Reacția Mitropoliei Chișinăului și a Întregii Moldove la provocările lansate de Partidul Liberal din Moldova
17:52, vineri, 4 noiembrie, 2022 |
Luând act de afirmațiile provocatoare și lipsite de fond, făcute de domnii Mihai Ghimpu și Ion Cebanu la adresa Mitropoliei Chișinăului și a Întâistătătorului ei – Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir, în cadrul conferinței de presă organizate de Partidul Liberal la data de 3 noiembrie 2022, Mitropolia Chișinăului și a Întregii Moldove vine cu câteva precizări, menite să demitizeze cele afirmate de sus-numiții:
Biserica Ortodoxă din Moldova, prin vocea Mitropolitului Vladimir, a condamnat încă de la început războiul declanșat de Federația Rusă împotriva Ucrainei, catalogându-l drept unul fratricid, care trebuie încheiat imediat, în numele valorilor umane propovăduite prin Învățătura Ortodoxă universală. În această ordine de idei, în toate cele peste o mie de sfinte lăcașe aflate în jurisdicția Mitropoliei Chișinăului și a Întregii Moldove, cu binecuvântarea Întâistătătorului, clerul și poporul, în deplină unitate, înalță necontenit rugăciuni pentru pace în întreaga lume și mai ales în țara vecină și prietenă, Ucraina.(vezi Circulara Mitropolitana) Astfel, le recomandăm domnilor Ghimpu și Cebanu, ca înainte de a lansa acuzații despre lipsa de atitudine a Bisericii Ortodoxe din Moldova referitoare la război, să consulte cu atenție, din surse oficiale, circularele și luările de atitudine ale Mitropoliei, cărora li se adaugă și numeroase acte de caritate, încă din primele zile de conflict, dedicate refugiaților din Ucraina, care au găsit mângâiere și susținere în țara noastră datorită eforturilor preoților și credincioșilor de la noi.
O altă afirmație cu titlu de intrigă a protagoniștilor conferinței de presă, este faptul că recenta participare a Înaltpreasfințitului Mitropolit Vladimir la slujba dedicată prăznuirii Sfântului Cuvios Serghie de Radonej, oficiată la Lavra „Sfânta Treime” din apropierea Moscovei, ar avea tentă o politică. Luând în considerație că cinstirea sfinților nu cunoaște granițe geografice sau politice, iar aceștia nu aparțin unei sau altei Biserici locale, ci sunt ai Ortodoxiei în toată plinătatea ei, Mitropolitul Vladimir a săvârșit un serviciu divin dedicat strict acestui mare sfânt, cinstit deopotrivă atât în Moldova, cât și în România, Ucraina, Rusia și oriunde în lume s-ar afla dreptmăritori creștini. În ceea ce privește afirmația atât de vehiculată precum că la această slujbă Înaltpreasfinția Sa l-ar fi pomenit pe președintele rus cu ocazia zilei de naștere este un fals bine trucat și menționăm că o astfel de prerogativă ține strict de slujitorii care își fac ascultarea în cuprinsul Federației Ruse.
Pe lângă cele de mai sus, ne-a atras atenția în mod special îndemnul celor doi, adresat preoților Mitropoliei Chișinăului și a Întregii Moldove de a încălca jurământul de credință făcut la hirotonisire și de a trece fără binecuvântare în jurisdicția Mitropoliei Basarabiei. Considerăm că astfel de apeluri la samavolnicie pot fi făcute fie de persoane ignorante, care nu cunosc importanța ascultării în Biserică și mecanismele de trecere dintr-o structură eclezială canonică în alta, fie de persoane mânate de dorința de a crea dezbinare și neînțelegere în rândurile clerului sau poate chiar din ambele motive concomitent. Or cum altfel putem privi acest îndemn, dacă în el se regăsesc catalogări la adresa Înaltpreasfințitului Mitropolit Vladimir drept Mitropolit „moscovit” și „KGB-ist”? Înainte de a lansa asemenea etichetări, i-am recomanda domnului Mihai Ghimpu și simpatizanților săi să se întoarcă un pic înapoi, spre anii de Renaștere Națională și să privească obiectiv eforturile depuse de Înaltpreasfinția Sa pentru a aduna în sânul Bisericii Ortodoxe din Moldova toți cetățenii binecredincioși ai țării, indiferent de apartenența lor națională sau de viziunile politice, promovând în același timp valorile noastre culturale și naționale definitorii. Cu această ocazie, avem toate motivele să afirmăm că de la declararea Independenței Republicii Moldova și până azi, această performanță nu i-a reușit niciunui lider politic autohton, printre care, la timpul său, s-a numărat și domnul Ghimpu.
Rămânând la același subiect, atât de sensibil în societatea noastră, precum este cel al etniei și identificării credincioșilor moldoveni cu Biserica Ortodoxă Română sau cea Rusă, oare președintele de onoare al Partidului Liberal din Moldova s-a documentat pentru a afla care sunt tendințele în societate la subiectele date, inspirat fiind de un sondaj, recensământ sau referendum ori a lansat această afirmație pur și simplu pentru a ieși din anonimatul politic? Și asta în situația în care țara noastră are nevoie astăzi, mai mult ca oricând, de unitate și liniște, pe care, de-a lungul a trei decenii – s-a demonstrat deja – o poate oferi cel mai bine Biserica Ortodoxă din Moldova.
Ne dorim să clarificăm un lucru – atitudinea noastră față de Biserica Ortodoxă Română este una de dragoste frățească – considerăm că aceasta se demonstrează prin evlavia pe care o avem cu confrații noștri de peste Prut pentru sfinții comuni, prin sutele și miile de pelerini de la noi care merg cu nădejde și bucurie la mănăstirile și locurile sfinte din România, prin împărtășirea în comun a valorilor identitare de spiritualitate și cultură, ca să nu mai vorbim de pleiadele de teologi și preoți care s-au format și se vor mai forma la prestigioasele școli duhovnicești române. Iar cel mai îmbucurător fapt este că toate aceste acțiuni se întâmplă și viceversa – clerul și poporul României cinstește cu evlavie sfinții care s-au născut în spațiul Ortodoxiei slave, mergând în pelerinaje inclusiv în Rusia sau Ucraina.
Înainte de a fi lansate asemenea apeluri în societate, precum cel al Domnului Ghimpu și Cebanu, iar aici ne referim la cele de bună credință, inițiatorii acestora trebuie să înțeleagă un lucru: „vox populi – vox Dei” – Adunarea Generală Bisericească, în virtutea faptului că este expresia voinței plinătății poporului dreptcredincios, reprezintă forul față de care trebuie să i-a aminte atît Mitropolitul cît și Sinodul înainte de a lua o hotărâre globală în Biserica Ortodoxă. În această ordine de idei, cu respectarea prevederilor statutare, Mitropolia Chișinăului și a Întregii Moldove își reiterează încă o dată deschiderea pentru dialog cu societatea și statul în orice subiect ziditor și de folos Bisericii și țării.
În continuare, indiferent de insinuări, provocări și presiuni, rămânem fideli învățăturilor de credință ale Bisericii Ortodoxe – exprimate prin pace, compasiune și bună înțelegere între oameni, stând ca și până acum alături de Întâistătătorul nostru – Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir, în eforturile sale de consolidare și propășire a poporului Republicii Moldova. Pretinșilor formatori de opinie însă, le recomandăm o dicție mai bună și o argumentare mai serioasă a mesajelor lor.
Direcția Mitropolitană a Mitropoliei Chișinăului și a Întregii Moldove