Reașezarea unui destin strălucit de Sfînt: Ioan Zlotea

Mulţi poeţi, români și nu numai, au dedicat cîte o poezie, poate două, unor sfinţi, faţă de care au avut, ori mai au, o anumită predilecţie sau evlavie de creștin. Eu însă am mers mult mai departe decît ceilalţi și am consacrat Călugărului Bisericii Ortodoxe strămoșești Ioan Zlotea , lui Ioan Cel Rupt din Rai, precum i-am zis, o colecție întreagă de carte duhovnicească, unde am inclus și o carte întreagă de poezii în anul 2018. Alta va apare, cu noi poezii, puțin mai tîrziu.

Profund inspirat de viaţa sfîntă, de vindecările, învățăturile și proorociile lui Ioan Zlotea de la Sălcuţa Căușenilor, de crinii duhovnicești, sădiți în sufletele următorilor Părintelui, am cercetat diferite izvoare istorice, păstrate din anii ’20-30 ai secolului XX pînă azi, în secolul XXI. Versurile inspirate de multe momente tulburătoare, cu arome bineplăcute de mandragore biblice și busuioc din păretarul bunicilor, le-am izvodit ca să reimpună un destin strălucit de Sfînt, Chemat și Ales de Dumnezeu, menit să păstorească sufl etele dintre Nistru și Prut, destin venit ca o binecuvîntare cerească dată pentru suferinţele îndurate de poporul nostru, atît de încercat în decursul istoriei sale.
Izvoarele studiate sunt multe. Manuscrisele ucenicilor Părintelui Ioan Zlotea abundă de tîlcuiri inedite ale Evangheliei, de învăţături extraordinare ale unui om școlit de Dumnezeu la propriu, fiindcă trebuie spus că Ioan Zlotea, din punct de vedere omenesc, n-a urmat nici un fel de studii, dar din punct de vedere creștinesc a fost o făptură cerească și instruită cu-adevăratelea la Înalta Școală Divină, cea fără de preţ.

Menţionăm mărturiile scrise ale ucenicilor săi: basarabeanul Vasile Șerban Neagu din comuna Șaptesate, județul Lăpușna e autorul manuscrisului “Tîlcuirea Evangheliilor și alte învăţături ale Părintelui Ioan Zlotea”; românul dobrogean Gheorghe Mîrza-Enache scrie în volumul „Viaţa Părintelui Ioan Zlotea la Sălcuţa”, dar și în celălalt volum deja tipărit “Părintele Ioan Zlotea, Împăciuitorul lumii cu Mîntuitorul”, apoi și în lucrarea “Dumnezeiasca Iubire a Părintelui Ioan Zlotea, pentru frați” despre Alesul Părinte; merită o atenţie deosebită manuscrisul “Viaţa, faptele, învăţăturile, minunile și petrecerea din viaţă a Părintelui Ioan Zlotea”, scris de românul regățean Anghel Popa pînă în anul 1930; cu frică și cu dragoste scrie Emilian Nicolăescu-Ceibatur lucrarea tipărită de noi“Părintele Ioan Zlotea, om îndumnezeit cu-adevărat”, apoi cartea ”Pildele, Învățăturile, Patimile, Minunile și Proorociile Părintelui Ioan Zlotea”. Remarcăm și cartea “Viața ierodiaconului Dorimedont David, primul mucenic-ucenic al Părintelui Ioan Zlotea”, scrisă de monahul Iordan Ilarion și editată inițial de Popa Iordache peste Prut.

Iată doar un fragment din lucrare: “De Înviere, cei 15 000 de deținuți din închisoarea de la Sărata au fost așezați în careu cu fața la mijloc, în ordine și le-au fost împărțite aceste daruri. Au cîntat „Hristos a înviat!” și apoi le-au dat și celorlalți ouă, pască și cozonac. Apoi a luat și Părintele Dorimedont David o lumînare mică în mînă și au stat 15 000 de deținuți în genunchi, de Înviere! Venise atunci un general de armată, care a ținut cuvîntare pentru acea faptă, despre care se dusese vestea. Această lucrare, făcută în mijlocul acelei lumi adunate și pedepsite, a ajuns la urechea generalului, ca fiind alcătuită de către Părintele Dorimedont. Atunci generalul a zis:”Degeaba am închis un om aici!”. Și multe altele a grăit generalul acela. Și a mai zis:”Noi vom vorbi cu mareșalul Antonescu despre acel monah Dorimedont David”.

