Reacția Mitropoliei Moldovei privind organizarea concertului dedicat Zilei Rusiei în scuarul Catedralei
22:48, joi, 11 iunie, 2015 |
Orice persoană care intenţionează să desfăşoare o întrunire în spaţiul dintre Arcul de Triumf şi Clopotnița Catedralei Mitropolitane trebuie să notifice în scris, printr-o declaraţie prealabilă, autoritatea administraţiei publice locale din unitatea administrativ-teritorială respectivă.
Declaraţia de mai sus este o reacţie a Mitropoliei Moldovei la cele spuse de Asociaţia Culturală „Prietenii Rusiei în Moldova”, care intenţionează să organizeze Concertul pentru „Ziua Rusiei” în Scuarul Catedralei şi afirmă că a primit binecuvântarea liderului Bisericii Ortodoxe din Moldova.
„Ţinem să menţionăm următoarele: conform Legii privind întrunirile Nr. 26 din 22.02.2008, Articolul 10. Procedura notificării (1) Orice persoană care intenţionează să desfăşoare o întrunire notifică în scris, printr-o declaraţie prealabilă, autoritatea administraţiei publice locale din unitatea administrativ-teritorială respectivă (n.r. Primăria municipiului Chişinău) cu cel puţin cinci zile înainte de data desfăşurării întrunirii. În această ordine de idei, evenimentul sus-menţionat poate avea loc doar cu acordul instituției administraţiei publice-locale responsabile„, este notat într-un comunicat de presă al Mitropoliei Chişinăului şi a Întregii Moldovei.