Reţeta murdăriei

Afirmam pentru câţiva prieteni, acum mai bine de 10 ani, că Biserica Ortodoxă încă nu este sub prigoană media, şi nici sub asaltul concertat al asociaţiilor seculariste.

Amicii mei, la care se adăugau şi câţiva preoţi, erau scandalizaţi de modul în care presa îşi face treaba vizavi de Biserică. „Încă nu e momentul adevăratei prigoane, asta e doar încălzirea”, le ziceam, convins fiind că o prigoană reală – cum a fost cea din Occident contra catolicilor – aproape că te poate scoate, ca Biserică, de pe circuitul social, comunicaţional, cultural şi decizional al lumii în care trăieşti. Ei bine, acum încep să fiu convins că prigoana este pe punctul de a se declanşa.

Dar nu o prigoană coerentă, cu cap şi coadă, ci una a superficialităţii, a prejudecăţilor, a lipsei de documentare, a lenei de a gândi. Jurnaliştii îşi fac treaba din ce în ce mai neprofesionist (în sensul adevăratei cercetări pe teren şi în bibliotecă), mai partizan (în sensul trustului unde lucrează), din ce în ce mai „subţire” (rating sau tiraje mari uşor de obţinut, cu scandaluri bisericeşti ieftine sau inventate).

Lumea muşcă, publicul se uită, ascultă, comentează iar încasările cresc. Şi asta se arată a fi deja o reţetă. De aici începe şi adevărata mea îngrijorare: de la faptul că presa de scandal a găsit reţeta „succesului”! Şi nu numai că a găsit-o, dar nici nu mai manifestă scrupule în a o folosi, oriunde şi oricând. Cazul Iuliei Ionescu, fetiţa plecată pe la mânăstiri, a confirmat din nou acest fapt: cum haita televiziunilor „de ştiri” a dat năvală în viaţa fetei, a familiei sale, în viaţa duhovnicului său, în viaţa unei obşti monahale aşezate şi a unui venerabil stareţ. De unde acest drept, cu ce scop fac aceasta, cine îi asmute? Ce demon le crează neliniştea vindicativă, ce dinamică interioară îi face atât de agresivi, de inumani cu subiectul, de nemitarnici? Doar ratingul?!

Nu cred că doar asta, ci e satisfacţia morbidă de a arăta lumii greşeala celuilalt, mai ales când e vorba de oamenii Bisericii. „Vedeţi, s-au demascat!”, cam asta vor să spună ziariştii, de fiecare dată când prind un subiect ca ăsta. De aici savoarea breaking news‑urilor, de aici bucuria nedisimulată a tratării subiectului, de aici frenezia înfierării prin comentarii halucinante, prin invenţii chiar, prin născociri.

Anii ’50 s-au întors în spaţiul public, şi deja o tristeţe difuză ne cuprinde sufletele. Oare ce va urma?

sursa lumeacredintei.com