dumnezeu.

Strădania noastră zilnică trebuie să fie cum să reînnoim râvna, cum să ținem acest foc aprins. Această râvnă se reînnoiește prin bunăvoința pe care o arătăm în fiecare zi, prin osteneala pe care o depunem, pentru că osteneala este tot ce putem noi să-i oferim lui Dumnezeu.

Viața de chilie este alt mijloc prin care putem menține râvna inimii. În chilie ne odihnim departe de toate grijile zilei, dar ne facem și pravila noastră, nu în mod formal, ci rugăciune aprinsă, studiu duhovnicesc și căutare de noi metode care să aprindă sufletul nostru de dragostea dumnezeiască. Nimeni nu cere într-o mănăstire de obște să ai pravilă de șase ore. Nu poți să te rogi trei ore, două ore sau o oră? Atunci o jumătate de oră să te rogi, dar cu râvnă și cu conștiință. Și atunci Dumnezeu nu va fi zgârcit: va da și unuia, și altuia, darul. Ajunge doar să nu ne invidiem unul pe altul din pricina harismelor pe care le are unul sau altul. Astfel vom fi întotdeauna în pace și bucurie și vom fi pregătiți spre înfruntarea ispitelor, și în special a celor pe care nu le așteptăm să vină. Și astfel, noaptea, canonul nostru va ajuta foarte mult ziua care vine. Să avem iubire între noi, iar ziua, slujirea și ascultarea, legăturile dintre noi vor dovedi dacă cele pe care le-am făcut seara au fost corecte, au fost autentice și nu au fost rod al înșelării.

Atunci, mergând la biserică, la slujbă, vom fi gata să înțelegem câteva din tainele lui Dumnezeu. Vom înțelege care este măreția lui Dumnezeu, care este harul Lui, ce este energia sau lucrarea lui Dumnezeu, pentru că izvorul este acolo, în slujbele bisericii și în Sfânta Euharistie. Osteneala noastră va fi răsplătită după vrednicie. Pentru că ne ostenim, dar dorim să bem și apă, iar apa este Sfânta Euharistie, care ne curățește, ne întărește și ne dă nădejdea vieții veșnice.

Arhimandritul Elisei, egumenul Mănăstirii Simonos Petras din Sfântul Munte Athos

Fragmente din cuvântul rostit la întâlnirea cu părinții
Mănăstirii Putna, 15 octombrie 2015

Cuvinte către tineri 2016, www.putna.ro