La 9 februarie 1944 dușmanii sovietici l-au dezbrăcat pe băcăuanul nostru, l-au legat cu un cablu de un stîlp, au turnat apă rece peste el și, fiind frig cumplit, a înghețat. Este îngropat în cimitirul din satul Sălcuța, satul de baștină al Părintelui Ioan Zlotea.

Ierodiaconul român Dorimedont David e primul ucenic-mucenic din cele cinci obști ale Părintelui, care a plătit cu viața pentru propovăduirea celei de-a doua Veniri a Mîntuitorului nostru.

Au urmat arestările și condamnările altor ucenici ai Părintelui în GULAG-urile sovietice: românul dobrogean Gheorghe Mîrza-Enache din satul Zebil, comuna Sarichioi, raionul Babadag (actualmente– județul Tulcea) capătă 25 de ani de detenție în lagărul din Tambov-ul Rusiei, apoi i se micșorează termenul pînă la 10 ani, unde se stinge, astfel adeverindu-se proorocia Părintelui făcută înainte de nașterea lui pentru Cer. Bulgarul ucrainean Dumitru Busilcov, originar din satul Todorovca, raionul Novo-Vasilevski, regiunea Dnepropetrovsk, în unele pagini din dosar—în regiunea Zaporojie, e condamnat de NKVD-iști la 25 de ani, nefiindu-i micșorat termenul cu nici o zi. Basarabeanul Ermolae Croitoru din satul Marinici, raionul Cărpineni, azi—Nisporeni, e condamnat la 25 de ani, micșorîndu-i termenul pînă la 10 ani, apoi pînă la 6 ani. În timpul perchezițiilor din casa acestuia, NKVD-iștii nu au găsit nimic, decît scrisori primite de la Gheorghe Mîrza-Enache și cărți creștine, care, cităm din dosarul de la Securitate, pentru că “nu prezentau pericol, au fost arse pe loc”.

Ce au fost pînă la urmă acești oameni, chemați prin revelație divină și veniți în inima largă cît un cer a Părintelui Ioan Zlotea tocmai din Donbasul Ucrainei, din Dobrogea românească și din Basarabia dezrobită de sub ruși, decît niște vrednici Mărturisitori ai Dreptei Credințe Ortodoxe?

Toți cei trei, neîntemeiat condamnați și supuși represiunilor politice, au fost reabilitați la 31octombrie 2005 de către Curtea Supremă de Justiție a Republicii Moldova.

Trebuie să menționăm faptul că prima lucrare tipărită despre Părintele Ioan Zlotea, de numai 54 de pagini, a fost cea a basarabeanului Macarie Sîrbu de la Căușenii Vechi, intitulată “Viața Părintelui Ioan Zlotea”, completată de noi cu fraza „trimis nouă de Dumnezeu”, sintagmă aparținînd scriitorului Gheorghe Vodă. Evidențiem faptul că autorul cărții din anul 1929 nu a fost un om oarecare, ci a activat în Administrația Volostei de la Căușeni și la Mitropolia Chișinăului, ca parte integrantă a Patriarhiei Române, fiind și delegat al Uniunii Creștine din Basarabia în principala structură clericală de atunci.

Aceștia toţi, și nu numai ei, nefiind scriitori sau filologi de meserie, s-au simţit „datori pentru Dumnezeu a vesti cele ce-au văzut cu ochii lor și ce-au auzit cu urechile lor de la acest Prea luminat Părinte și Mare om ceresc, care a vieţuit în zilele acelea”. Referitor la necesitatea consemnării faptelor de virtute ale călugărului vrednic de cinste Ioan Zlotea, ucenicul său, pictorul și sculptorul Anghel Popa din Regatul României,scria următoarele: “ Văzînd noi Puterea și Darul dumnezeiesc ce-l purta pe Dînsul și învăţătura lui cea necuprinsă de mintea omenească și neîntrecută, minunile cele fără de număr și milostivirea lui cea mare, și temîndu-ne de a ascunde această învăţătură, ca nu cumva să ne asemănăm cu sluga cea vicleană, despre care se spune în Sfînta Evanghelie că a îngropat talantul în pămînt, și temîndu-mă și eu a ascunde Lumina sub obroc, vreau a o pune în sfeșnic, ca să lumineze tuturora.” Și tot el continua: ”Vă spun, iubiţii mei cetitori, că mulţi prooroci și împăraţi au dorit să vadă ce am văzut noi și să audă ce am auzit noi și n-au văzut și nici n-au auzit. Iar eu acestea toate, și încă multe alte nenumărate lucruri minunate, le-am văzut, făcute de Părintele în faţa mea și pentru aceasta vreau a arăta aici (în carte – n. n.) ceea ce am văzut cu ochii mei făcîndu-se, și învăţăturile pe care le-am auzit și cu care ne învăţa pre noi Părintele Ioan.

