Relația de prietenie nu se face numai din dorința de a avea o relație, ci cu scopul unei căsătorii

Vin fete la spovedit și scriu pe pomelnic și numele iubitului. Și le întreb: „E credincios?” „Nu, începe și el acum”. Păi, nu-i e rușine, acum, la 20 de ani, student fiind, începe și el să se roage? Asta trebuia să o facă de mic copil! Băiatul acesta e primejdios! Vrei tu acum să-l încreștinezi pe el? El te poftește pe tine trupește, ți-a măsurat de mult dimensiunile trupului. Face orice acum numai să pună mâna pe tine, și pe urmă tot el este. Iubirea nu înseamnă lins (sărut).

Are o justificație dacă vă veți căsători. Dar e prematur când abia ați început studiile. Așa că iubiți-vă, respectați-vă, nu împlinind pur și simplu pipăit și celelalte… E o ispită! E foarte bine că există așa ceva, ca s-o poți dori, ca să-l poți dori…după ce s-a săvârșit cununia religioasă.

Scopul căsătoriei este mântuirea reciprocă. Stimularea continuă, reciprocă, spre acest scop este obligatorie, pentru că e o mare răspundere. Valoarea unei flori nu stă într-o petală pe care a luat-o vântul, ci trebuie văzută valoarea intrinsecă a florii.

Așa că, dragii mei, o căsnicie se poate intemeia pe o iubire adevărată și pe o coordonată exclusiv creștină. E o mare greșeală să te îndrăgostești de un băiat sau de o fată și să punem problema căsătoriei pentru că mi-e drag de el sau de ea. Nu, nu! Trebuie văzut, cât de cât, dacă sunt străbătuți de fiorii sfintei răspunderi pe care o cere căsătoria. Pentru că o femeie care se căsătorește va naște și ea trebuie să re-nască copilul, prin educație. Deci trebuie să fie foarte pregătită. Eu opresc o serie întreagă de tineri care vin să mă cerceteze în sensul ăsta de a se amăgi prin sărutări, care mai apoi se consumă și pier. Că bine a zis cine a zis: este mai lungă calea până la sărut decât aceea până la păcatul cel mare. Și se consumă în felul acesta de a-și manifesta iubirea, încât nu se deosebesc de păgânii care se căsătoresc pentru plăceri. A greșit un băiat și o fată; dar ea a rezistat la început, iar el i-a zis: „Nu, asta face parte din ritmul dragostei…”, „…Și un prunc la anul, blând și mic, să crească mare și voinic, și noi să mai discutăm un pic și la botez”- datorită ritmului dragostei. Pentru că frumusețea o să se mai schimbe, dar trebuie să rămână mai departe frumusețea creștină din fiecare, pentru fiecare.

Asta e verigheta care se și dă: iubirea celuilalt către celălalt. Adică iubirea nu are nici început, nici sfârșit- asta ar fi semnificația verighetei.

Sursa: Arhimandrit Arsenie Papacioc, Despre viața de familie și diverse probleme ale lumii contemporane, Editura Ierom. Benedict Stancu, Constanța 2011, p. 52-54