Relația de prietenie nu se face numai din dorința de a avea o relație, ci cu scopul unei căsătorii
18:43, vineri, 30 octombrie, 2015 | Cuvinte-cheie: băiat credincios, căsnicie creștină, ispite, mantuire reciproca, păcate, pofte trupeşti, verigheta

Vin fete la spovedit și scriu pe pomelnic și numele iubitului. Și le întreb: „E credincios?” „Nu, începe și el acum”. Păi, nu-i e rușine, acum, la 20 de ani, student fiind, începe și el să se roage? Asta trebuia să o facă de mic copil! Băiatul acesta e primejdios! Vrei tu acum să-l încreștinezi pe el? El te poftește pe tine trupește, ți-a măsurat de mult dimensiunile trupului. Face orice acum numai să pună mâna pe tine, și pe urmă tot el este. Iubirea nu înseamnă lins (sărut).
Are o justificație dacă vă veți căsători. Dar e prematur când abia ați început studiile. Așa că iubiți-vă, respectați-vă, nu împlinind pur și simplu pipăit și celelalte… E o ispită! E foarte bine că există așa ceva, ca s-o poți dori, ca să-l poți dori…după ce s-a săvârșit cununia religioasă.
Scopul căsătoriei este mântuirea reciprocă. Stimularea continuă, reciprocă, spre acest scop este obligatorie, pentru că e o mare răspundere. Valoarea unei flori nu stă într-o petală pe care a luat-o vântul, ci trebuie văzută valoarea intrinsecă a florii.
Așa că, dragii mei, o căsnicie se poate intemeia pe o iubire adevărată și pe o coordonată exclusiv creștină. E o mare greșeală să te îndrăgostești de un băiat sau de o fată și să punem problema căsătoriei pentru că mi-e drag de el sau de ea. Nu, nu! Trebuie văzut, cât de cât, dacă sunt străbătuți de fiorii sfintei răspunderi pe care o cere căsătoria. Pentru că o femeie care se căsătorește va naște și ea trebuie să re-nască copilul, prin educație. Deci trebuie să fie foarte pregătită. Eu opresc o serie întreagă de tineri care vin să mă cerceteze în sensul ăsta de a se amăgi prin sărutări, care mai apoi se consumă și pier. Că bine a zis cine a zis: este mai lungă calea până la sărut decât aceea până la păcatul cel mare. Și se consumă în felul acesta de a-și manifesta iubirea, încât nu se deosebesc de păgânii care se căsătoresc pentru plăceri. A greșit un băiat și o fată; dar ea a rezistat la început, iar el i-a zis: „Nu, asta face parte din ritmul dragostei…”, „…Și un prunc la anul, blând și mic, să crească mare și voinic, și noi să mai discutăm un pic și la botez”- datorită ritmului dragostei. Pentru că frumusețea o să se mai schimbe, dar trebuie să rămână mai departe frumusețea creștină din fiecare, pentru fiecare.
Asta e verigheta care se și dă: iubirea celuilalt către celălalt. Adică iubirea nu are nici început, nici sfârșit- asta ar fi semnificația verighetei.
Sursa: Arhimandrit Arsenie Papacioc, Despre viața de familie și diverse probleme ale lumii contemporane, Editura Ierom. Benedict Stancu, Constanța 2011, p. 52-54



Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXVII-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat Episcopului Filaret de Căpriana, mesaj de felicitare cu ocazia prăznuirii ocrotitorului ceresc
Prăznuirea Sfântul Apostol Andrei, la Mănăstirea „Sfintele Femei Mironosițe Marta și Maria” Hagimus
La Chișinău a avut loc prima seară duhovnicească din Postul Nașterii Domnului
Duminica a XXVI-a după Cincizecime si Sf. M. Mc. Ecaterina, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova
Sfânta Liturghie în ziua prăznuirii Intrării în Biserică a Maicii Domnului, la Catedrala mitropolitană din Chișinău