Mare folos sufletesc este în aceste învăţături, pentru că el a avut pre Dumnezeu cu Dînsul și toată înţelepciunea lui Dumnezeu el a cuprins-o.” La sfîrșitul „Cuvîntului” său „Înainte”, autorul Anghel Popa concluzionează: “Lucrările lui Ioan Zlotea mărturisesc , într-un mod așa de clar, că el a avut viaţă deosebită de cea a oamenilor pămînteni. Și cu cît este mai departe cerul de pămînt, și mai înalt, cu atît a fost și înţelepciunea lui mai înaltă decît înţelepciunea oamenilor, și învăţătura lui decît învăţătura oamenilor, și faptele lui decît faptele oamenilor”.

Remarcăm și pledoaria scriitorului român Vasile Andru, originar din Bucovina istorică, cel care, alături de frații basarabeni Gheorghe Vodă, Mihail Bortă și Ioan Găină, aci de față, a scris și tipărit multe și memorabile pagini despre Ioan cel împodobit cu minunile lui Dumnezeu. Scriitorul Ioan Găină a editat și 3 volume despre Viața Părintelui Ioan Zlotea în colecția “Mărturii”, după eliberarea Basarabiei de comunismul sovietic și ateism.

Eu, păcătosul, prin Mila lui Dumnezeu, am înţeles acest adevăr și m-am contaminat, în sensul cel mai bun al cuvîntului, de Viaţa, Învăţăturile și Faptele Monahului Ioan Zlotea, de acest Mare cu adevărat Sfînt, în care au lucrat din belșug, cu asupra de măsură și cu nemaivăzută frumusețe duhovnicească “duhul și puterea Marelui între prooroci Ilie”, iar din această „bolire sfîntă” am luat și-am izvodit o colecție absolut necesară și „un șirag” de poezii despre un om, repet, Chemat și Ales de Dumnezeu, care în scurtul lui pelerinaj lucrător pe pămînt, de numai 66 de ani, a lăsat niște urme profund grăitoare și vrednice de toată atenţia preoţilor și mirenilor de Neam românesc.

Tipărind această colecție de carte despre “Ioan cel Rupt din Rai”, dar „din al meu suflet – niciodată”, trebuie să vă spun că minunile care se fac pînă azi la mormîntul Părintelui de la Dobrogea Chișinăului sunt nenumărate, încît, de foarte multe ori, atunci cînd creștinii nu mai au nici o nădejde la medicii pămîntești, o găsesc și-o împlinesc la Părintele Ioan Zlotea, care, prin voia lui Dumnezeu, îi vindecă și-i ajută să trăiască în continuare.

Cît de mare a fost dragostea poporului pentru Părintele Ioan poate fi înțeleasă și din cele cîteva succinte mărturii vorbite la prima înmormîntare a Părintelui din 13 decembrie 1928, de la Mănăstirea “Via Arhierească” din Chișinău. Acestea au fost rostite cu lacrimi de doi preoți ai Patriarhiei Române. Primul, Părintele Ieremia Ciocan, hotinean de origine, slujea la Novaci, în județul Chișinău. Lîngă chipul Părintelui, a spus așa: “Iubiți creștini! Toți cei care au venit la Părintele Ioan Zlotea nu s-au mai îndurat să se ducă înapoi, că acești oameni, care s-au adunat pe lîngă dînsul, toți din Mila lui au trăit”.

La 12 iulie 1940, acest preot e arestat de NKVD-ul sovietic, întemnițat la Chișinău și împușcat, tot acolo, la 27 iunie 1941.

