Regele dorinţelor (dacă aveţi copii, să le citiţi neapărat)

– Cumpără-mi, cumpără-mi, te rog! Vreau jucăria asta!– îşi sâcâia mama un copilaş mofturos, ce nu-şi putea lua privirea de la o vitrină de magazin.

Mama răbdă cât răbdă nazurile copilului, până nu mai rezistă şi-n cele din urmă îi cumpără jucăria. S-au întors acasă cu o jucărie nouă. Copilaşul s-a jucat cu ea, iar când s-a plictisit, a  aruncat-o într-un colţ, unde se înălţa un adevărat munte de jucării obţinute prin „cumpără-mi, cumpără-mi, te rog”.

În acelaşi timp, pe stradă mergea Ana cu bunicuţa sa. La un moment dat fetiţa văzu în vitrina unui magazin ceva interesant şi o rugă pe bunică să-i cumpere, însă bătrâna îi explică liniştit:
– Acum nu avem bani. Ne ajunge numai pentru lapte.
Ana era o fetiţă înţeleaptă. Ea se gândi puţin şi-i spuse:
– Ei bine, altă dată.
Mai târziu ea uită de dorinţă, dar că au puţini bani ea a ţinut minte. Şi dacă îi va fi poftă de ceva singură îşi va spune: „Altă dată, altă dată”. E încă micuţă, dar îşi controlează dorinţele.

În acest context mi-am amintit de o întâmplare, citită pe undeva despre regele Fridrih. Odată, acesta obosit de treburile de stat, a ieşit la plimbare. Pe aleea întunecată s-a ciocnit de un orb:
– Cine eşti? – l-a întrebat Fridrih.
– Eu? Rege! – i-a răspuns orbul.
– Rege? – s-a mirat monarhul. Şi cu cine conduci?
– Cu sine! – a zis orbul şi trecu pe alături.

Fridrih a rămas pe gânduri. Poate într-adevăr e mai uşor să conduci cu un stat decât cu sine, cu propriile dorinţe?

Anei însă nu i-a fost greu deloc. Atunci când vedea în vitrină o jucărie frumoasă sau o ciocolată, lăsa mânuţa în jos şi îşi spunea: „Mai târziu, mai târziu”. Oare nu-i regină şi ea?

Adaptare după “Vreau să fiu rege” de “Boris Ganago

copilortodox.wordpress.com