Cel de-al doilea preot din Patriarhia Română, cu prenumele Ioan, necunoscut rămînîndu-i numele de familie, din satul de slujire Dolna, în aceeași zi, la prima înmormîntare a Părintelui Ioan Zlotea, cu lacrimi a spus și el: “Plîngeți cu toții, fraților, că om ca acesta nici n-a mai fost, nici n-are să mai fie! El a fost tată la toată lumea, că numai cine n-a venit la el, acela n-a fost miluit!”.

Plîngea Basarabia reîntregită cu Țara, plîngea Țara întreagă, fiindcă rămînea fără un Mare Sfînt Ortodox al ei, călugărit la Mănăstirea Vlădiceni din Iași, care a organizat 5 obști de creștini, veniți din tot Regatul României și din Ucraina, să trăiască în Duh creștinesc lîngă omul lui Dumnezeu, cel care a fost întemnițat de 25 de ori, din cauza oamenilor invidioși, inclusiv a preotului din Sălcuța natală, ce i-a cerut ulterior iertare Părintelui și Ioan Zlotea, blînd și smerit cu inima, l-a iertat și chiar a ajutat biserica din Sălcuța, cu dragoste sfîntă!

Arestat, legat, judecat, bătut nemilos și scuipat în față, Părintele vorbea în temniță cu Mîntuitorul și cu Maica Domnului, care-l ajutau și-i spuneau în cîte zile va fi eliberat.

Cel, care a vindecat orbi, surzi și muți, toți astfel din născare;cel care a proorocit fapte ce s-au împlinit ori se împlinesc în chiar zilele noastre; cel care ne-a lăsat un Îndreptar duhovnicesc pentru eternitate; cel care a fost un model de ascultare și față de părinți, și față de slăvitul și demnul de laudă Mitropolit român Gurie Grosu, care l-a ocrotit, pe cît a fost în stare, de tot răul oamenilor și care nu participa la Sfîntul Sinod al Patriarhiei Române fără Părintele Ioan Zlotea; cel care a fost aurit de către Dumnezeu prin nume (Zlotea, de Aur), prin virtuți, prin rugăciuni, prin minuni, prin tămăduiri, prin proorocii, prin povățuiri nepămîntești, mai strălucește și-acum!

Și prin Poezie, pentru că de azi înainte orice antologie a preoților și călugărilor români va trebui să conțină în ea și poezia descoperită de noi în manuscrisele ucenicilor Părintelui Ioan Zlotea.

O poezie de aur, aparținînd neșcolitului nostru Părinte, ce, de fapt, a avut cea mai mare școală dintre toate: cea a lui Dumnezeu.

Iată Poezia!

Leacul creștinului

Fără lacrimi și suspin
Nu scoți sufletul din chin.

Fără plîns, fără oftat
Nu scoți sufletul din iad.

Focul inimii s-aprinde.
Pîn-nu plîngi, nu se mai stinge.

Dintîi „Vai!” și apoi Rai!
Dintîi „Vai!” și apoi Rai!

Că pînă n-ai zice „Vai!”
N-o să poți intra în Rai!

Autor: Părintele Ioan Zlotea

Și, la sfîrșit, vă mai propun un singur citat dintr-un cunoscut și apreciat preot duhovnic român contemporan. Citat inclus de noi și în volumul IX al colecției “Trîmbițele lui Dumnezeu”, dedicată în totalitate Părintelui Ioan Zlotea și următorilor lui, în care mai stau, răbdătoare, să intre încă 5 cărți.
Preotul, conf.univ.dr. în teologie Constantin Necula scrie așa: “Despre Hristos Domnul unii au zis că este Ilie. Alții au zis că este Ioan Botezătorul. Ce cinste mai mare pentru un sfînt decît aceea ca semenii, contemporanii lui, să-L confunde pe Dumnezeu cu el?!”.

La care eu adaug doar cîteva cuvinte ale Sfîntului Siluan Athonitul, care spune că “Dumnezeu e slăvit întru sfinţii Lui, iar sfinţii, la rîndul lor, sunt slăviţi de Dumnezeu!”.
Amin! Amin!! Amin!!!

Traian Vasilcău
(Cuvînt rostit la Ateneul de Cultură și Credință “Biserica Albă”, 15 noiembrie 2022, Mănăstirea Hagimus, Căușeni)